Pericolul ascuns din covrigii pe care românii îi consumă zilnic Românii îl cumpără zilnic, în drum spre serviciu, pentru a compensa faptul că au sărit peste micul dejun, însă acest aliment banal - covrigul - prezintă anumite riscuri atunci când vine vorba de sănătate.
Banalul ulei de floarea soarelui... un pericol pentru sănătate?! Oamenii care au diete alimentare bogate în uleiuri vegetale prezintă un risc mai ridicat de a dezvolta demenţă în timpul vieţii, avertizează experţii în sănătate. Potrivit acestora, uleiul provoacă depuneri pe creier, un precursor al bolilor neurodegenerative.
Ce este, de fapt, HALVAUA şi ce se întâmplă în corpul tău când o mănânci Halvaua se numără printre cele mai consumate alimente, însă multă lume nu ştie că este un aliment cu un conținut foarte ridicat de kilocalorii.
Lista alimentelor care îţi îmbolnăvesc tiroida. Tu poţi renunţa la ele? Cerealele, cofeina, soia, uleiul vegetal sau zahărul sunt doar câteva dintre produse din lista celor daunătoare sănătății tale. Dacă tiroida este bolnavă, întregul corp va suferi. Află care sunt alimentele care dăunează grav tiroidei și pe care dintre acestea ar trebui să le eviţi.
Alimentele nocive de la supermarketuri. Nu le mai cumpăra Salata tăiată, spălată și ambalată se numără printre cele mai periculoase alimente de la supermarket. Iată câteva alimente care nu ar trebui să caute în coșul tău de cumpărături.
Cele mai frecvente GREŞELI în bucătărie. Ce se întâmplă dacă foloseşti UNT PREA MOALE? Până şi cei mai experimentaţi bucătari au momentele lor de coşmar în bucătărie… Ba fierb prea mult pastele, ba uită să condimenteze mâncarea, ba “caramelizează” fructele în sare, şi nu în zahăr… Să recunoaştem, i se poate întâmpla oricui!
Aşa reduci la jumătate caloriile când prepari prăjituri. Ingredientul secret care înlocuieşte untul Atunci când prepari prăjituri, unul din ingredientele menționate este margarina sau untul.
Ce se întâmplă dacă mănânci usturoi dimineaţă. Nici nu îţi imaginezi efectul pe care îl are Usturoiul este o sursă bună de magneziu, vitamina B6, C şi B1. Este bogat în fosfor, seleniu, calciu, potasiu şi fier. Consumul de usturoi, pe stomacul gol, în fiecare dimineaţă, va poate aduce numeroase beneficii.
Ce se întâmplă dacă mănânci un kiwi în fiecare dimineață. Efectele sunt uimitoare Kiwi conferă calitătăți terapeutice de nebănuit, fiind o adevărată sursă de vitamine, minerale și fire alimentare.
Ce se întâmplă în corpul tău când faci dragoste dimineaţa. Toate cuplurile trebuie să ştie asta Dacă-ţi iubeşti partenerul, atunci e clar că vrei să ai şi mai multă interacţiune fizică cu el. De ce să îl aştepţi doar seara, după o zi lungă şi să rişti să nu meargă totul aşa cum vrei? Începeţi ziua împreună cu o partidă de amor!
A băut în fiecare dimineaţă un pahar de suc de rodie. Efectele au fost de neimaginat Dacă n-ai gustat până acum o rodie, ai avut ce pierde! Rodiile nu sunt doar nişte fructe, sunt nişte super fructe bogate în vitamine, minerale şi fitonutrienti. Cercetătorii continuă să ne surprindă cu tot mai multe beneficii pe care rodia le aduce sănătăţii fiecăruia dintre noi.
Obiceiul nesănătos pe care îl facem cu toții dimineața. Mare atenție! Poate fi FATAL Suntem mereu pe fugă, așa că nu e de mirare că ne grăbim și primul lucru pe care îl consumăm dimineața este cafeaua.
Îți pui viața în pericol atunci când faci curățenie! Greșelile pe care le faci fără să știi Să faci curațenie este un lucru aparent banal, pe care toată lumea îl face corect sau cel puțin așa crede fiecare. Însă, n medic american vorbeşte despre greşelile pe care le facem atunci când curăţăm casa.
Ce se întâmplă când tresari în somn? Sigur nu știai asta Te-ai așezat liniștită în pat, iar somnul te cuprinde mai repede decât ai fi crezut posibil. Însă...
Ai acest televizor acasă?! Este un adevărat PERICOL! Ce ți se poate întâmpla Milioane de români au acest tip de televizor în casă. Specialiștii arată că există pericole reale, iar daunele pot fi, nu numai în viața digitală, ci și în cea reală.
Doar oamenii cu un IQ peste medie găsesc litera T în 10 secunde în poză Dacă găsești litera T în această imagine în mai puțin de 10 secunde, ai un IQ de excepție, spun psihologii.
Numai cei cu IQ ridicat văd șarpele în această imagine. Tu l-ai văzut? Psihologii arată că modul în care cauți indiciile în anumite imagini-capcană poate să spună ceva despre nivelul tău de inteligență.
Ce se întâmplă dacă ții pâinea în frigider. Nu te așteptai la asta Ții pâinea în frigider ca să poată fi consumată mai multe zile la rând? Este un obicei greșit, spun specialiștii în alimentație.
Nu a mâncat pâine timp de 2 săptămâni și ceva uimitor s-a întâmplat cu corpul său - Ce spun nutriționiștii despre acest fenomen Dietele alimentare cu conținut redus de carbohidrați sunt în vogă pentru că, într-adevar, sunt foarte eficiente ca metode de slăbire!
Ce se întâmplă cu corpul tău când porți colanți în fiecare zi Poți purta colanți la sală sau ca o declarație de modă, dacă dorești. Poți chiar să porți această piesă versatilă de la studioul de yoga direct la masa de duminică. Da, colanții pot fi atât comozi, cât și drăguți. Chiar și femeile pasionate de modă sunt de acord.
Ce se întâmplă în corpul tău dacă nu mai mănânci deloc pâine. Sigur nu știai asta Regimurile alimentare cu conținut redus de carbohidrați sunt în voga pentru că, într-adevăr, sunt foarte eficiente ca metode de slăbire! Iată de ce multe persoane decid să elimine total pâinea (indiferent de formă) din alimentația de zi cu zi.
Shake-ul care îţi ţine de foame până la orele prânzului Nu știi ce să mai mănânci la micul dejun pentru a avea energie până la orele prânzului? Acest shake gustos și sățios este gata în mai puțin de 5 minute!
De ce esti bine să mâncăm unt de arahide când ţinem o dietă? Sigur nu știai asta Untul de arahide are foarte mult beneficii și în plus de asta este delicios. Poate fi mâncat pe pâine sau direct din borcan. Ca orice produs din nuci, acesta aduce foarte beneficii organismului.
Adevărul nespus despre ciupercile Champignon din supermarketuri. Le consumi fără să ştii asta Ciupercile Champignon sunt foarte căutate de persoanele care țin cure de slăbire, de vegetarieni, dar și de un număr mare de consumatori în perioadele de post. O cană de ciuperci asigură organismului 50 de calorii din care acesta își poate extrage energia necesară. Puțini însă știu cum să le prepare corect pentru ca aceste alimente să nu-și piardă proprietățile benefice.
Adevăratul motiv pentru care supermarketurile stropesc fructele și legumele cu apă Dacă ai impresia că fructele și legumele sunt stropite cu apă doar pentru un aspect mai strălucitor te înșeli.
Ce se întâmplă dacă bei ceaiul prea fierbinte? Efectul e mai grav decât ai putea crede Multe persoane nu prepară ceaiul exact după reguli. Fie că este vorba de timpul de infuzie sau de temperatura la care se bea ceaiul, un studiu realizat de Universitatea din Londra a ajuns la câteva concluzii legate de aceste greșeli.
Și-a dat seama că femeia care stătea lângă el la meci își înșela iubitul. Incredibil! Ce a făcut? Un bărbat care se afla la un meci de fotbal american a observat că, pe toată durata acestuia, femeia care stătea pe scaunul din fața sa trimtea mesaje pe telefonul mobil unui alt bărbat decât cel cu care se afla în tribune.
PERICOLUL din casa ta: MII de oameni mor anual în România din această cauză. Și tu faci greșeala asta? Există un pericol la are toți ne expunem în propria casă. Cel puțin 25.000 de oameni mor anual în România din această cauză
Adevărata dimensiune a dezastrului Covid. Cea mai detaliată radiografie dezvăluie cum arată, de fapt, plămânii după infectare - FOTO Pentru marea majoritate a pacienților infectați, Covid începe și se termină în plămâni. Într-o fotografie făcută publică de National Geographic, se poate vedea cât de grav este afectat plămânul în infecția cu coronavirus. Imediat ce virusul se instalează în corp, sistemul imunitar reacționează. În unele cazuri, însă, consecințele sunt fatale.
Imagini spectaculoase: un lac din România a fost transformat în patinoar natural Distracția e în toi în apropiere de Timișoara. Zeci de oameni de toate vârstele și-au pus patinele și au luat cu asalt lacul de la Dumbrăvița, transformat peste noapte în patinoar natural. Lacul poate fi utilizat pentru patinaj în siguranţă doar dacă temperatura este extrem de scăzută.