Gabriel Liiceanu: ,,M..E PSD'', înjurătura care ne unește

Tuesday, 07 August 2018, 11:14 Sursă: REALITATEA.NET

Filosoful Gabriel Liiceanu le dă o replică, într-un articolul publicat pe platforma Contributors, intelectualilor care au criticat folosirea înjurăturii în spaţiul public. Acesta pledează pentru o revoluție în care înjurătura la modă - "M..E PSD" - să fie elementul central.

Adaugă părerea ta

„Și-atunci am început să visez la cea mai năstrușnică revoluție din lume. Când are loc o revoluție? Când regulile politicului au fost abandonate. Când clasa politică trișează. Când partidul aflat la putere înlocuiește limbajul politicii cu scuipatul pe un popor întreg. Când vulgaritatea pune stăpânire pe parlament și când doamnelor din opoziție li se vorbește ca într-un Bronx românesc. Când democrația și instituțiile ei devin o butaforie, și separația puterilor în stat încetează să mai existe. Când un partid poate pune o țară pe butuci. Adică atunci când lucrurile stau ca la noi.

Și-atunci, acestea fiind datele realităților politice, ce-ar putea fi mai în ton cu ele decât revoluția născută în jurul unei înjurături? Mesajul ei s-ar transmite printr-o complicitate născută spontan, care ar cuprinde, ca o trezire din somn, toată România. O revoluție cu un mesaj de o simplitate desăvârșită, pe înțelesul tuturor, născută într-un hohot de râs și de exasperare. O revoluție fără dube, trupe de intervenție și gaze lacrimogene, în care n-ai avea în cine să tragi. O revoluție bazată pe un mesaj-cod, pe o siglă care mătură totul în calea ei, o revoluție în care nimeni nu ridică pumnul în aer, nu amenință, nu urlă cu ochii scoși din cap. O revoluție bazată pe șapte litere care se-ntind – ca pârjolul, ca apa ieșită din matcă, ca norul de lăcuste – pe toate T-shirt-urile acestei veri, pe autobuze și tramvaie, pe coridoarele școlilor, tatuate pe brațele vânjoase ale băieților din Ferentari, pe pulpele fetelor și pe spatele lor dezgolit, în amfiteatrele universităților, pe banderolele manifestanților, pe uniformele jandarmilor și ale mascaților veniți să-i păzească, pe bâtele lor, pe căștile lor, pe carapacea lor de broască țestoasă.
 
Apoi în grădini și în parcuri și în magazine, pe uniformele agenților de circulație, pe fațadele blocurilor, pe trotuare, în mall-uri, pretutindeni, cuprinzând în cele din urmă „uzinele și ogoarele patriei”. Reconfigurând, ca un stimul miraculos, sinapsele otrăvite de propagandă și minciună ale creierelor noastre, ea i-ar scoate pe hoți din joc, ar aboli vremea alegerilor trucate, ar elimina pentru totdeauna morții de la urna de vot, ar transforma, pe tot răstimpul manifestării ei originale, băltirea de azi într-o formă de democrație directă, una care „ar cuprinde masele” zburând peste lume, ca o muzică, ca un dans.

Așadar, nu vă scandalizați, dragii mei intelectuali, colegi și prieteni care suferiți de răul vulgarității. Cușca vulgarității lor, în care ne-au băgat de ani de zile, nu vă doare mai tare? Și, în fond, în cele două cuvinte, nu de vulgaritate este vorba, ci de adecvarea exasperată la aroganța și prostia celor sub care am ajuns să trăim. Nu poți pretinde, când șandramaua politicului suburban ne cade în cap, să ne alegem limbajul luând ca model Parlamentul britanic din vremea lui Churchill. Dimpotrivă, în acest context de golănie statală, de ticăloșie cu program, de impudoare a guvernării prin încețoșarea minții, agramatism și impostură, nu trebuie oare găsit cuvântul ce rostește adevărul? Cel care poate deveni o replică pe măsură propunând o stilistică neașteptată? Ei bine, poate că în acest context, expresivitatea unui cuvânt de origine țigănească pe care-l înțelege toată lumea e pe punctul să capete un destin istoric.

Acest cuvânt exprimă neîndoielnic cea mai concisă înjurătură din specia celor mai concise exprimări care sunt înjurăturile. Cioran pune de altfel înjurătura pe primul loc, înainte de telegramă și epitaf, ca modele de stil, dat fiind că toate au atins lapidaritatea supremă. În contextul celor șapte litere, înjurătura noastră sună aproape ca o altă abreviere, și este, până la urmă abrevierea aceasta: Manipulare-Uzurpare-Indignare-Exasperare. Eu așa o tălmăcesc. Cred că acesta e subtextul pe care-l scot la lumină, din adâncul ființelor noastre ultragiate, cele patru litere ale cuvântului buclucaș. Și nu vi se pare că fiind cea mai recent activată înjurătură a societății noastre, ea pare mai puțin virulentă decât strămoșeștile înjurături? Proprietatea ei nevitriolantă îmi permite s-o rostesc fără să roșesc. Pentru mine, ea funcționează ca înjurătură mijlocit, obligându-mă să-i caut în prealabil sensul, lipsindu-i forța brută a cuvântului care, în cazul înjurăturilor neaoșe, pleacă precum piatra din praștie cu sens cu tot.

Credeți că e puțin lucru să găsești acel cuvânt care face ca un popor să ajungă, în lumea deconcertantă de contorsioniști a politicului, la diferența fundamentală dintre bine și rău? E oare cazul să ne plângem și să strâmbăm din nas că diferența aceasta e obligată uneori să intre în lume îmbrăcată în hainele umile ale unei înjurături perfect plasate?”, scrie Liiceanu.