Remus Pricopie: Din martie, sumele alocate universităților pentru măsuri anti-COVID - aproximativ 25 de lei/persoană Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a afirmat că, începând din luna martie şi până în prezent, sumele alocate de Guvern universităţilor pentru măsuri anti-COVID se ridică la aproximativ 25 de lei de persoană, însă cheltuielile efectuate în acest scop sunt "mult mai mari".
Premierul nu este de acord ca în județele cu scenariul verde elevii de la ciclul primar şi copiii de la grădiniță să nu poarte mască Premierul Ludovic Orban a declarat că nu este de acord cu propunerea preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Harghita ca în judeţele cu scenariul verde elevii de la ciclul primar şi copiii de la grădiniţă să nu fie obligaţi să poarte masca de protecţie sanitară, potrivit Agerpres.
Orban: "În Moldova bate un vânt de schimbare. Cei mai mulți baroni roșii nu vor mai rămâne la butoane" Premierul Ludovic Orban a declarat, astăzi, într-o conferință de presă susținută la Iaşi, că în Moldova „bate un vânt de schimbare”, iar cei mai mulţi „baroni roşii” nu vor mai rămâne „la butoane”, relatează Agerpres.
Ministrul Sănătății, la Iași: Vor fi scoase la concursul de rezidențiat mai multe locuri pentru specializările deficitare Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Iaşi, că anul acesta vor fi scoase la concursul de rezidenţiat mai multe locuri pentru specializările care au fost solicitate mai mult în timpul pandemiei de COVID-19, relatează Agerpres.
MAE: Bogdan Aurescu va participa, luni, la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va participa luni, 21 septembrie, la Bruxelles, la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE, se arată într-un comunicat de presă publicat, astăzi, pe site-ul MAE.
Franţa, Regatului Unit şi Germaniei contestă dreptul SUA de a reimpune sancțiuni ONU împotriva Iranului Miniştrii de externe ai Franţei, Regatului Unit şi Germaniei, precum şi Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Josep Borrell, au contestat, astăzi, dreptul SUA de a reimpune sancţiuni ale ONU împotriva Iranului, după ce Washingtonul a anunţat reintroducerea acestor sancţiuni prin activarea aşa-zisului mecanism "snapback", informează dpa, preluat de Agerpres.
Medalie de argint la Olimpiada Central Europeană de Informatică, obținută de un elev de la Colegiul „Vladimirescu” din Tg. Jiu Rezlizare spectaculoasă a unui elev de la Colegiul National “Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu. Băiatul a obținut medalia de argint la Olimpiada Central Europeană de Informatică – CEOI 2020 din Nagykanizsa, Ungaria, relatează realitateadegorj.net.
Accident în Olt. Două mașini au intrat în coliziune Un accident rutier s-a petrecut, în această după-amiază, în localitatea Bălănești, din județul Olt Din fericire, nu s-au înregistrat victime, relatează realitateadeolt.net.
Liceul Penticolstal Logos din Timișoara, în scenariul roșu: Cinci cadre didactice, infectate cu COVID-19 Încă un liceu trece din scenariul galben în secnariul roșu la numai o săptămână de la începerea noul an școlar. Este vorba despre Liceului Penticostal Logos din Timişoara, a cărui activitate se mută exclusiv în online după ce cinci cadre didactice au fost confirmate cu virusul SARS-CoV-2. O decizie în acest sens a fost luată, astăzi, în cadrul ședinței Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CSJU) Timiş, relatează Agerpres.
Florin Cîțu, în vizită în județul Telorman: Vă spun foarte clar, România se schimbă! Prezent, astăzi, în județul Teleorman, ministrul Finantelor, Florin Cîțu, a declarat că „România se schimbă”, relatează realitateadeteleorman.ro.
VIDEO/ Vanghelie, despre spionii infiltrați în PSD Marian Vanghelie este de părere că ce se întâmplă în interiorul PSD este un adevărat dezastru. Candidatul independent la Primăria Sectorului 5 susține că în rândul social-democraților sunt infiltrați oameni din rândul serviciilor secrete, relatează Realitatea PLUS.
Nicușor Dan, un nou atac la Gabriela Firea: În vizor, achizițiile "la prețuri nejustificat de mari" pentru medici Atac dur înainte în campania pentru alegerile locale din 27 septembrie. Nicușor Dan, candidatul Dreptei pentru funcția de edil-șef al bucureștenilor, acuză Primăria Capitalei că a cumpărat în diverse zone ale Bucureștiului, apartamente pentru medici la prețuri nejustificat de mari, relatează Realitatea PLUS.
Klaus Iohannis va merge luni cu Săgeata Albastră pe traseul Gara de Nord-Aeroportul Otopeni Președintele Klaus Iohannis va fi prezent, luni, pe șantierul unei noi mari lucrari de infrastructură, foarte apoape de finalizare. Este vorba despre linia de cale ferată Gara de Nord-Aeroportul Otopeni. Președintele va parcurge acest traseu cu un tren care apartine CFR Călători, respectiv cu o Sageată Albastră, scrie Clubul Feroviar, preluat de Ziare.com.
VIDEO/ Imagini ULUITOARE: Protestatarul-șef din Piața Victoriei, acțiune ilegală Imagini scandaloase ajunse în posesia jurnaliștilor Realitatea Plus. George Simion, liderul formațiunii politice AUR, omul care a scos oamenii în stradă pentru a protesta fără măști în fața Guvernului, a fost filmat în timp ce schimbă numerele de înmatriculare de la un autocar, relatează Realitatea PLUS.
Referendum privind reducerea numărului de parlamentari, astăzi și mâine, în Italia Italienii sunt chemaţi să meargă la vot, astăzi și mâine, în cadrul unui referendum naţional asupra reducerii numărului de parlamentari, dar şi în alegeri regionale, inclusiv în Toscana, bastion al stângii de peste o jumătate de secol pe care vizează să-l cucerească extrema dreaptă, informează agenția AFP, citată de Agerpres.
Bilanț coronavirus 20 septembrie, date oficiale anunțate de autorități: 1.231 de cazuri noi și 33 de decese Autoritățile anunță, astăzi, noul bilanț al infectărilor cu coronavirus. La nivel național, în ultimele 24 de ore s-au centralizat 1.231 de noi cazuri și 33 de decese. La Terapie Intensivă, situația este în continuare gravă, cu 470 de persoane internate în stare gravă.
O autocisternă încărcată cu GPL a rupt parapetul pe A1 București-Pitești și a ajuns pe contrasens O autocisternă încărcată cu GPL a rupt în această dimineață parapetul la kilometrul 86 al autostrăzii A1 București-Pitești şi a pătruns pe contrasens. Din fericire, în urma impactului nu au fost înregistrate victime, relatează Agerpres.
Secretar de stat, implicat într-un accident rutier Secretarul de stat în Ministerul Economiei, Catalin Bolf, membru PMP, a fost implicat intr-un accident rutier petrecut in urma cu cateva momente, relateaza Realitatea PLUS.
Nelu Tătaru, despre deficiențele de funcționare ale spitalului modular COVID Iași: "Voi merge personal să evaluez situația" Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, astăzi, că se va duce personal să evalueze situaţia de la spitalul modular pentru COVD-19 de la Iaşi, potrivit Agerpres.
Distribuția COVID-19 pe județe. Capitala se apropie ALARAMNT de 300 de cazuri pe zi in 24 de ore! În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.231 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS -CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Situație tot mai alarmantă în Capitală, care se apropie de 300 de cazuri noi de infectare în numai 24 de ore! Astfel, numai de ieri și până astăzi s-au înregistrat 270 de cazuri de COVID-19. Pe locurile următoare se situează județele Botoșani - 83 de cazuri, Iași - 69 de cazuri, Teleorman - 57.
Verificări de rutină ale poliției în cazul participanților la protestul anti-mască care au înnoptat în fața Guvernului Protestatari, treziți cu poliția la ușa ... cortului. Este vorba despre românii care au participat la mitingul de ieri, din Capitală, împoriva regulilor impuse de autorități pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, relateaz[ Realitatea PLUS.
Autospeciale de supraveghere cu termoviziune, achiziționate de MAI din fonduri europene nerambursabile Preocuparea permanentă a Ministerului Afacerilor Interne (MAI) de a asigura securizarea granițelor externe ale Uniunii Europene s-a concretizat prin achiziționarea de către Poliția de Frontieră Română (PFR) a unor mijloace de mobilitate terestră, dotate cu sisteme video moderne, destinate supravegherii zonelor de frontieră, relateazarealitateadeneam.net.
FOTO/ Contrabandiști de țigări opriți cu focuri de armă în Portul Constanța Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni de combatere a contrabandei cu țigări în cadrul unui dosar penal, 13.820 pachete, în valoare 207.300 de lei, ce urmau să ajungă pe piața neagră. Pentru reţinerea contrabandiştilor, poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind trase 12 focuri de avertisment în plan vertical, relatează realitateadeconstanta.net.
Președintele Trump și-a dat acordul ca aplicația TikTok să continue să opereze în SUA R[sturnare de situație în Statele Unite. Preşedintele american Donald Trump a anunţat că sprijină acordul care permite aplicaţiei chineze de video-sharing TikTok să continue să opereze în SUA, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Record ABSOLUT în India: Cel mai mare număr de infectări zilnice din lume începând cu luna august! Situație dramatică în India. Numărul cazurilor de infecţie cu noul coronavirus a ajuns la 5,4 milioane, după ce în ultimele 24 de ore au fost identificate 92.605 de cazuri pozitive, conform datelor oficiale date publicităţii astăzi, transmite Reuters, preluat de Agerpres.
Nelu Tătaru: "Voi urmări să avem un parcurs cât mai rapid și mai scurt în operaționalizarea SRU Iași" Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, astăzi, în timpul unei vizite făcute împreună cu premierul Victor Orban la amplasamentul viitorului Spitalului Regional de Urgenţe (SRU) din Iaşi, că acest spital este cel mai avansat dintre cele trei unităţi regionale care urmează să fie construite în România, el menţionând că îşi doreşte ca unitatea medicală să fie construit într-un termen cât mai scurt. Valoarea totală a proiectului se ridică la 500.350.000 de euro, relatează Agerpres.
Caz ȘOCANT la Iași: Un pacient cu COVID-19 s-a aruncat de la etajul VI al Spitalului de Neurochirurgie "Nicolae Oblu" Un pacient infectat cu noul coronavirus a decedat după ce s-a aruncat de la etajul șase al Spitalului de Neurochirurgie "Nicolae Oblu" din Iași, relatează Realitatea PLUS.
Bărbat căutat internațional pentru că a vândut o minoră pentru o sumă de bani și un câine sfidează justiția Culmea tupeului: un traficant căutat de poliție sfidează orice lege. Bărbatul este acuzat că a vândut fără milă o minoră pentru un pitbull și 2.000 de lei. Mai mult, individul deși este condamnat se plimbă liniștit în străinătate. ,, Când cineva te vrea cu adevărat, te caută” este unul dintre mesajele pe care bărbatul le-a postat pe pagina sa de Facebook.
Crimă ODIOASĂ la Vaslui! Bărbat ucis și atârnat de gard Crimă la Vaslui. Un bărbat cu mâinile legate şi dezbrăcat a găsit mort în mijlocul străzii. Poliția a fost alertată de îndată, așa că la locul tragediei au ajuns criminaliștii care au ridicat cadavrul, relatează Realitatea PLUS.
O angajată din Ministerul Justiției a picat cu brio la concursul pentru executori judecătorești Rezultat dezastros la examen! O angajată din Ministerul Justiției (MJ) a obținut media 5,17 la concursul pentru executori judecătorești, relatează Realitatea PLUS.