Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a fost audiat, vineri, la sediul DIICOT Iași, în dosarul care vizează construirea unui bloc în zona Sărărie, pe un teren pe care ar fi trebuit să fie ridicată o pensiune.
Mihai Chirica a fost audiat la DIICOT vineri la orele prânzului în dosarul blocului construit pe strada Sărărie, scrie radioiasi.ro
Mihai Chirica a fost pus sub acuzare de procurorii DIICOT într-un caz de înșelăciune cu un teren al primăriei, la sfârșitul lunii aprilie acest an. Edilul Iașiului este acuzat de omisiunea sesizării, infracțiune pentru care Codul Penal prevede o pedeapsă cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau amendă.
În dosar au mai fost puși sub acuzare și city-managerul orașului Iași, Gabriel Harabagiu, precum și alți angajați din cadrul instituției publice, dar și patronul unui ziar local, avocați și notari.
Pe lista inculpaților se mai află Violeta Asimionesei, Florin-Claudiu Asimionesei – patronul publicației „Bună Ziua Iași”, Irina Iacob – avocat, Gabriel Ghergheșanu – angajat al Primăriei Iași, Florin-Alexandru Mustiață – fost arhitect-șef al Primăriei Iași, Victor Gavriluță – inspector GIS Cadastru, Ionuț-Răzvan Costin – notar, Raluca Andriescu și Iulia Păduraru – notar.
Prejudiciul estimat în dosarul privind construcția blocului în zona Sărărie este de aproximativ 2 milioane de lei.
Tot vineri au mai fost audiați la DIICOT Iași Cristina Oțeleanu, director al Direcției Juridice și Mihaela Pintilie, șefa Serviciului Juridic din primăria Iași.
În luna aprilie, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Iași, au efectuat 23 de percheziții domiciliare, în cadrul acestui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșiri infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată, abuz în serviciu în formă continuată și instigare la infracțiunile de abuz în serviciu și fals intelectual.
Din cercetări a reieșit că grupul infracțional organizat ar fi avut și ar avea drept scop scoaterea din patrimoniul unei instituții publice a unui teren, prin deturnarea obiectului contractului încheiat cu o instituție publică, utilizându-se manopere dolosive și documente falsificate, în paguba autorității deliberative.
Toate acestea ar fi avut consecință inducerea în eroare a instituției publice și maximizarea profitului în favoarea persoanelor bănuite de comiterea faptelor. Instituția publică ar fi fost deposedată de terenul reprezentând aport în cadrul asocierii inițiale, ieșit definitiv din folosința sa, alături de beneficiile neîncasate stabilite conform obiectului nerealizat al asocierii.
Obligațiile asumate de societatea comercială prin contractul încheiat cu instituția publică nu ar fi fost respectate și nu ar fi fost edificată o pensiune, conform autorizației de construcție, ci un imobil de apartamente, care ar fi fost vândute după dezmembrarea imobilului la notariat, către diverse persoane fizice.
De asemenea, ar fi fost dezmembrat și cedat ilegal dreptul de folosință asupra terenului instituției publice, fără acordul acesteia.