LEV TOLSTOI, unul dintre cei mai importanţi romancieri din istoria literaturii universale a refuzat premiul Nobel. Scriitorul rus LEV TOLSTOI este sărbătoritul zilei la Google, la 186 de ani de la ziua sa de naştere.
În 1901, Comitetul Nobel a decis să propună premiul unui scriitor ce părea să corespundă testamentului lui Alfred Nobel și i-a scris lui LEV TOLSTOI. Una dintre condițiile acordării era recunoașterea pe plan european a valorii operei. Trei scriitori ruși fuseseră traduși în limba franceză: LEV TOLSTOI, Dostoievski și Pușkin. Traducerile fuseseră susținute financiar de la caseta țarului Alexandru al III-lea, în ruble-aur, scrie Wikipedia.org.
LEV TOLSTOI refuză, motivând că banul este „ochiul dracului” și că el trăiește în acord cu normele creștine, ca un adept adevărat al bogomilismului. Un grup de scriitori și jurnaliști suedezi, între care și Selma Lagerlöf, s-a constituit într-un comitet de susținere a lui Tolstoi.[47]
De două ori scriitorul rus LEV TOLSTOI a avut ocazia să ajungă și în Suedia însă n-a mai apucat. Prima dată, atunci când refuzase Premiul Nobel iar a doua oară, atunci când a fost invitat la un Congres Internațional al Păcii de la Stockholm.
Noul logo al Google este interactiv, prezentând câteva scene din unele dintre cele mai bune opere ale celebrului scriitor LEV TOLSTOI - "Război şi pace", "Anna Karenina" şi "Moartea lui Ivan Ilici".
LEV TOLSTOI este considerat unul dintre cei mai importanți romancieri ai lumii. Alături de Fiodor Dostoievski, LEV TOLSTOI este unul dintre scriitorii de seamă din timpul perioadei cunoscută ca vârsta de aur a literaturii ruse (începută în 1820 cu primele opere ale lui Pușkin, și terminată în 1880 cu ultimele lucrări ale lui Dostoievski). Operele lui LEV TOLSTOI Război și pace și Anna Karenina au avut o influență hotărâtoare asupra dezvoltării romanului mondial, iar credințele și ideile sale filosofice și estetice, propovăduite de-a lungul vieții prin celelalte opere, sunt reunite și cunoscute sub denumirea de „tolstoism".
Printre operele sale cele mai importante se numără: "Învierea" (1899), "Amintiri din Sevastopol" (1855-1856), "Trei morţi" (1859), "Cazacii" (1863), "Prizonierul din Caucaz" (1872), "Ivan Prostul" (1886), "Sonata Kreutzer" (1889 - 1891), "Stăpân şi slugă" (1895), "Puterea întunericului" (1887), "Cadavrul viu" (1911; scris în 1900), "Ce este arta?" (1897), "Copilăria" (1852); "Adolescenţa" (1854); "Tinereţea" (1856).
LEV TOLSTOI Între 1863 şi 1877, LEV TOLSTOI a scris cele două mari capodopere, „Război şi pace” (1869) şi „Anna Karenina” (1877).
Război şi pace
LEV TOLSTOI a lucrat la „Război şi pace” timp de şase ani: din 1863 până în 1869, pornind de la diverse fragmente pe care le avea de câţiva ani, astfel dezvoltând povestea şi personajul eroului principal, un tânăr decembrist. Romanul redă evenimentele din timpul invaziei lui Napoleon văzută prin prisma destinului câtorva familii ruseşti şi în special prin ochii a două personaje, prinţul Andrei Bolkonski şi Pierre Bezuhov, care încearcă să descopere sensul vieţii, scrie historia.ro.
Dintre numeroasele personaje perfect desenate (peste 550), un relief deosebit îl capătă prinţul Andrei Bolkonski, contele Pierre Bezuhov şi Nataşa Rostova. Andrei Bolkonski este un om inteligent şi cult, voluntar şi energic, generos şi sincer, onest şi cu o bogată viaţa interioară, dar care - conştient de inevitabilul declin al clasei căreia îi aparţine şi dezamagit de mediul căruia nu i se poate adapta, deşi caută, zadarnic, să dea prin acţiune, un sens vieţii - cade în pesimism.
Pierre Bezuhov este un caracter total diferit: timid şi lipsit de voinţă, sentimental şi aplecat spre visare, fără simţ practic şi spirit de iniţiativă, snob deşi îi displace stilul de viaţă al aristocraţiei; de asemenea, un om preocupat de dreptatea socială, ajungând până la atitudini protestatare. LEV TOLSTOI l-a învestit cu anumite caractere care îi erau proprii lui, în timp ce altele le-a proiectat asupra lui Andrei. Bolkonski este un fel de om al „Secolului luminilor”, în timp ce Bezuhov pare a fi - asemeni scriitorului - un discipol al lui J.J.Rousseau. Nataşa (considerată de critici ca fiind una din cele mai bine realizate personaje feminine din întreaga literatură universală) reprezintă idealul feminin tolstoian: spontană şi simplă, delicată şi afectuoasă, devotată familiei.
Anna Karenina
În 1873, LEV TOLSTOI a început să lucreze la următorul lui roman de mari proporţii, inspirat parţial din nişte evenimente ce au avut loc la o moşie învecinată, unde amanta respinsă a unui nobil s-a sinucis aruncandu-se în faţa unui tren. „Anna Karenina”, reprezentând una dintre cele mai măreţe poveşti de dragoste din literatura mondială, ilustrează iubirea adulteră a Annei Karenina şi a contelui Alexei Vronski care duce la distrugerea Annei, ca urmare a refuzului acesteia de a se conforma valorilor ipocrite ale moralei clasei superioare.
În 1877, romanul a fost publicat. Răzvrătita Anna Karenina dă frâu liber pasiunii pentru un ofiţer îndrăzneţ, contele Vronski, şi îşi părăseşte căminul lipsit de dragoste pentru a se arunca în braţele unei iubiri pasionale, dar sortite eşecului. Ea îşi sacrifică astfel copilul şi se supune condamnării de către înalta societate moscovită. Povestea tragică a Annei este întreţesută şi contrastează cu idila şi căsătoria dintre Constantin Levin şi Kitty Şcerbaţkaia, foarte asemăntoare cu cea dintre LEV TOLSTOI şi soţia sa. Cu acest roman, atenţia lui LEV TOLSTOI se îndreaptă spre viaţa contemporană. Cadrul social (romanul are circa 150 de personaje) este şi aici amplu şi atent investigat. Prezentând nu doar o poveste de dragoste, ci şi idei filosofice despre societate, romanul încearcă să evidenţieze aspecte umanitare, sensul şi scopul vieţii, condiţiile morale ale căsătoriei şi vieţii de familie, relaţia dintre viaţa şi moarte, dintre iubire şi fericire.
„Anna Karenina” este considerat cel mai „cinematografic” roman al lui LEV TOLSTOI, beneficiind de numeroase ecranizări. Nefericita Anna a fost întruchipată de actriţe celebre: Greta Garbo (1935), Vivien Leigh (1948), Jacqueline Bisset (1985),Sophie Marceau (1997).
LEV TOLSTOI - Bibliografie selectivă:
Romane: Război şi pace (1865-1869), Anna Karenina (1873-1877), Învierea (1899).
Nuvele şi povestiri: Amintiri din Sevastopol (1855-1856), Trei morţi (1859), Cazacii (1863), Prizonierul din Caucaz(1872), Moartea lui Ivan Ilici (1884-1886), Ivan Prostul (1886), Sonata Kreutzer (1889-1891), Stăpân şi slugă(1895), Cuponul fals (1911; scris în perioada 1896-1904), Hagi Murad (1912; scris în perioada 1902-1904).
Teatru: Puterea întunericului (1887), Cadavrul viu (1911; scris în 1900).
Scrieri filosofice: Religia mea (1883), Împărăţia lui Dumnezeu este cu tine (1894), Ce este arta? (1897), Calendarul înţelepciunii (1910).
Scrieri autobiografice: Copilăria (1852); Adolescenţa (1854); Tinereţea (1856).
LEV TOLSTOI Înstrăinarea de Biserică și o înmormântare simplă
LEV TOLSTOI începe să critice Biserica Ortodoxă începând cu 1880, în 4 scrieri: “Critica Teologiei Dogmatice” (1880), “Armonia Și Traducerea Celor Patru Evanghelii” (1881), “În Ce Constă Credința Mea” (1884) și “Împărăția Lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (1893); din cauza cenzurii, nici una nu va putea să fie publicată în Rusia vremii lui, scrie Wikipedia.ro.
Ideile scriitorului derivau din experiența sa de viață, dar și din cercetarea minuțioasă a Bibliei: LEV TOLSTOI și-a procurat o copie după textul grec, cum era el compilat din diverse manuscrise de către J.J.Griesbach, și l-a comparat cu textul Bibliei oficiale a Bisericii Ortodoxe; pe baza lecturii critice, LEV TOLSTOI își întocmește, ca și Jefferson cândva, o Biblie personală, “curățată” de “noroiul și mocirla” miracolelor și supranaturalului[30]; în esență, critica scriitorului la adresa Bisericii Ortodoxe era că aceasta concentrează atenția oamenilor pe ritualuri și dogme absurde, ca să cultive dezinteresul pentru singurul lucru care era cu adevărat important, anume învățătura etică a lui Iisus Hristos[31][32].
"Cartea bună e ca o conversaţie cu un om deştept" (LEV TOLSTOI)
Ca și Newton și Jefferson înaintea lui, LEV TOLSTOI respinge credința în Sfânta Treime; el neagă dogma lui Iisus ca mântuitor al omenirii, învierea din morți, nașterea din fecioară, viața după moarte și judecata de apoi.[33]
Teologii ortodocși care au luat apărarea lui LEV TOLSTOI, precum Ostrumov, Ekzempliarschi și Krapovițki, considerau că dacă învățăturile scriitorului pot fi nocive pentru copii și oamenii simpli, pentru că ele pot nărui credința acestora, pentru adulții instruiți ele sunt utile, întrucât pun în relief gravele anormalități în societate, în stat, în biserică și în familie. Mitropolitul Antonii se întreba și el retoric: “L-am criticat pe LEV TOLSTOI pentru că a denaturat ortodoxia, însă i-am arătat noi în viața de zi cu zi, adevărul acesteia?” Viața fără Dumnezeu a creștinilor ortodocși din vremea lui LEV TOLSTOI nu reprezenta decât o bătaie de joc a credinței și furniza solul fertil pentru niște eretici ca el.[34] Dealtfel, Vasilii Ekzempliarski, un profesor de patristică la Academia Teologică din Kiev, considera că învățătura etică a lui LEV TOLSTOI este în complet acord cu aceea a Sfântului Ioan Gură-de-Aur, și că ținând cont de faptul că toți ceilalți Sfinți Părinți ai bisericii creștine timpurii au fost și ei de acord cu Gură-de-Aur, practic mesajul social al lui LEV TOLSTOI coincide cu învățătura adevăratei ortodoxii.[35] Ekzempliarski considera că teologia rusă este principala vinovată de scandal, pentru că a deviat de la învățătura socială a lui Hristos, și pentru că gândirea teologică rusească s-a murdărit încercând să dovedească că învățătura Evangheliei aprobă iobăgia și pedeapsa corporală, opulența bogaților și pedeapsa capitală, măsurile coercitive contra conștiinței oamenilor și multe alte lucruri.[36] Profesorul considera că există o paralelă între destinul lui Gură-de-Aur, alungat cândva în exil de către bogații Constantinopolului, și excomunicarea lui LEV TOLSTOI din rândul credincioșilor de către Biserica Ortodoxă Rusă.[37] Sergei Bulgakov, un teolog ortodox, filozof și economist, s-a arătat și el scandalizat de faptul că Biserica Ortodoxă a fost capabilă de atât zel în cazul lui LEV TOLSTOI, cât timp aceasta a rămas atât amar de vreme tolerantă cu maimuțărelile șarlatanului religios Grigorii Rasputin.[38]
Sfântul Sinod îl excomunicase pe scriitor din sânul Bisericii pravoslavnice, interzicând înmormântarea sa religioasă fără o prealabilă căință. De la această decizie, exact de la începutul noului secol (al XX-lea), înfruntarea directă dintre excomunicat și excomunicatori avea să ia proporții uriașe. LEV TOLSTOI și-a cunoscut adversarii, de aceea și-a luat toate măsurile de precauție pentru a nu fi cumva păcălit într-un moment, când nu s-ar mai fi putut împotrivi. În anul premergător morții, el declara solemn:
Pe măsură ce avansau pregătirile pentru sărbătorirea celei de-a optzecea zile de naștere a scriitorului, guvernul și biserica au devenit mai indulgente față de intervențiile sale în viața publică a țării. În Rusia soseau scrisori, telegrame și vizite din toate colțurile lumii, mulțimi de scriitori și filozofi dorind să celebreze longevitatea gânditorului rus.
Chiar și în 1909, LEV TOLSTOI era în formă. Își continua clasicele proteste la adresa acțiunilor guvernului și ale bisericii, lucrând în același timp la un nou roman. Era implicat intens în tot ceea ce se petrecea în jurul lui. LEV TOLSTOI făcea eforturi susținute să compună și să își transfere manuscrisele către editura Intermediarul, spre nemulțumirea soției sale care nu era în relații bune cu Certkov, directorul editurii amintite mai sus. Disensiunile au continuat și în anul următor, iar Tolstoi a început să aibă în vedere părăsirea căminului pentru totdeauna.
Astfel, la 28 octombrie 1910, la ora șase dimineața, LEV TOLSTOI a plecat de acasă însoțit de secretara sa. Fiica Alexandra i s-a alăturat două zile mai târziu. De teamă să nu fie urmărit, scriitorul a decis să se îndrepte către o mânăstire, însă la mijlocul drumului a abandonat traseul rămânând într-o stație de tren.
Grăbindu-se să i se alăture, la auzul înrăutățirii stării sale de sănătate, copiii i-au stat la căpătâi până în zorii zilei de 7 noiembrie (20 noiembrie pe stil vechi), când pneumonia l-a doborât.
După evadarea de la Iasnaia Poliana și îmbolnăvirea sa la Astapovo, s-au întreprins ultimele încercări de împăcare cu biserica. Într-o telegramă a mitropolitului Antonie din Petersburg i se propune întoarcerea în sânul Bisericii, însă scriitorul refuză ferm. După moarte, arhiereul Parfenie, venit special de la Tula, se interesează dacă LEV TOLSTOI nu și-a exprimat cumva dorința de a se întoarce la Biserică. Vice-directorul Departamentului Poliției, de față și el pentru a preveni eventualele tulburări, anunță insuccesul lui Parfenie: nimeni din familia scriitorului nu confirmă dorința împăcării lui LEV TOLSTOI cu Biserica. Ceremonia de doliu este, potrivit prevederilor exprese ale defunctului, dintre cele mai simple cu putință. Fără fast, fără forme exterioare. În noaptea de 7 noiembrie are un nou atac de cord. I se administrează morfină. În jurul orei 5 dimineața i se permite Sofiei Andreievna să-și vadă soțul muribund. Tolstoi moare la orele 6. La 8:30 începe pelerinajul prin fața corpului neînsuflețit. La orele 12:00 are loc ceremonia de doliu. Se cântă veșnica pomenire. Pe 8 noiembrie sicriul cu corpul neînsuflețit al lui Tolstoi e transportat de la Astapovo la Iasnaia Poliana, unde ajunge în ziua următoare la orele 10 dimineața. Pe 9 noiembrie între orele 11:45 și 14:15, mii de oameni își iau rămas-bun de la LEV TOLSTOI. La orele 15:00 are loc înhumarea lui LEV TOLSTOI în pădurea Zakaz, în locul dorit de el.[39]
Dacă Dostoievski a avut parte de o înmormântare aristocratică, aristocratul LEV TOLSTOI a avut parte de una simplă. Primul a fost iertat de Biserică pentru păcatele lui. Al doilea nu a iertat niciodată Biserica pentru păcatele ei.
