"S-ar putea să fie foamete!". Fermierii disperaţi spun că de 30 de ani n-au mai văzut aşa ceva

 
Fermierii disperaţi spun că de 30 de ani n-au mai văzut aşa ceva
Fermierii disperaţi spun că de 30 de ani n-au mai văzut aşa ceva

Vremea neobişnuit de caldă pentru această perioadă a anului produce probleme şi în viticultură, iar un îngheţ poate compromite total viţa de vie. 

Perioadă de îngrijorare pentru viticultorii vranceni. Temperaturile primăvăratice favorizează înmugurirea viţei de vie iar un eventual ger năpraznic poate compromite definitiv cultura viţei de vie din acest an, scrie ziaruldevrancea.ro.

Fermierii şi specialiştii speră ca lunile ianuarie şi februarie să nu aducă temperaturi cu multe grade sub zero astfel încât producţia de struguri din acest an să fie salvată. Cultura viţei de vie este extrem de sensibilă la factorii de mediu. Până acum, iarna este neobişnuită prin temperaturile cu mult peste zero grade Celsius înregistrate în fiecare zi. Acest lucru ar putea pune în pericol cultura viţei de vie, mai ales dacă în următoarea perioadă se va instala gerul. "Dacă vin geruri de -15-18 grade Celsius pierderea poate fi de 100%. Ce este mai grav, se distruge planta, se pierde investiţia", a spus inginerul Toader Manole, preşedintele Federației Viticultorilor Vrancea.

Cei care lucrează via de ani de zile spun că nu au mai trecut prin asemenea momente de ani buni. În această perioadă, cultura viţei de vie are nevoie de zăpadă şi nu de temperaturi de primăvară. "Sper ca vremea să nu facă asta. Dacă înmugureşte via situaţia va fi foarte dificilă", a spus un viticultor din comuna Varteşcoiu.

"Nu am mai văzut o aşa vreme în plină iarnă, s-ar putea să fie foamete anul ăsta. Dacă dă îngheţul va fi afectată via", a spus un alt viticultor.

Fermierii spun că au mai trecut printr-o situaţie asemănătoare în urmă cu aproape 30 de ani. Atunci, după o iarnă blajină, cu temperaturi ridicate, care au favorizat producerea ochilor la viţa de vie, a venit un ger de minus 30 de grade Celsius în luna februarie care a compromis aproape întreaga producţie de struguri din Vrancea.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
3 0
orion
14 Jan 13:54
Stimati redactori, ne insultati inteligenta.Ce-are a face sula cu prefectura?
Angajati in presa si provinciali poate astia din metropola nu stiu ca din vita- de- vie se produce vin si asta se bea, nu se mananca.
Răspunde
3 0
gogudelacazane
14 Jan 13:42
Da mai, s-ar putea sa fie foamete! Nu o sa mai aiba romanul ce bea!
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?