Restructurare sau remanierea Guvernului? Toni Greblă răspunde

 

Secretarul general al Guvernului spune că decizia reorganizării aparține, în primul rând, coaliției PSD-ALDE, dar că se așteaptă și răspunsul președintelui Iohannis la remaniere 



Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a declarat, luni, că decizia unei reorganizări guvernamentale aparţine coaliţiei care, în mod sigur, a gândit şi paşii următori, în funcţie de răspunsul preşedintelui la propunerea de remaniere.

Toni Greblă a fost întrebat, luni, dacă scenariul reorganizării guvernamentale este mai plauzibil decât remanierea şi a afirmat că decizia aparţine coaliţiei.

”Aceasta este o decizie a coaliţiei. În mod sigur, coaliţia a gândit şi paşii următori, în funcţie de recţia preşedintelui României”, a spus Toni Greblă.

Acesta a completat că au fost trimise la Cotroceni propunerile şi se aşteaptă reacţia preşedintelui. 

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, sâmbătă, că preşedintele Klaus Iohannis abia marţi ”ar da un semn de viaţă” în legătură cu remanierea guvernamentală.

”Luni o să avem o întâlnire în coaliţie, împreună cu doamna prim-ministru, şi o să stabilim ce facem. Am înţeles că abia marţi preşedintele ar da un semn de viaţă, nu ştiu dacă dă un răspuns. Doamna prim-ministru a discutat cu dumnealui, cred că miercuri sau joi, şi i-a spus că marţi o să discute, că zilele acestea nu poate”, a declarat, sâmbătă, la Iaşi, Liviu Dragnea.

Premierul Viorica Dăncilă a trimis, miercuri seară, la Cotroceni propunerea de revocare a lui Tudorel Toader de la Ministerul Justiţiei şi demisiile Rovanei Plumb şi Nataliei Intotero, candidaţi la europarlamentare, de la Ministerul Fondurilor Europene, respectiv, de la cel al Românilor de Pretutindeni.

De asemenea, a trimis şi propunerile de înlocuitori: Eugen Nicolicea (Justiţie), Oana Florea (Fonduri Europene) şi Liviu Brăiloiu (Ministerul pentru Românii de Pretutindeni). Ulterior, premierul a trimis şi demisia ministrului Justiţiei.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, referindu-se la propunerile de remaniere, că, primind acele scrisori şi-a pus întrebarea ce se doreşte cu această remaniere, iar prima sa impresie este că se face pentru ca lucrurile să meargă mai prost.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?