Câinii roșii au îmbrăcat straie negre: a murit un mare fotbalist de la Dinamo

 

Doliu la Dinamo! Fostul mare fotbalist Dumitru Ivan, născut pe 14 mai 1938, cu exact zece ani înaintea clubului din Ştefan cel Mare, a murit miercuri, în jurul orei 16.00, în propria locuinţă. 



Dumitru Ivan era locotenet-colonel în Ministerul de Interne şi era naşul de cununie al altui jucător de legendă al “câinilor”, fostul atacantul Constantin Frăţilă. Ivan a făcut parte din cea mai prolifică generaţie a “câinilor”, cea antrenată de Traian Tomescu, care a câştigat patru titluri consecutive, în sezoanele 1961-1962, 1962-1963, 1963-1964 şi 1964-1965.

Dumitru Ivan a mai jucat în perioada 1966-1969 la FC Argeş. Fostul fotbalist suferea de ciroză şi de diabet şi s-a stins pe patul de acasă. Trupul neînsufleţit va fi depus la cimitirul “Izviorul Nou”, din cartierul Dristor, informează sportnews.ro

Dumitru Ivan a plecat pe lumea cealaltă supărat, după ce a fost umilit de secretarul general al FRF, Gheorghe Chivorchian: ”Am intrat în federație, m-am prezentat cine sunt, dar mi-a răspuns că nu are timp să discute cu mine. M-a lăsat ca pe o valiză-n gară! Nu mă știa. De fapt, el nu știe bine nici Bacăul lui, darămite cine a jucat la națională”, povestea fostul dinamovist, care anunțase că nu va mai merge la niciun meci al naționalei!.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?