Milioane în România şi sute de mii în străinătate - acolo unde reprezentativa e extrem de iubită, deoarece acest lot de băieţi - care muncesc cu picioarele şi cântă imnul învăţat recent şi pe sărite - înseamnă, oricât de superficial ar părea, una dintre cele mai trainice legături cu ţara. De ieri, de când lui Victor Piţurcă i s-a spus că nu ne va fi uşor fără el, dar chiar vrem să vedem cum e, suporterii tricolorilor s-au transformat din virtuali selecţioneri în lideri federali cu o unică misiune: instalarea unui nou antrenor, cel de la care se aşteaptă rezultate normale, respectiv aducerea, în sfârşit, a titlului mondial pe care îl merităm cam de când se dă cu şutul pe aceste meleaguri.
Dacă naţionala ar fi o democraţie şi s-ar ţine cont de voturi, ar fi simplu. N-avem nevoie de niciun referendum pentru a identifica soluţia ideală. Ea se numeşte Mircea Lucescu, experimentatul antrenor român cu cea mai bună reputaţie internaţională. Problema este însă că nu suporterii îl vor alege pe noul selecţioner, ci federaţia de fotbal, care are propriile sale interese, viziuni, prietenii sau antipatii.
Două dintre furnizoarele tradiţionale de selecţioneri, Steaua şi Dinamo, ies din cursă cât ai clipi şi nu numai fiindcă în această săptămână formaţiile-fanion ale fotbalului autohton au fost umilite în Oltenia, la Târgu-Jiu, respectiv la Craiova: Rednic e un tip dificil şi cu veleităţi de impresar, ceea ce nu e recomandat la naţionala în jurul căreia roiesc procuratorii, iar pe Lăcătuş pur şi simplu îl strânge mult prea tare treningul de antrenor, oricât de trist ar suna asta pentru o legendă a Sportului-Rege din România.
