REŢETĂ. Cum prepari cel mai bun compot de gutui. E foarte simplu! COMPOT DE GUTUI. Gutuile au un gust delicios şi sunt pline de vitamine. Dacă vrei să le consumi şi altfel decât crude, prepară un COMPOT DE GUTUI.
Când se pune, de fapt, varza la murat ca să nu se strice. Toată lumea face această mare greşeală Tradiția românească a „conservelor pentru iarnă” spune că varza se pune la murat între Sfântul Dumitru și Sfântul Andrei. Dacă vrei să faci totul după cutume, atunci musai umpli un butoi cu varză la Sfântul Dumitru (să se mureze până ce intri în Postul Crăciunului atunci) și mai pui unul la Sfântul Andrei, să fie varza murată încă bună de mâncat atunci când intri în Postul Paștelui.
Cel mai bun prieten al omului, ajuns la bătrânețe. Fotografiile care au înduioșat o lume întreagă Trecerea anilor își pune amprenta și asupra câinilor. Amanda Jones și-a dedicat ultimii 20 de ani unui proiect fotografic incredibil, care ilustrează schimbările, determinate de înaintarea în vârstă, prin care trec patrupezii.
Stă în fața calculatorului și înfulecă mâncare. E uimitor câți bani câștigă puștiul ăsta pe seară Un adolescent din Coreea de Sud câștigă zilnic în jur de 1.500 de dolari stând pur și simplu în fața calculatorului și mâncând diverse preparate.
Video Cazinoul din Constanţa, "vedetă" într-o reclamă SPECTACULOASĂ: "Mai multă strălucire" Cazinoul din Constanţa va fi promovat în cele mai importante oraşe din Europa! Nu este vorba însă de vreo acţiune a autorităţilor, care de ani de zile au lăsat în paragină clădirea simbol de pe litoralul românesc. Compania Sony a decis să folosească cazinoul din Constanţa drept decor pentru o reclamă la noile sale televizoare 4K, potrivit Realitatea TV.
Photo Ce a făcut un rus după ce maşina i-a fost lovită. Acum face senzaţie în trafic! Un bărbat din Rusia a găsit o "soluţie" inedită după ce autoturismul i-a fost lovit de şoferul unei camionete. Ce a făcut, mai exact?
5 semne că ai întâlnit pe cineva dintr-o viaţă anterioară Se intampla uneori sa intalnesti pentru prima oara o persoana si, totusi, sa simti ca ai o legatura puternica cu ea, ca si cum ati fi prieteni dintotdeauna.
Alt tip Toată lumea o critică pe această mamă pentru tunsoarea fiicei ei. Cum arată fetiţa acum Mary Thomaston, o tânără mamă de profesie hairstylist, primeşte critici din partea tuturor după ce şi-a postat pe internet fotografii cu noua tunsoare a fiicei sale, Lyra.
Nunta a fost anulată după ce mireasa a fost filmată la petrecerea burlăciţelor. Ce a făcut Urmau să se căsătorească însă ipostazele în care a fost filmată viitoarea mireasă la ultima petrecere ca fată liberă de obligaţii l-au speriat pe mire şi pe familia acestuia.
Angelina Jolie, persona non-grata. Ce au făcut părinţii care au vrut să-şi boteze astfel copiii Islanda a permis părinților din această țară să le dea fiicelor lor prenumele Angelina, după celebra actriță americană. Până miercuri, acesta se număra printre numeroasele nume interzise în această țară care promovează menținerea "coeziunii lingvistice", informează AFP.
Soția lui George Clooney atacă gruparea teroristă Daesh în justiție Soția lui George Clooney, avocata Amal Alamuddin Clooney, a ales să apere în justiție drepturile unei foste ostatice a grupării teroriste Daesh (Statul Islamic), în ciuda îndoielilor și temerilor soțului ei, scrie lefigaro.fr.
Photo Impresionant! Cum arată în interior casa de 3,5 milioane de euro a lui Justin Bieber Justin Bieber a cumpărat deunăzi o casă de 3,5 milioane de euro în Richmond, Texas.
Studiile au demonstrat. Adevăratul motiv pentru care dormim mai bine cu un picior în afara plapumei Ai simțit vreodată nevoia să scoți un picior de sub plapumă înainte să adormi? Ei bine, acest obicei are o bază științifică.
Anunţul oficial al poliţiei din Los Angeles despre Brad Pitt şi presupusul abuz al copiilor săi După ce numeroase publicaţii au dat ca motiv al divorţului dintre Angelina Jolie şi Brad Pitt o presupusă altercaţie în care actorul ar fi fost agresiv verbal şi fizic cu cel puţin unul dintre cei şase copii ai cuplului.
Imagini socante S-au strâns în mijlocul străzii, cu ochii la ŞARPE. Când au văzut ce scuipă, au încremenit! Un film care are ca protagonist un şarpe cobra a devenit, recent, viral pe reţelele de socializare. Atenţie, imaginile sunt şocante şi vă pot afecta emoţional!
Mircea Radu, amintire uimitoare despre Bianca Drăguşanu: "Pentru mine rămâne..." Mircea Radu a vorbit pentru prima dată despre participarea Biancăi Drăgușanu la emisiunea „Din dragoste”.
Alt tip Scenele care au uimit un oraş întreg: un cal s-a plimbat nestingherit în centrul Sibiului Imaginile care au surprins un cal care se plimbă nestingherit liber pe străzile Sibiului fac deliciul internauților. Animalul a fost surprins miercuri dimineaţă pe Bulevardul Mihai Viteazu, după care a fost fotografiat pe Strada Avram Iancu, lângă mașina Poliției.
ŞOC la Hollywood: Brad Pitt este cercetat pentru abuz asupra copilului Actorul Brad Pitt este cercetat pentru că și-ar fi abuzat unul dintre copii, atât verbal cât și fizic, imediat după o călătorie cu un avion privat. La scenă ar fi asistat atât Angelina Jolie cât și ceilalți copii ai cuplului, informează, joi, People.
Aşa se prepară cel mai delicios gem de pere Gem de pere. Gospodinele au început deja să umple cămările cu bunătăţi pentru iarnă. Dacă vrei să pui la păstrat pentru anotimpul rece un gem gustos, prepară unul din pere.
Un piton uriaș a înghițit o antilopă aproape vie. După câteva minute, ceva șocant s-a petrecut A fost ultima cină pentru acest piton uriaș: antilopa pe care a înghițit-o cu totul i-a fost fatală.
Cea mai periculoasă poziţie sexuală! Avertismentul specialiştilor. Ce pot păţi cei care o practică "Femeia deasupra" a fost desemnată cea mai periculoasă poziţie sexuală, prezentând mari probabilităţi de a provoca fracturi ale penisului, potrivit unei cercetări realizate de un grup de oameni de ştiinţă din Brazilia.
Veste uluitoare: prezentator TV, arestat pentru crimă! Ce mărturisire a făcut CJ de Mooi, pe numele său real Joseph Connagh, a fost arestat joi, la Aeroportul Heathrow. El este suspectat că ar fi comis o crimă.
REŢETĂ. Cum faci un delicios gem de gutui GEM DE GUTUI. Gospodinele au început deja să umple cămările cu bunătăţi pentru iarnă. Dacă vrei să pui la păstrat pentru anotimpul rece un gem gustos, prepară unul din gutui.
Photo Creatura care a îngrozit planeta. Ce este, de fapt! Imaginile au devenit virale Un fermier din Kentucky a avut surpriza vieţii lui când la ferma sa a fost adus pe lume un viţel cu două capete. Imaginile au făcut înconjurul lumii!
Cele mai frumoase scrisori de dragoste. Îl vei da pe spate Scrisorile de dragoste pot părea ceva învechit, dar sunt o dovadă minunată de iubire, adevărate declaraţii de dragoste. Iată 5 idei pentru cea mai frumoasă scrisoare de dragoste!
Ai prin casă acest film pe VHS? Valorează astăzi o avere: 12.000 de dolari! Unele dintre cele mai căutate filme pe VHS, în anii 90, erau animaţiile Disney. Astăzi, ele valorează o avere!
Alt tip Brad Pitt şi Marion Cotillard, împreună. Scene fierbinţi în noul trailer al filmului "Allied" Imediat după despărţirea cuplului Brad Pitt - Angelina Jolie, au şi apărut zvonuri conform cărora celebrul actor ar fi deja cuplat cu actriţa Marion Cotillard. Cei doi vor apărea pe marile ecrane împreună, în această toamnă, în noul film "Allied".
Zodia care va câştiga o sumă mare de bani la finalul lui septembrie Luna septembrie este norocoasă pentru una dintre zodii. La sfârșit de lună, aceasta va primi o sumă bună de bani și va uita de criza financiară.
ÎNFIORĂTOR! Condamnat la 100 de ani de închisoare, după ce şi-a înecat fiica de 3 ani în piscină Un bărbat din Mexic a fost condamnat la 100 de ani de închisoare, după ce şi-a ucis fiica, înecând-o în piscină.
Truc incredibil! Cum să cureţi gresia şi faianţa din baie cu o lumânare Chiar dacă îţi cureţi baia în mod regulat, zona îmbinărilor dintre gresie şi faianţă se decolorează şi uneori devine maro.