Articolele din categoria POLITICĂ:

Robert Negoiță:Orice critică ce se bazează pe realităţi mă ambiţionează sa fac lucrurile şi mai bine
Robert Negoiță: Orice critică bazată pe realităţi mă ambiţionează sa fac lucrurile şi mai bine
Într-un București în care aleșii locali încă în funcție au devenit o raritate, primarul celui mai mare sector, Robert Negoiță, face notă discordantă. Foarte activ în mediul online, edilul sectorului 3 nu se ferește să intre în dialog cu cetățenii, indiferent dacă problemele lor țin de mizeria rămasă după reabilitare, de bursele din educație sau orice altă problemă administrativă.
Primarul Buzăului, Constantin Boşcodeală, condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare
Primarul Buzăului, Constantin Boşcodeală, condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare
Magistrații Curții de Apel Brașov l-au condamnat marți pe primarul municipiului Buzăului, Constantin Boșcodeală, în dosarul 'Gloria' la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere și un termen de încercare de cinci ani, precum și la pedeapsa complementară a interzicerii ocupării funcției de primar pe o perioadă de cinci ani, potrivit purtătorului de cuvânt al Curții de Apel Brașov, judecătorul Răzvan Cosmin Dicu.
Proiect: Pedepse mai mari pentru infracțiunile săvârșite împotriva cadrelor didactice
Proiect: Pedepse mai mari pentru infracțiunile săvârșite împotriva cadrelor didactice
Personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar este învestit cu exercițiul autorității publice, iar amenințarea și infracțiunile săvârșite împotriva acestuia se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime - prevede un proiect de lege aflat în dezbatere publică la Camera Deputaților.
Șeful ANPC: Avem 40 de potențiale clauze abuzive împotriva băncilor. 7.000 de reclamații, în 2015 Exclusiv
Șeful ANPC: Avem 40 de potențiale clauze abuzive împotriva băncilor. 7.000 de reclamații, în 2015
Șeful ANPC, Marcel Bogdan Pandelică, a declarat, marți, în cadrul unei ediții speciale a emisiunii ,,Realitatea pe net", moderată de Costi Rogozanu, că printre principalele aspecte reclamate de consumator, în 2015, s-au numărat posibilele clauze abuzive în contractele de creditare bancare. Potrivit acestuia, peste 7.000 de reclamații au existat numai anul trecut, din care aproape 4.000 au fost soluționate. În prezent, ANPC a identificat 40 de potențiale clauze abuzive.
Parlamentarii vor revenirea la vechiul sistem de vot, cu verificarea cvorumului la fiecare lege
Parlamentarii vor revenirea la vechiul sistem de vot, cu verificarea cvorumului la fiecare lege
Liderii grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor au hotârât, marţi, asupra revenirii la asigurarea cvorumului la fiecare vot din plenul acestui for. Pentru realizarea acestei modificări, Camera Deputaţilor va trebui să modifice Regulamentul şi softul achiziţionat recent, propunerile urmând să fie discutate și în Comisia de regulament. Raportul va fi prezentat plenului în şedinţa de miercuri și va fi votat, potrivit Mediafax.
Deputații juriști reiau de săptămâna viitoare discuțiile privind modificarea Codului Penal
Deputații juriști reiau de săptămâna viitoare discuțiile privind modificarea Codului Penal
Proiectele de lege care vizează modificări la Codul Penal și Codul de Procedură Penală vor fi luate în discuție, de membrii Comisiei juridice a Camerei Deputaților, începând de săptămâna viitoare. La dezbatere ar urma să participe reprezentanți ai Ministerului Justiției, ÎCCJ, dar și ai Parchetului General. Asta au decis, marți, deputații juriști, când au dat raport de respingere pentru două astfel de proiecte, potrivit HotNews.ro.
Comisarul Vera Jourova: În 2017 se va decide dacă se continuă cu MCV. Ce spune despre Kovesi
Comisarul Vera Jourova: În 2017 se va decide dacă se continuă cu MCV. Ce spune despre Kovesi
România va fi monitorizată prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi în 2016, iar anul viitor la Bruxelles se va decide dacă monitorizarea va fi continuată la fel sau printr-un alt mecanism, a declarat comisarul european pentru Justiţie, Vera Jourova, scrie Mediafax. Aceasta a mai spus că ministrul Justiţiei i-a spus despre Codruţa Kovesi că este cel mai bun candidat pentru funcţia de procuror-şef al DNA, dar sunt necesare "proceduri robuste" pentru viitor.