Articolele din categoria EXTERN:

Ați achitat deja un „sejur de vis” în Grecia? Iată câteva sfaturi de care ar trebui să țineți seama
Ați achitat deja un „sejur de vis” în Grecia? Iată câteva sfaturi de care ar trebui să țineți seama
Foarte mulți turiști din țările europene, printre care și România, se vor îndrepta în această vară spre plajele însorite ale Greciei. Dată fiind amploarea crizei grecești, probabil că mulți dintre ei „nu se vor simți în apele lor” și se vor întreba în ce măsură îi va afecta și pe ei, mai ales în țara ce l-a dat pe Pericle dar care, din păcate, „a făcut pierdută” legendara civilizație dată lumii de Democrația Ateniană.
Comisia Europeană, prima reacție după referendumul din Grecia. Ce plan are Juncker
Comisia Europeană, prima reacție după referendumul din Grecia. Ce plan are Juncker
Comisia Europeană a luat act și respectă rezultatul referendumului din Grecia, se arată într-o declarație emisă de reprezentanții instituției. În plus, s-a insistat că stabilitatea zonei euro nu este în pericol, dar grecii se confruntă cu un viitor nesigur, potrivit vicepreședintelui Comisiei Europene pentru moneda euro şi dialog social, Valdis Dombrovskis. Oficialul de la Bruxelles a făcut apel la responsabilitatea politicienilor greci în privinţa măsurilor ce trebuie luate.   
Criză Grecia. Hollande și Merkel: Ușa rămâne deschisă pentru discuții. Cerem propuneri serioase
Criză Grecia. Hollande și Merkel: Ușa rămâne deschisă pentru discuții. Cerem propuneri serioase
Președintele francez, Francois Hollande, și cancelarul federal german, Angela Merkel, au anunțat, luni seară, că "ușa va rămâne deschisă" pentru Atena, în vederea continuării negocierilor, însă i-au cerut premierului grec, Alexis Tsipras, "propuneri serioase" pentru a putea găsi o ieșire din actuala criză. Asta în contextul în care Alexis Tsipras i-a transmis la telefon, luni, cancelarului german Angela Merkel că va prezenta noile propuneri ale Greciei, la întâlnirile de urgență care vor avea loc, marți, la Bruxelles. În aceeași zi, ministrul elen de Finanţe, Yanis Varoufakis, şi-a anunţat demisia, la numai o zi de la victoria categorică a taberei "NU" la referendumul privind măsurile de austeritate cerute de creditorii internaţionali. Intenția sa a fost aceea de a facilita negocierile pe tema unui nou împrumut. 
Bani pentru Grecia
Euro, în scădere după referendum. Discuţii la BCE pe tema Greciei
Conducerea Băncii Centrale Europene va discuta, luni, despre situaţia din Grecia, iar surse Reuters susţin că va fi păstrat nivelul actual de finanţare pentru băncile elene. Acest lucru înseamnă că sunt şanse minime ca instituţiile financiare din Grecia să fie deschise marţi, aşa cum a promis Alexis Tsipras. Deocamdată, bancomatele din întreaga ţară au rămas fără bancnote de 20 de euro, aşa că limita retragerilor e acum de 50, nu de 60 de euro de euro.