Extern· 2 min citire

Bulgaria investește masiv în Antarctica. Baza de cercetare a trecut printr-o transformare totală

Baza Bulgariei din Antarctica a fost complet modernizată. Foto: Profimedia

Baza Bulgariei din Antarctica a fost complet modernizată. Foto: Profimedia

Publicat24 iul. 2026, 17:48
SursăAgerpres, BTA

Baza Antarctică bulgară ''Sf. Kliment Ohridski'' de pe Insula Livingston a fost complet transformată datorită navei bulgare de cercetare ''Sf. Kiril i Metodii'' (RSV 421), a declarat vineri rectorul Academiei Navale ''Nikola Vapțarov'', amiral de flotilă Kalin Kalinov, în cadrul ceremoniei oficiale care a marcat împlinirea a cinci ani de la includerea navei în flota Academiei.

Kalin Kalinov a menționat în discursul său că ideea includerii unei nave în expedițiile antarctice bulgare a apărut pentru prima dată în anul 2015.

''Hristo Pimpirev, conducătorul expedițiilor polare bulgare, spunea: «De ce să nu folosim finanțarea destinată programelor științifice polare pentru a cumpăra o navă de cercetare, care să fie întreținută și operată de Academia Navală?» La acea vreme acest lucru nu s-a întâmplat, însă visul nu a murit. Visele au o calitate: dacă ești perseverent, ele devin realitate'', a spus acesta.

Kalinov a adăugat că visul a început să prindă contur în 2020, cu sprijinul fostului ministru adjunct al educației Kalina Anghelieva și al actualului director general al BTA, Kiril Vălcev, care la acea vreme era realizator la postul de radio Darik Radio. Visul a devenit realitate în 2021.

''Echipajul și-a transformat ambițiile în realitate. Am finalizat patru expediții polare, care au evoluat de la simplul sprijin logistic la desfășurarea de cercetări științifice. Datorită navei, baza antarctică a Bulgariei a fost complet transformată. Au fost realizate cercetări unice și fără precedent prin natura lor. În același timp, nava nu și-a abandonat celelalte misiuni de interes național'', a subliniat Kalin Kalinov.

El a mai remarcat că RSV 421 a trecut prin numeroase încercări, însă pe tot parcursul activității sale s-a bucurat de sprijinul neclintit al Administrației Președintelui, al Forțelor Navale Bulgare, al întregii comunități științifice și al Universității din Sofia, al comunității polare, precum și al navigatorilor bulgari.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern