19 iunie 1987. Cum a fost demolată Biserica "Sfânta Vineri", la ordinul Elenei Ceaușescu. Bucureștenii au asistat îngroziți, ținuți la distanță de milițieni și securiști - FOTO/VIDEO 19 iunie 1987 a fost o zi neagră în istoria Bucureștiului și în inimile credincioșilor. La ordinul cuplului Ceaușescu a fost pus la pământ unul dinte cele mai reprezentative lăcașuri de cult din Capitală, Biserica „Sfânta Vineri” - Herasca. În timp ce buldozerele dărâmau zidurile, preotul paroh încerca să salveze obiectele sacre, iar credincioșii asistau împietriți, ținuți la distanță de cordoane de milițieni și securiști. Se spune că muncitorii n-ar fi vrut să participe la sacrilegiu și că ar fi fost aduși deținuți. La scurt timp după tragedie, liderii Bisericii se lăudau cu „îndatorirea de mare răspundere de a ne îngriji de cerințele duhovnicești ale tuturor fiilor sfintei noastre Biserici”.
Sărbătoare 19 iunie. Un sfânt important este pomenit în calendarul ortodox: zi de post. Dezlegare la pește Sfantul Iuda a fost unul dintre cei 12 Apostoli ai Mantuitorului. Sfantul Apostol Iuda se numara intre fratii Domnului nostru Iisus Hristos, adica intre fiii dreptului Iosif pe care ii avusese din casatoria anterioara cu Salomeea. Abia dupa ce dreptul Iosif a ramas vaduv, i-a fost data in grija Maica Domnului.
Sărbătoare 18 iunie. Trei mari și importanți sfinți sunt pomeniți, astăzi, în calendarul ortodox. Ce trebuie să știe toți credincioșii Sfintii Mucenici Leontie, Ipatie si Teodul au luat mucenicia in anul 73, in vremea persecutiei impotriva crestinilor pornite de cezarul Adrian.
Reguli misterioase și mai puțin știute din Biblie. Ce pățesc cei care le încalcă Biblia, considerată cartea sfântă a creștinismului, este plină de reguli și interdicții menite să ghideze comportamentul uman conform voinței divine. Pe lângă cele zece porunci binecunoscute, există și alte reguli mai puțin populare, dar la fel de importante. Iată câteva dintre cele mai neobișnuite interdicții biblice pe care mulți le încalcă fără să știe.
Sărbătoare 17 iunie. Mari sfinți sunt pomeniți astăzi în calendarul ortodox. Faptele pentru care sunt cinstiți: au săvârșit adevărate minuni Sfintii Manuil, Savel si Ismail au fost trei frati persani, nascuti din tata pagan si mama crestina. Mama sa i-a botezat in credinta crestina. Acesti frati erau ofiteri la curtea imparatului persan. Ei au fost trimisi de imparat catre Iulian Apostatul (361-363) spre a negocia si consfinti un tratat de pace intre imperiul persan si cel roman.
Surpriză: melodie veche românească, interpretată de străini - VIDEO Surpriză totală în lumea muzicală. Formația Ladaniva, celebră în Armenia, a reinterpretat o melodie românească veche. Este vorba despre piesa ”Șaraiman”, cântată în urmă cu foarte mulți ani de Romica Puceanu, considerată regina muzicii lăutărești.
15 iunie: Ziua în care a murit, acum 135 de ani, genialul Eminescu. Poezia i-a fost alături până la ultima suflare În dimineaţa zilei de 15 iunie 1889, în sanatoriul de boli mintale al doctorului Şuţu, situat pe Strada Plantelor din municipiul Bucureşti, se stingea din viaţă, la doar 39 de ani, cel care a fost considerat poetul genial al românilor, Mihai Eminescu. Poetul a murit singur, aşa cum şi-a petrecut şi ultimii ani de viaţă, marcat de o suferinţă cruntă, dar poezia i-a fost alături până la ultima suflare.
Sărbătoare 14 iunie. Un sfânt important este pomenit astăzi în calendarul ortodox: zi de post. Dezlegare la pește Sfantul Proroc Elisei a fost agricultor. A fost chemat de Ilie, din porunca dumnezeiasca, la misiunea de proroc. Ilie i-a descoperit lui Elisei revelatia dumnezeiasca si a cerut cu lacrimi de la Dumnezeu, ca indoit sa-i dea acestuia harul prezent in el. Elisei si-a parasit casa si familia si a urmat lui Ilie. L-a urmat pe Ilie pana la inaltarea acestuia la cer, cand i-a preluat cojocul, dar si darul profetic.
Domeniile Averești, Casa de Vinuri Cotnari și Crama Gîrboiu vor delecta cu vinuri din soiuri autohtone publicul din cadrul TIFF, o colaborare sub umbrela campaniei “Enjoy the difference!” Domeniile Averești, Casa de Vinuri Cotnari și Crama Gîrboiu, trei producători consacrați din Moldova, își unesc forțele pentru a avea o prezență comună în cadrul Transylvania International Film Festival (TIFF). 2000 de sticle de vin vor fi degustate în cadrul TIFF, iar cele trei crame vor fi prezente și cu alte vinuri în siajul unor evenimente și activări generate de festival.
Sărbătoare 13 iunie. Zi cu importanță deosebită pentru creștini-ortodocși. Cruce roșie în calendar In fiecare an, la 40 de zile de la Sfintele Pasti, Biserica Ortodoxa sarbatoreste praznicul Inaltarii Domnului. Prin hotararile Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din anii 1999 si 2001, sarbatoarea Inaltarii Domnului a fost consacrata ca Zi a Eroilor si sarbatoare nationala bisericeasca.
Sărbătoare 11 iunie: Zi importantă în calendarul ortodox din România. Un mare sfânt este pomenit astăzi Sfantul Luca al Crimeei s-a nascut in data de 27 aprilie 1877 si a trecut la cele vesnice in ziua de 11 iunie 1961. Sfintele sale Moaste, izvoratoare de bun miros si tamaduitoare, se afla in orasul Sinferopol, din Crimeea.
Sărbătoare 10 iunie. Un mare sfânt este prăznuit astăzi în calendarul ortodox. Minunile săvârșite Sfantul Mucenic Timotei a trait in timpul imparatului Iulian Apostatul (361-363). Pentru sfintenia sa, a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni. Din minunile sale amintim:
Sărbătoare 9 iunie: Zi importantă a ortodoxiei: un mare sfânt este cinstit astăzi în calendar Sfantul Chiril al Alexandriei s-a nascut in jurul anului 370. A fost nepotul arhiepiscopului Teofil al Alexandriei si urmas al acestuia in scaunul episcopal. A fost ales intaistatator al scaunului Alexandriei, pe 18 octombrie 412, dupa 4 zile de la moartea unchiului sau.
Doliu uriaș în presa din România! Jurnalistul Mircea Carp a murit la vârsta de 101 de ani. Mesajul Familiei Regale: „A fost un exemplu de constanţă şi devotament” Doliu uriaș! Jurnalistul român Mircea Carp a încetat din viață vineri, 7 iunie, la vârsta de 101 ani. Mircea Carp a fost ofiţer în Armata Regală Română, jurnalist şi analist politic, precum şi unul dintre liderii posturilor de radio româneşti de la Vocea Americii şi Europa Liberă. În anul 2015, Regele Mihai l-a învestit cu Crucea Casei Regale a României.
Pastila pentru suflet, 8 iunie. Pilda zilei: Cele trei cuvinte Pastila pentru suflet, 8 iunie. Pilda zilei: Cele trei cuvinte.
Sărbătoare 8 iunie. Zi cu semnificație deosebită pentru credincioși: un sfânt important este pomenit astăzi Sfantul Teodor Stratilat este praznuit pe 8 februarie, in vreme ce pe 8 iunie facem pomenirea mutarii sfintelor sale moaste din cetatea Eracliei in Evhaita. Sfantul Teodor Stratilat a vietuit la sfarsitul secolului al III-lea si inceputul secolului al IV-lea. A fost supus la multe chinuri pentru ca a refuzat sa aduca jertfa idolilor. Dupa cinci zile de temnita, este rastignit asemeni lui Hristos. I-au fost pironite mainile si picioarele, iar trupul i-a devenit tinta tinerilor arcasi. Noaptea, ingerul Domnului l-a coborat de pe cruce si l-a facut sanatos. In urma acestei minuni, multi pagani s-au convertit la crestinism. I s-a taiat mai tarziu capul, din porunca imparatului Liciniu.
FAKE NEWS uluitor despre moartea lui Nicu Covaci! Liderul Phoenix este în spital, în stare stabilă: anunțul oficial al membrilor trupei Un fake news care anunța decesul lui Nicu Covaci a circulat în mediul online vineri dimineață. Informația a fost imediat demontată de trupa Phoenix, într-o postare pe pagian oficială de Facebook. Membrii legendarei trupe rock românești au anunțat că Nicu Covaci - cunoscut ca fondator și lider al formației - "este într-o stare stabilă, așa cum o știm de o vreme încoace" și face un apel public la furnizarea de informații oficiale.
Sărbătoare 7 iunie: Un mare sfânt este pomenit în calendarul ortodox. Cui trebuie să spui "La mulți ani" Sfantul Teodot a trait la sfarsitul secolului al III-lea si inceputul secolului al IV-lea. A fost episcop al Bisericii din cetatea Ancira Galatei. El ii adapostea pe crestinii prigoniti. Teodot ii ajuta in taina cu toate cele necesare pe crestinii care scapasera de persecutii. Aduna trupurile crestinilor omorati si le ingropa.
Sărbătoare 6 iunie: Un mare sfânt este pomenit în calendarul ortodox. Faptele pentru care îl cinstim astăzi Sfantul Ilarion cel Nou s-a nascut in jurul anului 773, din parinti drept-credinciosi. Sfantul Ilarion s-a calugarit la varsta de 20 de ani, in Manastirea Xirochipiu, din Constantinopol. Pleaca la Manastirea Dalmat si ajunge staretul acesteia. El a fost ucenicul Sfantului Grigorie Decapolitul si urmatorul vietii Sfantului Ilarion cel Mare, al carui nume cu cinste l-a purtat.
Sărbătoare 5 iunie: Un mare sfânt este pomenit astăzi în calendarul ortodox. Zi de post: dezlegare la pește Sfantul Dorotei a trait in timpul domniei imparatului Liciniu. Sfantul Dorotei a fost episcopul Bisericii din cetatea Tir pana in vremea imparatului Iulian Apostatul, cand, din cauza refuzului de a jerfi idolilor, este ucis.
Cele mai mici țări din lume: Descoperă-le istoria și particularitățile. Unde se află statul cu 44 km² Globul pământesc este plin de diversitate, nu doar în ceea ce privește culturile și tradițiile, ci și în dimensiunea statelor. Există câteva țări care, în ciuda dimensiunilor lor reduse, au o istorie bogată și o identitate culturală puternică. Iată care sunt cele mai mici state din lume:
Sărbătoare 3 iunie: Un sfânt cu har divin este pomenit astăzi în calendarul ortodox. Minunea săvârșită Sfantul Mucenic Luchilian - Sfantul Luchilian a trait in secolul al III-lea, in vremea imparatului Aurelian. Luchilian a fost preot al slujirii idolesti pana la batranete, cand s-a convertit la crestinism. Nevoind sa-si lepede credinta in Hristos, a fost batut cu salbaticie, incat era tot numai o rana. Aruncat in temnita in acest chip, a intalnit patru tineri: Ipatie, Pavel, Dionisie si Claudie, inchisi din acelasi motiv - nelepadarea de Hristos.
Sorin Roșca Stănescu și dramaturgul Eugen Șerbănescu zguduie Statul Paralel cu noul roman incendiar „Toate amantele președintelui” Sorin Roșca Stănescu și dramaturgul Eugen Șerbănescu au lansat un roman care face ca Statul Paralel să se cutremure din temelii! „Toate amantele președintelui” este cartea care promite să fie cel mai exploziv thriller de politică și sex pe care îl veți citi! Cei doi autori dezvăluie episoade picante din spatele scenei și demontează intrigile care au stat la baza jocurilor la nivel înalt din țara noastră.
Ce este gruparea „Rugul aprins” și unde are loc în România în vara anului 2024 În fiecare an, în luna decembrie, sute de oameni se aventurează în deșertul Negev, situat în sud-vestul Israelului, pentru a asista la un fenomen natural inexplicabil cunoscut sub numele de „rugul aprins”. Acest eveniment misterios are loc pe muntele Karkom, un loc pe care unii israelieni îl consideră a fi adevăratul munte Sinai, unde, conform Bibliei, Dumnezeu i-a vorbit lui Moise. Fenomenul a luat amploare și în România.
Sărbătoare 30 mai: Zi mare în calendarul ortodox din România. Povestea de viață impresionantă a sfântului pomenit astăzi Sfantul Isaachie a trait in secolul al IV-lea. Pentru ca imparatul Valens Arianul (364-378) prigonea Ortodoxia, pustnicul Isaachie vine in Constantinopol spre a-i intari pe crestini si a cere imparatului bisericile ortodoxe date arienilor. Este supus la multe chinuri si ii proroceste imparatului moartea pentru ca nu a inapoiat ortodocsilor bisericile luate si date arienilor. Imparatul Valens va muri in lupta cu barbarii.
Bookfest 2024: Mesajul lui Iohannis: Dialogul cultural creează punţi care apropie popoarele şi ajută statele să îşi consolideze colaborarea Preşedintele Klaus Iohannis a precizat că se bucură să ureze bun venit la ediţia a XVII-al a Salonului Internaţional de Carte Bookfest scriitorilor şi editurilor din Republica Moldova, „ţară cu care împărtăşim cultură şi tradiţii şi care preţuieşte cultivarea limbii române”.
Unde se află „Muntele cu narcise” din România. Locul divin cu o priveliște de vis România, recunoscută pentru peisajele sale superbe, adăpostește un loc special cunoscut sub numele de „Muntele cu narcise". Acesta oferă o priveliște de vis, mai ales în timpul verii, când narcisele sălbatice înfloresc și transformă peisajul într-un adevărat basm.
Unicul cuvânt din limba română care conține doar consoane. Multe persoane nu îi știu semnificațiile Limba română este plină de cuvinte fascinante și uneori neobișnuite, care adesea ascund povești interesante sau semnificații inedite. De la cuvinte formate doar din consoane până la termeni regionali amuzanți, diversitatea lingvistică a limbii noastre este bogată și adesea surprinzătoare.
Bilete gratis de avion pentru copiii din România. Tot ce trebuie să știe părinții O veste minunată îi așteaptă pe părinții din România în această vară! Compania TAROM a anunțat că toți copiii pot beneficia de bilete gratuite de avion, indiferent de destinația dorită. Iată ce condiții trebuie îndeplinite pentru a profita de această ofertă generoasă.
Cele mai simple ghicitori pentru copii pe care adulții NU le pot rezolva. Accepți provocarea? Rezolvă acest test alături de copilul tău, de fratele sau de sora ta mai mică și vezi care dintre voi obține un punctaj mai mare!