Actual· 1 min citire

VIDEO Boris Johnson sare în apărarea polițiștilor după protestul violent de la Bristol. Ce i-a făcut furioși pe britanici

Boris Johnson

Boris Johnson

Publicat27 mar. 2021, 20:18
Actualizat27 mar. 2021, 23:42
SursăRealitatea Plus

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a catalogat drept ”rușinoase” atacurile protestatarilor împotriva forțelor de ordine în timpul manifestației ample din Bristol. Oamenii au ieșit în stradă nemulțumiți de un proiect de lege care sporește prerogativele poliției.

Johnson a transmis public faptul că Poliția și municipalitatea au sprijinul său deplin. 
"Noaptea trecută s-au înregistrat atacuri rușinoase asupra polițiștilor la Bristol. Polițiștii noștri nu ar trebui să se confrunte cu cărămizi, sticle și artificii aruncate asupra lor de o bandă înclinată spre violențe și spre distrugerea proprietății", a scris Johnson pe Twitter.

Vineri noapte, protestatarii au aruncat cu sticle, cărămizi și ouă în forțele de ordine. Potrivit presei, cel puțin zece protestatari au fost arestați.

Forțele speciale de poliție au reușit să îi respingă pe protestatari folosind scuturi și bastoane.

Manifestațiile au izbucnit în urma cu o săptămână. Oamenii protestează față de o nouă măsură care ar oferi poliției noi competențe pentru a restricționa astfel de evenimente. În prezent, în Marea Britanie, adunările masive sunt interzise din cauza situației epidemiologice.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News