Scumpirile carburanților, în atenția Consiliului Concurenței

Controale după scumpirea carburanților
Consiliul Concurenței a anunțat că analizează factorii care au dus la recentele scumpiri ale carburanților și eventualele disfuncționalități ale pieței. În prezent, benzina standard a depășit pragul de 6 lei pe litru la pompă, iar cea premium, de 7 lei.
Autoritatea de concurență solicită informații și documente tuturor operatorilor implicați, dar și opinii ale autorităților publice cu atribuții în domeniu.
În urma analizei, Consiliul Concurenței va putea propune recomandări, respectiv măsuri în vederea remedierii, atenuării şi prevenirii oricăror efecte negative asupra concurenței şi, implicit, asupra consumatorilor și, în cazul în care descoperă încălcări ale legii, ca iniția procedurile necesare pentru a le sancționa.
Comercializarea carburanților atât angro, cât și cu amănuntul a mai fost și în trecut în atenția Consiliului Concurenței. Trei companii din domeniul comercializării angro de carburanţi au fost amendate cu 3,7 milioane euro pentru participarea la o înţelegere anticoncurenţială, constând în fixarea preţurilor, discounturilor şi adaosurilor comerciale, împărţirea clienţilor şi a surselor de aprovizionare.
De asemenea, autoritatea de concurență a sancționat şase companii petroliere (OMV Petrom SA, OMV Petrom Marketing, Rompetrol Downstream SRL, Mol Romania Petroleum Products SRL, ENI Romania SRL și Lukoil Romania SRL) cu amendă de 205 milioane euro pentru încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale. Consiliul Concurenței a câștigat procesele cu toate companiile petroliere care au fost amendate și care au contestat decizia autorității, instanța confirmând încălcarea legii concurenței.
Pentru a stimula concurența pe piața comercializării carburanților, autoritatea de concurență a lansat aplicaţia Monitorul preţurilor pentru carburanţi, care afişează preţurile pentru toate tipurile de carburanţi (benzină şi motorină) practicate în reţelele OMV, Petrom, Rompetrol, Mol, Lukoil, Socar şi Gazprom din întreaga ţară, amintește hotnews.
Monitorul preţurilor pentru carburanţi este valabil atât sub formă de aplicație web, www.monitorulpreţurilor.info, cât şi ca aplicație mobilă (IOS și Android)
Citește și:
- 23:59 - Senatul schimbă regulile pentru deținătorii de câini: interzis lanțul permanent și limită de 2 ore pentru legare
- 23:52 - Facultatea de Istorie din București, protest față de eliminarea disciplinei ca probă obligatorie de Bacalaureat
- 23:44 - Zi de foc în Ucraina. Autoritățile au ordonat evacuarea a mii de civili din regiunea Harkov
- 23:33 - Miruță l-a anunțat pe Nicușor Dan despre situația șefului Statului Major: Dacă va cere informații suplimentare, vom pune la dispoziție
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














