Sanador a depus în mod oficial, încă din data de 19 octombrie 2021, solicitarea de emitere a Autorizației de Construire pentru extinderea Centrului Oncologic, bazată pe un Certificat de Urbanism valabil. În ciuda acestui fapt, primarul general al Capitalei a refuzat nejustificat emiterea acestei autorizații, motiv pentru care Sanador a fost nevoit să apeleze la instanțele de judecată. În urma acțiunii în justiție, instanța a dispus obligarea primarului general la emiterea autorizației de construire, hotărâre care a devenit finală prin respingerea recursului formulat de Primăria Capitalei în octombrie 2023, a explicat compania medicală pe pagina sa de socializare.
Deși hotărârea judecătorească a fost definitivă, primarul general a continuat să refuze emiterea autorizației, încălcând astfel o decizie judecătorească. Ca urmare, instanța a dispus și plata unor amenzi și penalități pentru neexecutarea hotărârii, în efortul de a asigura respectarea legii și de a sprijini dezvoltarea acestui important centru medical. În cele din urmă, autorizatia de construire a fost emisă abia la data de 30 aprilie 2025.
Cum se apără Nicușor Dan în scandalul spitalului BLOCAT chiar de el: este ireal pe cine aruncă vina
Compania a explicat, în cadrul postării, aspecte semnificative din lunga luptă dusă în instanțe, pentru a aduce clarificări asupra diverselor informații apărute în spațiul public:
„Am dori sa facem cateva precizari foarte clare si intemeiate pe documente, unele aparute trunchiat sau incomplet in spatiul public:
• Respectiva Autorizatie se refera la extinderea Centrului Oncologic SANADOR, deci un spital oncologic existent destinat exclusiv tratarii afectiunilor oncologice, inclusiv pentru copii, care urmeaza a se extinde cu o sectie noua specializata in tratarea afectiunilor oncologice; deci da, e vorba de un spital pentru tratarea cancerului, fapt specificat inclusiv pe prima pagina din Autorizatia de Construire (prezentata incomplet in spatiul public) si detaliat in documentele tehnice care constituie anexa acesteia;
• SANADOR detine toate resursele necesare dezvoltarii acestei clinici oncologice dezvoltate cu medici si specialisti cu renume in domeniu, iar extinderea acestui Centru Oncologic este necesara pentru marirea capacitatii de diagnosticare si tratament a sectiilor de radioterapie, chimioterapie, imunoterapie si medicina nucleara.
• SANADOR nu dezvolta “proiecte imobiliare” ci “servicii medicale” de inalta calitate, nici nu am putea altfel intrucat avem obiect unic de activitate prestarea serviciilor medicale;
• Prezentele clarificari sunt necesare atat ca urmare a prezentarii in spatiul public a unor informatii eronate cat si a nenumaratelor solicitari privind comunicarea unui punct de vedere;
• SANADOR nu doreste mediatizarea si implicarea in dezbaterile politice existente, sustinand parcursul pro-european si economia libera a Romaniei”, a comunicat compania.