Studiul care dă peste cap tot ce știai. Care este cea mai potrivită oră pentru a bea cafea Dacă eşti o persoană care iubeşte cafeaua, cel mai probabil, obişnuieşti să o bei imediat după ce te-ai trezit, crezând că astfel scapi de senzaţia de somn şi ai mai multă energie. Însă, acest lucru nu este aşa.
Un nou cutremur de 2,3 grade pe scara Richter în Vrancea Un cutremur de 2,3 grade s-a înregistrat marţi seară în judeţul Vrancea, conform nformaţiilor Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Top 6 ceaiuri care te scapă de celulită Peste 90% dintre femei au celulită şi asta indiferent de greutate sau de stilul de viaţă. Iată câteva ceaiuri care te vor ajuta să scapi de această afecţiune inestetică sau măcar să o faci cât mai puţin vizibilă!
Agenţiile de turism fără poliţă de asigurare au fost închise. Pascu: Este o decizie istorică Autoritatea Naţională pentru Turism, ANT, a anunţat că 1384 de agenţii şi-au pierdut licenţa de turism pentru că nu au putut prezenta poliţa de asigurare în cazul insolvenţei sau falimentului, poliţa de asigurare pe care orice agenţie este obligată să o aibă şi să o afişeze public. De asemenea, pentru unele dintre agenţii retragerea licentei a fost la cererea acestora sau pentru că nu au respectat alte prevederi ale legislaţiei în vigoare.
Cum îți dai seama că iubitul tău a făcut sex cu o altă femeie Orice femeie vrea să aibă o relație cu o persoană pe care se poate baza, dar și de la care alte cupluri se pot inspira. Totuși, nu de fiecare dată se întâmplă anume așa, iar cazurile când partenerii se înșală devin tot mai dese în zilele noastre.
ALERTĂ. Virusul West Nile a ucis 8 români. Per total, 80 de persoane au fost infectate 80 de persoane au fost infectate cu virusul West Nile în perioada 1 mai - 29 septembrie și s-au înregistrat opt decese din această cauză, conform unui centralizator publicat pe site-ul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).
Descoperire uriaşă făcută de poliţişti de frontieră Polițiștii de frontieră constănțeni au confiscat aproximativ 1000 kilograme de moluște din specia rapană, pe care șase bărbați, trei cetățeni români și trei bulgari, le pescuiseră din Marea Neagră fără a îndeplini condițiile legale.
Sare în cafea, noul trend luat cu asalt Totul a început când revista britanică Nature a prezentat rezultatul unui studiu științific asupra consumului de cafea, care arăta că un strop de sare atenuează gustul amar al cafelei, deloc pe placul neofiților. Sarea ar permite în același timp cafelei să își etaleze toate aromele subtile.
Momentul ŞOC în care sufletul unei femei părăsește corpul, după un accident fatal Un clip în care camerele de supraveghere surprind un accident rutier fatal a îngrozit Internetul! O șoferiță a unei motociclete este ucisă în urma unui impact puternic. Dar ce a şocat pe toată lumea e ceea ce au surprins camerele după accident. Mulţi internauţi au pus la îndoială veridicitatea înregistrării.
De ce apare, de fapt, herpesul? Puţini oameni ştiu asta. Iată singurul tratament care are efect Herpesul este cauzat de un virus numit Herpes simplex, iar acesta este transmis cu foarte mare ușurință.
Iisus în blugi! Imaginea care a scandalizat planeta Curtea Europeană a Drepturilor Omului are de soluţionat un caz extrem de controversat. Judecătorii CEDO va trebui să răspundă dacă Iisus poate purta blugi. Un brand de haine din Lituania a sesizat CEDO pentru că reclama lor a fost amendată. CEDO a acceptat sesizarea.
Cearcănele nu înseamnă neapărat că eşti obosit! Ce semnifică de fapt Cearcănele sunt un semn al suferinței organismului, și când apar poate fi un semn al unor afecțiuni sau sensibilități despre care nu știm. Aflam in acest articol ce boli ascund cearcănele, când nu sunt moștenite genetic.
Sărbătoare mare pe 6 octombrie. E cruce neagră în calendarul ortodox Sfântul Apostol Toma este pomenit în calendarul creștin ortodox la 6 octombrie. Sfântul Toma a fost unul din cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos, originar din Galileea. Credincioşii îl cunosc mai bine după porecla pe care a primit-o – „Toma-Necredinciosul” sau „Toma-Dydimus (Toma-Geamănul)”. Conform unor scrieri Toma s-ar trage din oraşul grec Didyma (oraşul Didim de astăzi, de pe teritoriul Turciei). Conform altor scrieri, acesta ar fi fost frate cu Iisus. Dacă ar fi fost aşa, atunci el ar fi fost Iuda-Toma sau, mai bine zis, unul din cei patru copii ai lui Iosif.
Gabriela Cristea şi Tavi Clonda, în doliu: "Dumnezeu să te aibă în pază acolo sus, între sfinţi" Gabriela Cristea şi Tavi Clonda, în doliu! Clonda a scris, pe Facebook, un mesaj emoţionant pentru bunica lui, cea care l-a crescut.
Şeful Camerei Deputaţilor, audiat la Instanţa Supremă Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, este chemat miercuri în faţa judecătorilor Instanţei Supreme.
Supravieţuitorul. Fiica lui Nico a fost eliminată! Reacţie şoc după ce a părăsit emisiunea Supravieţuitorul. Fiica lui Nico a rezistat numai 15 zile pe insulă, în cadrul emisiunii "Supravieţuitorul". În ediția de marți seară a reality-show-ului, ea a fost eliminată de colegi.
Cum scapi de mucegaiul din casă în mod natural şi pentru totdeauna! Apariţia mucegaiului şi igrasiei în coturile din baie, în maşina de spălat sau în locurile umede este o problemă care dă tuturor bătăi de cap.
Cristi Borcea va fi eliberat din închisoare Cristi Borcea va fi eliberat în luna aprilie a anului viitor, a declarat avocata Maria Vasii pentru Ziarul Ring.
Fostul ministru al Finanțelor Sebastian Vlădescu, audiat la DIICOT în dosarul Rompetrol II Fostul ministru Sebastian Vlădescu s-a prezentat miercuri la DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul Rompetrol II în care este urmărit penal pentru constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare.
Percheziţii DNA în Portul Constanţa DNA a făcut, miercuri dimineaţa, 11 percheziţii la vameşi şi poliţişti de frontieră, precum şi la sediul Poliţiei de Frontieră Constanţa, Biroul Vamal şi Căpitănia Portului într-un dosar vizând mită primită de funcţionari cu ocazia controlului navelor.
Percheziții la firme din domeniul construcțiilor și publicităţii Polițiști iau descins miercuri dimineață la mai multe firme cu activități în domeniul construcțiilor și publicităţii, suspectate de evaziune fiscală și spălare a banilor.
Traian Băsescu, audiat la Înalta Curte de Casație și Justiție Fostul președinte al României Traian Băsescu s-a prezentat, miercuri dimineață, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Fostul șef al statului a fost chemat în instanță de un român care îl acuză de fals în declarații.
Bărbatul care a accidentat mortal doi copii în Galaţi și a fugit, adus sub ESCORTĂ din Italia Ivanciu Corcioveiu, bărbatul care nu avea permis de conducere şi a accidentat mortal cu maşina doi copii în localitatea Folteşti din judeţul Galaţi, apoi a fugit de la locul accidentului, a fost adus, miercuri, în România, la aproximativ trei săptămâni după ce a fost depistat de autorităţile italiene, informează Poliţia Română.
Trafic deviat, miercuri dimineaţa, pe Autostrada București-Pitești Traficul a fost deviat, miercuri dimineață, pe Autostrada București-Pitești. Circulația rutieră pe sensul către Capitală al autostrăzii A1 a fost deviată, de la km 44 până la km 30.
Trafic RELUAT pe DN1. Operaţiune eşuată de ridicare a unui TIR căzut într-o râpă Traficul a fost blocat de două ori, miercuri dimineață, pe DN1 în urma unor evenimente auto. La ora 9,50, traficul era blocat în zona localității Posada, după ce un autotren care a căzut într-o râpă. Operaţiunea de ridicare a tirului a eşuat, iar poliţiştii au permis reluarea traficului.
Uraganul Matthew face ravagii. Ce pagube au produs rafalele de 200 km pe oră Uraganul Matthew a mai omorât patru oameni - trei copii și un adult - în Republica Dominicană, marți, după ce făcuse deja trei victime în Haiti, pe aceeași insulă, transmite Agerpres.
Fostul viceguvernator BNR, Bogdan Olteanu, audiat la Instanța Supremă Fostului viceguvernator BNR, Bogdan Olteanu, se va prezenta miercuri la Instanţa supremă pentru a fi audiat în dosarul în care Mihail Vlasov, fost preşedinte al Camerei de Comerţ a României, este acuzat de trafic de interese.
Alegeri SUA. Atacuri furibunde în dezbaterea "vicepreședinților" Democratul Tim Kaine și republicanul Mike Pence, posibilii vicepreședinți ai SUA după alegerile din 8 noiembrie, s-au confruntat în direct marți seara, într-o dezbatere televizată similară celei a candidaților la președinție care i-au desemnat drept secunzi - Hillary Clinton, respectiv Donald Trump.
Descinderi de amploare la proxeneți. Minore obligate să se prostitueze Descinderi în forţă, în această dimineaţă, în Argeş, la persoane bănuite de proxenetism. Peste 150 de polițiști fac percheziţii la 43 de adrese din Câmpulung şi din localităţile limitrofe şi urmează să ducă la audieri 45 de persoane, transmite Realitatea TV.
Anchetă la Bagdasar Arseni. Familia unei femei internate, anunţată că a murit, deşi era în viaţă Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” desfăşoară o anchetă internă după ce familia unei paciente în stare gravă a fost anunţată că ruda lor a murit, deşi femeia era încă în viaţă.