Rusia cere intervenția ONU pentru rezolvarea conflictului din estul Ucrainei Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, a spus miercuri că ONU trebuie să asigure un acord de pace între forțele guvernamentale și separatiștii angajați în conflictul din Donbass.
Lună plină în Peşti, 6 septembrie. Ce semnificaţie au visele pe care le ai în această perioadă Nu este o perioadă mai potrivită decât această să te pui la punct cu somnul. Pe 6 septembrie 2017, Luna plină se află în Peşti – constelaţia cea mai conectată cu visele, intuiţia şi vocea interioară.
Sfârșit tragic! Fost pilot, mort după ce a căzut de la balconul apartamentului său Un bărbat în vârstă de 79 de ani, fost pilot, şi-a pierdut viaţa, astăzi, după ce a căzut de la balconul apartamentului său.
Primarul Gabriela Firea anunță demisia managerului de la Spitalul Colentina Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat, miercuri, că a acceptat demisia de onoare a managerului Spitalului Colentina, Silvi Ifrim. Aceasta a fost, recent, ținta unor acuzații grave din partea unor medici renumiți ai spitalului.
Tudose: INS confirmă. Motorul creșterii economice din semestrul I, reprezentat de industrie Institutul Național de Statistică (INS) confirmă că motorul creșterii economice din primul semestru a fost reprezentat de industrie, care a depășit toate celelalte ramuri economice, inclusiv comerțul, a precizat prim-ministrul Mihai Tudose.
Vladimir Putin, declarații surprinzătoare! Ce trebuie să se întâmple în cazul Coreei de Nord Președintele Rusiei, Vladimir Putin a condamnat, miercuri, Coreea de Nord și testele cu rachetă efectuate de Phenian în cadrul unei întrevederi cu omologul său sud-coreean Moon Jae-in. În același timp, Putin s-a pronunțat pentru rezolvarea crizei nord-coreene prin negocieri.
Profesorii ameninţă iar cu greva, la început de an şcolar Profesorii dau un ultimatum Guvernului și amenință cu proteste din 2 octombrie. Federaţia Sindicatelor Libere din Învățământ cere premierului încheierea unui acord scris prin care să se angajeze la soluționarea problemelor din domeniu.
Orice gospodină trebuie să afle asta: Secretul neştiut despre banalii ardei copţi Îi mâncăm cruzi, fierţi, copţi dar nu cunoştem cu adevărat beneficiile banalilor ardei, fie că este vorba de ardeiul gras sau fraţii lui, ardeiul căpia, ardeiul iute şi gogoşarul.
Kate Middleton suferă de o boală gravă! Afectează doar 1% dintre gravide și poate fi mortală Kate Middleton, însărcinată cu al treilea copil, suferă de „Hyperemesis gravidarum”, o formă severă de greață și vărsături în timpul sarcinii, care este mult mai gravă decât toxicoza obișnuită din timpul gravidității, pe care femeile o simt de obicei dimineața. Această patologie afectează unu la sută dintre femeile gravide și poate fi mortală, avertizează medicii.
Meteorologii anunță SECETĂ în cea mai mare parte a țării Conținutul de apă, în stratul de sol 0-20 de centimetri, se situează miercuri în limite scăzute și deosebit de scăzute în cea mai mare parte a României, anunță meteorologii.
Adevărul despre hipnoză: Iată cum poate cineva să ne controleze creierul fără să ne dăm seama Concepţia potrivit căreia hipnoza e o stare de transă e una dintre cele mai răspândite şi mai durabile mituri în psihologia populară, alături de altele, precum inteligenţa multiplă sau stilurile de învăţare .
Ce greșeli să eviți când faci carne la grătar ca să nu formeze compuși cancerigeni Tipul de carne, perioada de marinare, dar și modul de gătire pot transforma o masă delicioasă într-o adevărată bombă cu ceas pentru sănătate. Experții ne sfătuiesc cum să pregătim friptura pe grătar, ca să nu ne îmbolnăvim de una dintre cele mai grave forme de cancer.
Vestea pe care o aștepta toată lumea: ”Statul Islamic va fi înfrânt!” Experții și oficialii statelor care luptă împotriva jihadiștilor preconizează o înfrângere iminentă pentru Statul Islamic în Irak și Siria. Totuși, aceștia mai spun că gruparea nu va dispărea, ci se va adapta pentru a-și continua lupta.
Această plantă de apartament atrage ghinionul şi sărăcia. Nu o mai ţine în casa ta! În orice casă este recomandat să se găsească flori. Ele sunt plăcute privirii, înveselesc atmosfera și unele au chiar și un miros plăcut. Cu toate astea trebuie să știți ce plante aduc ghinion în casă pentru a nu le păstra prea mult timp.
Polițist sibian, dezarmat și lovit de un pădurar și de șoferul unui camion încărcat cu lemne Un agent de poliţie sibian a fost agresat în timpul unui control de rutină, în trafic, în Slimnic. Poliţistul a oprit în trafic un camion încărcat cu lemne și iniţial, şoferul a fugit. A revenit apoi, însoţit de o altă persoană, l-a lovit pe poliţist şi i-a luat pistolul
Avea două fetițe superbe, care au murit în chinuri groaznice din cauza ei. Cazul este revoltător O tânără în vârstă de 19 ani, mamă a două fetițe de 2, respectiv 1 an, a fost arestată după ce micuțele și-au pierdut viață din vina mamei lor.
Condimentul care previne cancerul, atacurile inimii şi protejează intestinele Ce aţi face dacă v-am spune că există un condiment care ajută la menţinerea sănătăţii intestinelor, îmbunătăţeşte digestia, distruge celulele canceroase, prevince atacurile inimii şi ajută la pierderea în greutate?
Secretul suedezilor în renunţarea la fumat. Metoda unică în lume! Bulgaria se află în fruntea clasamentului privind europenii care fumează cel mai mult, conform unui studiu citat de Bloomberg. Mai exact, 36% din populaţia Bulgaria fumează zilnic, urmată de cea a Greciei (35%) şi cea a Franţei (33%). Spania (26%), Italia (24%) şi Germania (23%) urmează în clasament, pe ultimul loc situându-se Suedia, unde doar 5% din populaţie fumează în fiecare zi, potrivit BusinessMagazin.
Alt tip Imagini scandaloase! Pasageri nevoiți să meargă printre șine, după ce locomotiva s-a defectat Imagini scandaloase surprinse miercuri dimineață în apropiere de gara din Ploiești, după ce legătura dintre locomotivă și vagoane s-a rupt, iar pasagerii au fost nevoiți să se deplaseze pe jos, printre șinele de tren, până în gară. Imaginile ne-au fost trimise pe adresa martorocular@realitatea.net.
Anul şcolar 2017-2018: Manualul unic pentru clasa a V-a este plin de greșeli Manualul unic din care vor învăţa elevii de clasa a V-a timp de două luni este plin de greşeli, iar copiii sunt trimişi să studieze pe internet. O recunoaşte şi ministrul educaţiei: compendiul a fost scris pe repede înainte, în ultimele săptămâni. Reprezentanţii profesorilor consideră că ministerul avea la îndemână o soluţie mult mai simplă.
DOLIU pentru fotbalul românesc! Un fost internațional a murit Fostul fotbalist Nicolae Lupescu, care a jucat în echipa națională a României la Campionatul Mondial din Mexic, a murit la vârsta de 76 de ani, a anunțat, miercuri, Flori Lupescu, nora fostului internațional român.
A uscat sâmburi de măsline şi apoi i-a făcut pudră. A luat o linguriţă. Acea zi i-a schimbat viaţa! Sâmburii de măsline sunt mai utili pentru organism decât îți puteai imagina. Aceștia oferă o mulțime de avantaje sănătăţii tale. Află câte beneficii au sâmburii de măsline pentru organism.
INCREDIBIL!Furau pensiile unor bătrâni și își obligau copiii să cerșească. Poliția le-a venit de hac Două persoane au fost trimise în judecată de către procurori pentru că furau pensiile unor bătrâni și își obligau copiii să cerșească.
Descoperire uimitoare: Oamenii nu pot trăi decât până la 115 ani. Motivul te va şoca Cercetătorii de la Universitatea olandeză McGill pretind că au descoperit care este maximul vârstei pe care o pot atinge oamenii care trăiesc sănătos. Aceștia au urmărit informații furnizate în ultimii trei decenii de 75.000 de oameni și au analizat datele privind modul de viață. Rezultatele au indicat că femeile pot trăi maximum 115,7 ani, iar bărbații 114,1 ani.
Veste sumbră pentru cetățenii UE care lucrează în UK. Documentele BREXIT-ului, dezvăluite În urma procedurii Brexit, sistemul britanic de imigrare va restricţiona imigranţii UE slab calificaţi şi va anula dreptul cetăţenilor blocului comunitar din Marea Britanie de a-şi aduce membrii familiei în ţara insulară, conform unor documente guvernamentale dezvăluite şi citate de The Guardian, potrivit Mediafax.
Singurul restaurant din lume unde trebuie să aștepți 14 ani pentru a lua masa Club 33 este un restaurant de cinci stele care nu este cunoscut publicului larg, iar cei care doresc să facă o rezervare acolo trebuie să aştepte 14 ani.
Ambasadorul M.Britanii: Modificarea legilor Justiției să se facă după discuții cu părțile interesate Ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummell, s-a întâlnit, miercuri dimineață, cu ministrul Tudorel Toader pentru a discuta despre proiectul de modificare a legilor Justiției.
Secretul curățării ficatului de toxine. Dacă nu ții cont de el, nu te poți vindeca Sângele are un rol extrem de important în procesul de detoxifiere a ficatului, spun medicii.
Are 23 de ani și câștigă sute de mii de dolari pe an. Iată secretul ei O tânără, în vârstă de 23 de ani, reușește să câștige sute de mii de dolari pe an, şi asta lucrând doar 15 ore pe săptămână fără să aibă un birou.
Acest truc te va ajuta să ai mai mulţi bani în casă. Iată ce este Copacul Banului! Crassula – este o plantă care atrage banii în casă. De aici și denumirea populară de Copacul Banului. Conform tradiției Feng Shui este suficient doar să aduceți în casă această plantă pentru ca situația financiară să se îmbunătățească.