Secretul bărbatului care a trăit 256 de ani! A avut 23 de neveste şi peste 200 de copii Secretul vieţii chinezului Li Ching Yuen, care a trăit un număr uimitor de 256 de ani, stă în hrana sa zilnică pe bază de ierburi.
Premieră în România. Condamnare la închisoare cu executare pentru uciderea unui câine Un bărbat din Tulcea a fost condamnat la 6 luni de închisoare cu executare pentru că a ucis cu sălbăticie un câine care nu prezenta niciun pericol. Sentința nu este insă definitivă, putând fi atacată cu apel.
Procuror DNA, urmărit penal pentru favorizarea infractorului Procuroarea Mihaiela Moraru Iorga s-a prezentat, miercuri, la sediul DNA Ploiești, ea fiind citată de procurori într-un dosar care vizează fapte de corupție. DNA a anunțat ulterior că s-a dispus urmărirea penală față de Mihaela Iorga pentru infracțiunile de favorizare a făptuitorului și fals intelectual.
Guvernatorul BNR, despre trecerea la euro: "Este acum o fereastră de oportunitate...." Comitetul de trecere la euro nu a fost vizitat mai de nimeni, deși este găzduit de Banca Națională a României (BNR), a afirmat, miercuri, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Centrale, într-o conferință organizată de Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR)
Photo Acest bărbat a surprins în fotografii lupta soţiei sale cu cancerul. Ultimele 3 poze, sfâşietoare! Angelo Merendino a decis să documenteze prin fotografii lupta soţiei sale cu necruţătorul cancer. Femeia a fost diagnosticată cu cancer la sân.
Papa Francisc, în culmea fericirii! Ce cadou de LUX a primit Papa Francisc a primit în dar un bolid Lamborghini Huracan, însă Suveranul Pontiv nu se va plimba cu el prin Grădinile Vaticanului. Mașina va fi scoasă la licitație, iar banii vor fi folosiți în scopuri caritabile.
Modificarea Codurilor Penale, pe masa Guvernului. Ce schimbări se mai fac în Justiţie? Guvernul discută, în ședința de miercuri, un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii privind Codul penal și a Legii privind Codul de procedură penală.
Atac furibund: Raportul MCV "îi face praf". Dragnea-Tăriceanu-Toader-Iordache să-și dea demisia Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, a avut o reacţie dură după ce Comisia Europeană a făcut public cel mai recent raport MCV. "Dragnea-Tăriceanu-Toader-Iordache&comp trebuie să plătească pentru raportul MCV devastator care îi face praf pentru schimbarea legilor justiției și încercarea de subordonare politică a justiției". Europarlamentarul spune că acesta este "cel mai dur mesaj al Comisiei Europene"
Macron, acuzații GRAVE pentru Trump și Putin: ”Sunt o amenințare!” Trump și Putin sunt o amenințare la adresa valorilor occidentale de toleranță și deschidere, spune președintele Franței Emmanuel Macron. El a mai precizat, totuși, că izolarea celor doi lideri ar fi contraproductivă.
Detalii neştiute despre raportul MCV, dezvăluite de un fost ministru al Justiţiei Ultimul raport privind MCV îi confirmă ministrului Justiţiei Tudorel Toader că "merge pe un drum greşit" şi că ministerul său ar trebui "să se aplece asupra ajustărilor necesare din sistem, dar cu alt spirit", a spus miercuri fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu.
Guvernul merge mai departe cu modificarea Codurilor penale, în ciuda avertismentelor de la Bruxelles Guvernul ar putea discuta, în ședința de miercuri, un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii privind Codul penal și a Legii privind Codul de procedură penală, se arată pe site-ul Secretariatului General al Guvernului.
Veste bună de la BNR. Moneda EURO s-a depreciat semnificativ la cursul oficial de azi Moneda EURO s-a depreciat semnificativ la cursul oficial anunțat miercuri de BNR, coborând la valoarea de 4,6306 lei, după ce în urmă cu două zile a atins un nou maxim istoric de aproape 4,65 lei.
Reacţia preşedintelui Iohannis la Raportul MCV: "Un serios semnal de alarmă" Preşedintele României, Klaus Iohannis, consideră că raportul MCV este "un serios semnal de alarmă de care coaliția de guvernare trebuie să țină cont"
Anul 2017, catastrofal pentru LEU, sub guvernele PSD. "Ce sensibilă e societatea!", spune șeful BNR Moneda națională s-a prăbușit de-a lungul primelor 11 luni din 2017, sub cele două guverne PSD-ALDE care au promis numai "lapte și miere". Deși economia e crescut la un nivel record în 2017, comparabil cu cel din 2008, puterea de cumpărare și nivelul de trai al românilor au stagnat sau chiar au dat înapoi.
Povestea tristă a câinelui poliţist pe care nimeni nu îl vrea deşi a fost scos la licitaţie Gula, un câine poliţist care are 11 ani şi jumătate şi suferă de artrită la membre, este scos la licitaţie. Preţul de pornire la licitaţie este de 200 de lei, dar deocamdată nu s-a prezentat nimeni.
Bărbat în stare de şoc, după ce a făcut o descoperire macabră Un bărbat a făcut o descoperire macabră în Pădurea Mărgineanca de lângă Plopeni.
Photo Adevăratul motiv pentru care Kevin a rămas "SINGUR ACASĂ", dezvăluit după 27 de ani de la premieră SINGUR ACASA. An de an, românii abia aşteaptă difuzare la TV a filmelor din seria "SINGUR ACASĂ". După 27 de ani de la premieră, s-a aflat adevăratul motiv pentru care Kevin a fost uitat... SINGUR ACASĂ.
Medic luat la palme într-un restaurant de aparţinătorul unui fost pacient Un medic susţine că a fost pălmuit de nepotul unei paciente chiar într-un restaurant.
Alt tip Imagini terifiante cu un avion lovit de fulgere, imediat după decolare. Ce a urmat Imagini incredibile suprinse în apropierea aerportului Schipol din Amsterdam. Un avion Boeing 777, care aparține companiei aeriene KLM, a fost lovit de un fulger imediat după decolare.
Mugur Isărescu, un nou atac la Guvern: "De câte ori trebuie să dăm cu capul ca să învățăm minte?" Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a lansat un nou șir de critici dure la strategia Guvernului de a stimula consumul și de a pierde din vedere deficitul comercial. "Să nu ajungem în situația de a pune frână brusc", a avertizat Isărescu.
Cum puteţi primi 42.000 de lire pentru studiu în Marea Britanie Asociaţia “Ţine de Noi” împreună cu Headmasters' and Headmistress' Conference(Conferinţa Directorilor şi Directoarelor de Licee din Marea Britanie) anunţă lansarea unui concurspentru obţinerea unor burse de prestigiu pentru elevii de clasa a X-a care îşi doresc să petreacă următorii doi ani din ciclul preuniversitar de învăţământ, echivalentul claselor a XI-a, respectiv a XII-a, în Marea Britanie.
Transferul contribuţiilor, pe masa Avocatului Poporului. Ciorbea: Vom continua analiza Confederațiile sindicale din România au sesizat miercuri Avocatul Poporului în legătură cu actul normativ adoptat de Guvern privind transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat. Victor Ciorbea a afirmat, după întâlnirea cu sindicaliştii, că analiza va continua şi că speră să aibă un răspuns într-un timp relativ scurt.
Atac șocant dinspre Rusia, la adresa procuroarei care instrumentează dosarul Dragnea Agenția Sputnik, portavocea mediatică a guvernului de la Moscova, publică un articol în care o atacă dur pe Alexandra Lăncrănjan, procuroarea care a instrumentat dosarul lui Liviu Dragnea.
Premierul Tudose, anunţ despre multinaţionalele din România Prim-ministrul Mihai Tudose a afirmat, miercuri, că mai multe multinaționale au anunțat public că nu vor micșora salariile nete.
Patriarhul Daniel: 11 lucruri pe care trebuie să le ştii despre Postul Crăciunului În timpul postului se diminuează cantitatea hranei materiale și sporește hrana spirituală, transmite Patriarhul Daniel.
Cum scapi de un atac de panică în 30 de secunde Doar 10 minute - atât durează un atac de panică, însă aceste minute ne pot da peste cap viaţa pentru mult timp, din cauza efectelor în serie pe care le declanşează.
Războiul giganților de Black Friday 2017. Cu ce oferte "bombă" vin Vodafone, Telekom și Orange Black Friday 2017. Cei mai mari jucători de pe piaţa de telefonie mobilă, Telekom, Vodafone, Orange, vin cu oferte surprinzătoare de telefoane, accesorii și gadgeturi de marele eveniment al reducerilor din toamnă. Realitatea.net îți prezintă mai jos oferte giganților de telefonie de Black Friday 2017.
Dispariţie misterioasă a unei tinere de 18 ani. Ultimul mesaj al fetei, din Urzeala Tronurilor Este a treia zi în care Teodora, tânăra din Cernavodă dată dispărută, este de negăsit. Nimeni nu înţelege de ce ar fi vrut aceasta să se sinucidă.
Decizia Comisiei parlamentare de anchetă, după ce Kovesi a refuzat să se prezinte la audieri Comisia parlamentară de anchetă cu privire la alegerile prezidențiale din 2009 va trimite o scrisoare ministrului Justiției, Tudorel Toader, prin care îi va cere să exprime un punct de vedere cu privire la faptul că procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a refuzat să se prezinte la audierile din Parlament.
Taxa auto, anunțul oficial. Cum îți recuperezi banii pe care statul ți i-a luat cu japca Taxa auto, o poveste fără sfârșit. Statul român i-a jecmănit pe șoferii români de 6,4 miliarde lei cu așa-numitul timbru de mediu și cu alte sume uriașe percepute ca taxe auto, care au fost declarate ilegale de instanțele europene. Acum autoritățile de la București au stabilit detaliile restituirii banilor, dar decid și introducerea unei taxe noi de poluare.