Alexandru Rafila: ”Vaccinul anti-Covid 19 a fost contractat în avans”! Cine are prioritate la vaccinare din primele doze așteptate în România Reprezentantul României la OMS - Alexandru Rafila a declarat, marți, că persoanele din categoriile vulnerabile şi personalul medical ar trebui să fie primele care să primească vaccinul anti-COVID atunci când acesta va fi disponibil.
Nicușor Dan: „Primăria trebuie să lucreze pentru cetățean” Candidatul Dreptei la Primăria Capitalei a vorbit despre potențialul economic al Bucureștiului, mentionând că în patru ani salariul mediu al bucureștenilor poate ajunge la 1.400 de euro, de la 850 cât este în prezent.
Statele Unite, din ce în ce mai afectate de pandemia de coronavirus. 200.000 de oameni uciși deja de virusul din China Statele Unite au înregistrat marţi decesul numărul 200.000 asociat noului coronavirus, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins, în timp ce COVID-19 continuă să ucidă sute de americani în fiecare zi, relatează AFP.
Violeta Alexandru, REACȚIE după majorarea pensiilor în Parlament: ”De ce PSD îi face pe oamenii care muncesc dușmanii pensionarilor?” Ministrul Muncii - Violeta Alexandru a reacționat după ce PSD a votat, în Parlament, majorarea punctului de pensie cu 40%. Ministrul Muncii consideră că ”PSD este iresponsabil” și ”ne înrăiește!”
Ludovic Orban a semnat un nou proiect: ”Obiectivul nostru e să reabilităm toate traseele importante de cale ferată” Premierul Ludovic Orban a semnat contractul ”Reabilitare linie de cale ferată Brașov-Simeria, componentă a Coridorului Rin-Dunăre, pentru circulația cu viteza maximă de 160km/h, secțiunea Brașov-Sighișoara, subsecțiunea 2 Apața-Cața”, la sediul Ministerului Transporturilor.
Doi mureșeni, cu dosare penale! Unul prins drogat la volan, celălalt băut Doi bărbați din județul Mureș s-au ales cu dosare penale, după ce, luni seara, unul a fost prins de către polițiști beat la volan, iar pe celălalt sub influența drogurilor.
Nelu Tătaru: ”Avem o lună destul de dificilă. Nu suntem în valul doi”. Când estimează ministrul mai puține cazuri de coronavirus Nelu Tătaru - ministrul Sănătăţii a declarat, luni, la Cluj, că România nu a intrat încă în valul al doilea al pandemiei de coronavirus, ci se află în a doua fază a primului val.
Se amână summitul liderilor europeni din 24 și 25 septembrie. Președintele Consiliului European se află în autoizolare Charles Michel, președintele Consiliului European, a decis marți amânarea summitului special al liderilor europeni după ce un ofițer de securitate din echipa sa a fost testat pozitiv cu SARS-CoV-2, iar liderul european a fost nevoit să intre în autoizolare. Anunțul a venit pe Twitter de la purtătorul de cuvânt al lui Michel.
Medicii avertizează: Poți rămâne cu SECHELE după vindecarea de coronavirus. Zeci de bolnavi au, în continuare, nevoie de asistenţă medicală Zeci de bolnavi care s-au vindecat de coronavirus au, în continuare, nevoie de asistenţă medicală pentru că plămânii, dar şi alte organe le-au fost grav afectate, a spus managerul Institutului Marius Nasta din Bucureşti, la Europa FM.
Virusolog german: De măști nu scăpăm așa de repede! Trebuie purtate și după vaccinarea anti-COVID-19 de la sfârșitul anului 2021 Virusologul german Christian Drosten spune că îmbrățișările trebuie să mai aștepte, iar măștile de protecție trebuie purtate și după ce începe vaccinarea anti-COVID-19, la sfârșitul anului viitor, într-un interviu acordat Deutsche Welle. Totodată, el avertizează că sunt necesare măsuri restrictive în continuare, pentru a nu avea situațiile de acum din Spania, Franța sau Marea Britanie.
Focarul de COVID se extinde la FCSB înainte de meciul cu Slovan Liberec. Alți patru jucători, testați pozitiv În cursul zilei de astăzi au mai fost depistați cu coronavirus alți 4 jucători din cadrul echipei, în afara atacantului Alexandru Buziuc care s-a simțit rău după meciul de campionat cu FC Argeș.
Explozie în regiunea Sidon din Liban. Un depozit de armament al organizaţiei islamiste Hezbollah ar fi afectat O explozie puternică a avut loc, marţi, într-un fief al organizaţiei islamiste şiite Hezbollah, în sudul Libanului, afirmă surse citate de agenţia Associated Press. Conform Mediafax, deflagraţia s-a produs în satul Ain Qana, situat în regiunea libaneză Sidon. Un oficial din cadrul mişcării şiite Hezbollah a confirmat producerea exploziei, fără a oferi detalii.
Ludovic Orban, atac la PSD: ”Sunt CRIMINALI economici. Vor să nu mai plătim pensiile. PSD a arătat că este duşmanul României” Premierul Ludovic Orban a declarat, marți, după rectificarea bugetară adoptată în Parlament de PSD, care prevede creșterea punctului de pensie cu 40%, că este un „măr otrăvit” oferit de o „majoritate toxică”, și care va avea efecte grave. El i-a numit pe cei de la PSD ”criminali economici” și face un apel la pensionari: ”credeți-mă pe cuvânt”, nu sunt bani, le transmite premierul.
Jandarm bătut în fața Judecătoriei din Jibou Scandal în stradă la Jibou, județul Sălaj. Un bărbat beat a agresat un jandarm chiar în fața Judecătoriei din localitate.
Ludovic Orban, despre revenirea la STAREA DE URGENȚĂ: ”Este a 20-a oară când mi se pune această întrebare. Este o temă de campanie inventată de PSD” Premierul Ludovic Orban a fost întrebat, din nou, luni, într-o vizită la Cluj, dacă, după alegeri, va reveni starea de urgență. Prim-ministrul a asigurat că nu sunt motive să fie luată această măsură, propagarea ei fiind o temă de campanie a celor de la PSD.
Alegeri locale 2020/MAI: Peste 650 de sesizări au fost raportate în campania electorală, cele mai multe pentru distrugerea afişelor Peste 650 de sesizări au fost înregistrate de la începutul campaniei electorale, cele mai multe fiind despre distrugerea sau deteriorarea afişelor, a informat, marţi, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.
Alexandru Rafila se aşteaptă la o creştere a cazurilor de COVID: ”Sperăm să fie o creştere suportabilă pentru sistemul de sănătate” Reprezentantul României la OMS - Alexandru Rafila se așteaptă ca numărul de infectări cu COVID să crească în perioada următoare, dar speră ca acest lucru să fie suportabil pentru sistemul de sănătate.
Medicul Virgil Musta, despre riscul de infectare cu noul coronavirus la vot: Este extrem de mic dacă se respectă 3 reguli de bază Medicul Virgil Musta, șeful clinicii de Boli Infecțioase 2 din cadrul Spitalului ”Victor Babeș” din Timișoara, transmite că alegătorii pot merge cu încredere la vot. Posibilitatea de infectare cu noul coronavirus în secția de votare va fi extrem de mică dacă cetățenii vor respecta cele trei reguli de bază: portul măștii, menținerea distanței sociale și igiena mâinilor.
Klaus Iohannis: "Epidemia de coronavirus a influențat relațiile sociale și de muncă" Klaus Iohannis a declarat marți, 22 septembrie, la Timișoara, că, în toată această perioadă, au fost luate măsuri pentru salvarea economiei mai ales că virusul a influențat relațiile sociale și de muncă.
Marcel Ciolacu, după adoptarea rectificării bugetare: Am făcut dreptate pentru 5 milioane de pensionari. Sunt bani, deficitul bugetar nu va crește Marcel Ciolacu a transmis marți, după votul din Parlament privind rectificarea bugetului de stat, că, prin adoptarea amendamentului care prevede majorarea cu 40% a punctului de pensie, ”a făcut dreptate” pentru cinci milioane de persoane.
Franța schimbă regulile în ceea ce privește cazurile de COVID-19 apărute în rândul copiilor de grădiniță și școală primară Guvernul francez a decis să renunțe la o parte dintre restricțiile aplicate în cazul școlilor primare și grădinițelor, ca măsuri de prevenție în contextul epidemiei de coronavirus, potrivit rfi.ro.
Românii din străinătate - niciun DECES din cauza COVID-19 în ultimele trei săptămâni Numărul românilor din afara ţării confirmaţi cu noul coronavirus a ajuns, marți, la 6.612 şi cel al deceselor la 126. În ultimele trei săptămâni nu a fost înregistrat niciun deces din cauza noului coronavirus în rândul românilor din Diaspora.
Măsuri DURE luate de Marea Britanie, în lupta cu al doilea val de COVID-19 Marea Britanie reinstalează o parte din măsurile dure luate la începutul pandemiei de coronavirus, și asta ca urmare a exploziei de cazuri noi de COVID-19 raportate în ultimele săptămâni, semn că țara se confruntă acum cu cel de-al doilea val al infecției. Măștile de protecție devin, astfel, obligatorii pentru anumite categorii profesionale. Cresc amenzile pentru cei care refuză să poarte mască, iar munca de acasă este, din nou încurajată și chiar recomandată. În plus, scade numărul de persoane care pot participa la nunți, iar restaurantele și barurile își reduc programul, relatează HotNews.ro.
VIDEO Cum furi partidul înființat de un prieten, rețeta Victor Ponta Cum furi un partid înființat de un prieten: rețeta clasică a lui Victor Ponta. După ce s-a baricadat în Guvernul României alături de Sorin Grindeanu, Ponta a reușit să pună mâna pe un partid politic proaspăt înființat- Pro România. Ulterior, Daniel Constantin, cel care a înființat partidul, a fost “convins” că este mai bine să plece Motivul oficial? Mai multe neîntelegeri privind susținerea guvernului Orban.
Ministerul Educației, noi date privind dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a dat, astăzi, publicității noua actualizare a cenariilor în care se află unităților de învățământ în funcție evoluția situației epidemiologice din fiecare județ în parte. Potrivit sursei citate, 303 unităţi de învăţământ desfăşoară cursuri în Scenariul 3 - online , 4.408 de unități de învățământ în Scenariul 2, respectiv în sistem hibrid, și 12.945 de unități de învățământ, mai exact marea majoritate a lor, în Scenariul 1, care presupune prezența fizică la ore.
Cursurile din 6 unități de învățământ din Sibiu și Mediaș, suspendate din cauza Covid-19 Cursurile dintr-o grădiniță și cinci școli și licee din Sibiu și Mediaș au fost suspendate marți, potrivit unei decizii a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
Date oficiale INSP: România, VULNERABILĂ în fața epidemiei de COVID-19. Care sunt zonele ROȘII, cu cele mai multe infectări Bucureștiul și încă 11 județe sunt vulnerabile în fața epidemiei de coronavirus, care a luat proporții în 15 județe în ultima săptămână, arată ultimele date de la Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Care sunt județele cele mai expuse și în câte scade epidemia?
Rusia dezvoltă al doilea vaccin anti-Covid Rusia plănuiește să dezvolte al doilea vaccin împotriva Sars-Cov-2 până pe 15 octombrie, a anunţat marţi agenţia de presă TASS, care citează agenţia sanitară rusă Rospotrebnadzor.
Sfârşit tragic pentru o bătrână din Constanța. A murit după ce a căzut într-o fântână O femeie din localitatea Valea Dacilor, judeţul Constanța, a decedat marți după ce a căzut într-o fântână adâncă de 20 de metri.
Michael Chapman, regizorul de imagine al filmelor "Taxi Driver" și "Raging Bull", a murit la vârsta de 84 de ani Regizorul de imagine Michael Chapman, cunoscut pentru colaborările sale cu Martin Scorsese la filmele "Taxi Driver", "Raging Bull" şi de "The Last Waltz", a murit la vârsta de 84 de ani, relatează EFE, citată de Agerpres.