"În momentul de față se face acea anchetă care este condusă de către Parchetul General, cu responsabili din partea Ministerului de Interne, din partea IGSU, din partea ANRE. Conform legislației din România, cei responsabili de rețelele de distribuție sunt companiile care le au în concesiune. Adică până la intrarea în contorul de la ușa fiecărui român, companiile sunt cele care răspund de siguranța respectivelor rețele și conform legii ele sunt verificate, sunt auditate și trebuie să răspundă. Iar dacă cineva din acele companii nu și-a făcut treaba, fie că vorbim despre persoane juridice sau despre persoane fizice, vor plăti și vor suporta rigorile legii. Și foarte important, dacă în urma acestui eveniment de-a dreptul catastrofal, care a curmat viața unor oameni nevinovați (...) constatăm că legislația trebuie să fie actualizată, constatăm că trebuie să punem noi reguli foarte clare pentru companii, pentru a proteja viața oamenilor, imediat ce vom avea finalizată această anchetă și vom primi raportul final, atât eu, cât și premierul României, vom intra cu un pachet de modificări legislative pentru ca astfel de situații să nu se mai repete. Este anormal să moară oameni nevinovați în casă din cauza unor erori care, vom vedea după această expertiză, dacă puteau să fie evitate", a declarat Ivan, într-o conferință la Palatul Victoria.
El a subliniat că deocamdată sunt doar informații parțiale legate de explozia de la blocul de locuințe din Rahova iar informații mai multe vor putea fi oferite după finalizarea raportului.
"Nu vă comunic concluziile (anchetei ANRE, n.r.) pentru că nu le am. Încă nu s-a finalizat acea anchetă. O aștept și eu cu mare interes pentru a vedea, din punct de vedere al omului politic care gestionează subiectul energiei.(...) Acel raport va avea inclusiv opinia procurorilor și va avea inclusiv expertiza criminaliștilor care vor constata care au fost cauzele, dacă s-ar fi putut preîntâmpina această explozie și dacă cineva nu și-a făcut treaba la timp, conform legislației. Așa că aștept și eu cu mare interes acele concluzii, nu vreau să mă ante-pronunț, pentru că orice cuvânt scos, fără a avea o bază 100% legală, poate să nască alte discuții", a spus ministrul, citat de Agerpres.
Pe de altă parte, el a afirmat că l-a pus în legătură pe primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, cu un dezvoltator imobiliar care s-a oferit ca, timp de un an, să găzduiască gratuit oamenii care nu au unde să se mute în această perioadă. De asemenea, a adăugat el, primarul interimar l-a informat că analizează dacă compania de asigurări va putea să despăgubească fiecare dintre locatari sau dacă există o altă formulă legală prin care ei să fie despăgubiți, "pentru că nu au nicio vină oamenii că, din cauza unei defecțiuni a unei rețele care era operată de către un operator economic, au ajuns să-și piardă locuința".
"Nu știu care este legislația și care este reglementarea în materie de asigurări, dacă există asigurare pe care compania, la rândul ei, o are în vigoare pentru astfel de defecțiuni, ca să poată să-i despăgubească pe oameni. Dar ceea ce e foarte important e siguranța oamenilor, actualizarea legislației pentru ca firmele care încasează sume considerabile pentru fiecare operațiune în materie de energie și de gaze de la fiecare dintre români să aibă condiții foarte clare în care operează, pentru a evita situația în care oameni nevinovați să moară în case", a punctat Bogdan Ivan.
Trei persoane au murit și 20 au fost rănite în urma exploziei care s-a produs vineri într-un bloc de locuințe din Sectorul 5 al Capitalei.