Două ambarcaţiuni, scufundate în Grecia: cel puțin 30 de persoane au murit

Două ambarcaţiuni, scufundate în Grecia
Două ambarcaţiuni cu migranţi s-au scufundat în apele teritoriale greceşti. Cel puțin 30 de persoane au murit.
Un nou corp a fost găsit marţi după naufragiile de săptămâna trecută din Marea Egee, în Grecia, a două ambarcaţiuni cu migranţi la bord, a anunţat paza de coastă elenă, ridicând bilanţul la cel puţin 30 de morţi, notează AFP.
Potrivit bilanţului de sâmbătă, numărul victimelor era 29.
Corpul unei femei a fost recuperat marţi în largul Insulei Kythira, la sud de Peninsula Peloponez, unde o barcă cu pânze care transporta 95 de migranţi a eşuat în cursul nopţii de miercuri spre joi, când vântul a suflat puternic în această zonă.
După acest naufragiu, 80 de oameni au fost salvaţi. Unul dintre aceştia, suspectat a fi traficant de persoane, a fost arestat sâmbătă.
Pe de altă parte, cel puţin 18 persoane, majoritatea femei, au murit într-un alt naufragiu în largul Insulei Lesbos, în nord-estul Mării Egee, în Mediterana de Est, în zorii zilei de joi.
Ambarcaţiunea transporta 40 de somalezi, dintre care doar zece purtau veste de salvare, potrivit autorităţilor elene.
În primele opt luni ale anului, aproximativ 1.500 de persoane au fost salvate de paza de coastă, cu aproximativ 600 mai multe decât anul trecut.
Adesea acuzată de respingerea ilegală a migranţilor şi refugiaţilor înapoi spre Turcia vecină, Atena aruncă frecvent responsabilitatea asupra Ankarei pentru naufragiile din Marea Egee care separă cele două ţări.
"Trebuie exercitată presiune asupra Turciei la nivelul UE pentru a împiedica plecările ilegale din Turcia, altfel pierderile de vieţi omeneşti vor continua", a spus sâmbătă ministrul grec al migraţiei, Notis Mitarachi, la conferinţa MED5 de la Paphos (Cipru), în cursul unei reuniuni a cinci ţări mediteraneene aflate în prima linie pentru primirea migranţilor (Grecia, Spania, Cipru, Malta şi Italia).
Citește și:
- 20:16 - Bogdan Ivan, fost ministru al Energiei, replică pentru Ilie Bolojan pe proiectul de la Doicești: „Nu are nimeni calitate să se exprime pe persoană fizică”
- 20:14 - O comună cu 5.000 de locuitori interzice păcănelele. „Și-au dat seama că pierd sume apreciabile de bani”
- 20:05 - Urșii au atacat din nou. Revoltă în Bistrița-Năsăud, după ce un om a ajuns cu răni grave la spital. „În fiecare săptămână se întâmplă”
- 19:52 - Condamnări definitive în dosarul înjunghierilor din Constanța. Cei doi agresori, judecați pentru atacul din vara lui 2025
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














