Sigiliul rupt a fost găsit printre dărâmături, audierile continuă iar salvatorii sunt încă la locul tragediei pentru că există în continuare un pericol uriaș ca blocul să se prăbușească.
În paralel se așteaptă expertiza care va stabili dacă imobilul va fi demolat în timp ce oamenii merg rând pe rând în locuințe să recupereze ce le-a mai rămas.
Pompierii sunt audiați după intervenția dinaintea exploziei
După 5 zile de la tragedia devastatoare din Rahova, locatarii blocului încă își adună rând pe rând lucrurile rămase din apartamentele distruse.
„Sunt niște lucruri foarte tragice, dar ceva a fost planificat.
Am nepoțelul aici și mă duc să recuperez hainele și ghiozdanul.
N-am ieșit de când s-a întâmplat, acum mă duc să iau ghiozdanul copilului.
Așteptăm să vedem ce va fi. Mai stăm puțin și unde sunt acolo la apartament cu copilașii, o să vedem ce o să fie.
Toți bolovanii de la mine de la balcoanele care au căzut...pe mașină direct jos, dezastru.”, spun oamenii care locuiesc în zonă.
Mașinile din jurul blocului, distruse de explozie, au început să fie ridicate rând pe rând de reprezentanții primăriei.
Între timp, sigiliul rupt a fost găsit de anchetatori printre dărâmături. O probă cheie în mega ancheta declanșată de autorități.
„Este foarte important sigiliul ăsta... pentru că în mod normal toate controalele astea trebuiau verificate de stat. Statul, controlul statului, se exercită printr-o instituție din subordinea directă a ministrului economiei, biroul român de metrologie legală a delegat toată activitatea asta de control a tuturor controalelor din România către diverse SRL-uri
Corupția în egală măsură cu incompetența ucide.”, a declarat jurnalistul Mihai Bellu.
În paralel se fac audieri maraton. Zeci de persoane au răspuns în fața procurorilor printre care și administratora blocului și angajați ai firmelor de gaze.
Sursele Realitatea PLUS spun că inclusiv pompierii care au ajuns cu o zi înainte de explozie la fața locului vor da explicații.
Se ia în calcul inclusiv varianta în care salvatorii nu au respectat procedura de intervenție și nu au verificat, după oprirea gazului dacă mai sunt scurgeri în apartamente.
„Reprezentanții de la Distrigaz au încălcat toate regulamentele care îi obligau să rămână la fața locului până începea remedierea acțiunii sau până la finalizare....
Reprezentanții ISU adică pompierii nu aveau voie să plece. Mai mult decât atât, ei trebuiau să se asigure la rândul lor că nicio familie nu e pusă în pericol, trebuiau să evacueze familiile din apartamentele respective.”, a transmis Gelu Vișan.
Ancheta este deschisă in rem pentru distrugere din culpă, iar autoritățile caută în continuare vinovații.