Ce prevede schița proiectului de lege pentru modificarea pensiilor magistraților. Ce “portițe” au fost lăsate – DOCUMENT

În anumite condiții, magistrații pot profita câțiva ani de reglementările mai favorabile
În anumite condiții, magistrații pot profita câțiva ani de reglementările mai favorabile

Draftul proiectului de lege privind modificările ce urmează a fi aduse pensiilor magistraților conține o serie de dispoziții tranzitorii în baza cărora cei care ies din activitate pot beneficia de actualele reglementări, mai favorabile. Un astfel de exemplu este dat de portalul specializat LUMEA JUSTIȚIEI: “începând cu 1 septembrie 2025 si până la 1 ianuarie 2029, prin derogare, judecătorii, procurorii se pot pensiona daca îndeplinesc vechime de minimum 25 de ani realizata numai in aceste funcții, precum si condiția de vârstă de cel puțin 47 de ani si 8 luni”.