Reacţii internaţionale: Consiliul de securitate al ONU nu a reuşit să ajungă la un acord privind situaţia din Gaza

 
FOTO: daylife.com
FOTO: daylife.com
Ofensiva terestră a armatei israeliene în Fâşia Gaza a pus pe jar întreaga lume. Consiliul de securitate al ONU s-a întrunit de urgenţă, dar după patru ore de şedinţă nu s-a ajuns la niciun acord. Preşedinţia cehă a Uniunii Europene a condamnat operaţiunile Israelului, în timp ce statele arabe şi-au exprimat solidaritatea cu palestinienii.

Consiliul de securitate a ONU, a închis reuniunea de urgenţă, care a avut loc sâmbătă noaptea, cu privire la situaţia din Gaza, fără să ajungă la un acord asupra textului care să ceară  oprirea ostilităţilor, a anunţat preşedintele Consiliului, ambasadorul Franţei, Jean Maurice Ripert.

Reuniunea, care a început la ora locală 19.00 (2.00, ora României), a fost convocată după ce Israelul a lansat sâmbătă seara o ofensivă terestră în Fâşia Gaza, trimiţând tancurile şi infanteria să lupte cu islamiştii din Hamas.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon a cerut Israelului încheierea ofensivei asupra Fâşiei Gaza. Convins că "această escaladă va amplifica inevitabil suferinţele populaţiei civile", Ban Ki-Moon a cerut Israelului să facă tot posibilul pentru a asigura protecţia civililor şi ajungerea la destinaţie a ajutorului umanitar.

Această sesiune de consultări fusese cerută de urgenţă de către Libia, singurul membru arab al Consiliului, după declanşarea ofensivei terestre israeliene în Fâşia Gaza. Însă chiar de la început, Statele Unite, care sunt în favoarea unui armistiţiu "durabil", care să împiedice Hamas să mai provoace necazuri Israelului, au anunţat că nu doresc ca această reuniune să se soldeze cu un "produs" (rezoluţie sau declaraţie oficială), au declarat surse iplomatice.

"Scopul nostru este de a forţa Hamas-ul să oprească acţiunile ostile împotriva Israelului şi ale cetăţenilor israelieni dinspre Fâşia Gaza şi să aducem o schimbare semnificativă în situaţia din sudul Israelului. Nu va fi uşor şi nici de scurtă durată, dar suntem hotărâţi", a declarat Ehud Barak, ministrul Apărării din Israel.

Cehia a avut o serie de reacţii contradictorii, însă acum site-ul oficial al Preşedinţiei cehe a UE are un comunicat care clarifică situaţia. "Chiar şi dreptul incontestabil al unui stat de a se apăra nu autorizează acţiuni care să afecteze masiv civilii."

Franţa "condamnă ofensiva terestră israeliană împotriva Fâşiei Gaza" şi consideră că "această escaladă militară periculoasă complică eforturile angajate de comunitatea internaţională" pentru obţinerea unui armistiţiu, a declarat sâmbătă ministerul Afacerilor Externe, informează AFP.
Spania şi-a exprimat sprijinul şi solidaritatea cu palestinienii din Fâşia Gaza.

Saeb Erakat, negociator palestinian, şi-a exprimat, la Realitatea TV, dorinţa ca violenţele să înceteze. "Sper ca comunitatea internaţională să se aşeze la masa discuţiilor şi să reuşească un armistiţiu", a spus Saeb Erkat, care a precizat că luni preşedintele palestinian Mahmoud Abbas se va întâlni cu preşedintele francez Nicolas Sarkozy.

În timpul reuniunii de urgenţă a Consiliului, Riyad Mansour, ambasadorul palestinian la ONU a calificat operaţiunea din Fâşia Gaza drept o aplicare a ''legii junglei''. "Când ai deja trei mii de palestinieni ucişi şi răniţi în doar o săptămână - iar acum ne aflăm într-o a doua fază a acestei agresiuni, cea terestră - dacă nu sunt opriţi, vom avea probabil alte mii de civili palestinieni ucişi şi răniţi. Este imoral, ilegal, este inacceptabil."

Poziţia preşedintelui Consiliului de securitate al ONU, Miguel d'Escoto, a fost extrem de dură. Acesta a acuzat că unii membri îşi apără doar propriile interese. "Cred că este o monstruozitate, nu poţi să o numeşti altfel."

Iar ameninţările Hamas au atins un punct culminant. "Incursiunea în Gaza nu va fi uşoară. Gaza se va transforma în cimitirul armatei israeliene. Nu aveţi altă opţiune decât să încetaţi agresiunea şi asediul, fără condiţii."

Şi Iranul a avut o reacţie asemănătoare Hamas-ului. "Sioniştii trebuie să ştie că Gaza va deveni cimitirul lor," a declarat Ali Larijani, preşedintele Parlamentului iranian. Iran susţine financiar organizaţia Hamas, dar a negat că le-ar furniza şi armament.

Statele Unite au condamnat din nou Hamas-ul terorist pentru că ţine ostatică populaţia din Fâşia Gaza. 

Galerie video

Liderii ONU nu au reuşit să ajungă la un acord privind conflictul dintre Israel şi Palestina
Liderii ONU nu au reuşit să ajungă la un acord privind conflictul dintre Israel şi Palestina
Oficialii prezenţi la sediul ONU au cerut încetarea ofensivei în Fâşia Gaza
Oficialii prezenţi la sediul ONU au cerut încetarea ofensivei în Fâşia Gaza

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?