Klaus Iohannis a stabilit temele referendumului

 

Președintele Klaus Iohannis a susţinut o declaraţie de presă, la Palatul Cotroceni în contextul referendumului din 26 mai.

 
 


Klaus Iohannis a anunţat două teme care au fost transmise Parlamentului ca fiind de interes naţional şi urmează să fie puse în discuţie la referendumul din 26 mai: interzicerea OUG în domeniul infracţiunilor şi interzicerea amnistiei şi graţierii pentru fapte de corupţie.

”Astăzi am transmis Parlamentului scrisoarea referitoare la cele două probleme de interes național care vor fi supuse consultării populare în cadrul referendumului ce va fi organizat pe data de 26 mai, împreună cu alegerile europarlamentare. Prima: Interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție. Cea de-a doua: Interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare, corelată cu dreptul altor autorități constituționale de a sesiza direct Curtea Constituțională cu privire la ordonanțeAceste două teme vor fi supuse consultării publice. Cetățenii trebuie să decidă dacă vor ca persoanelor condamnate pentru fapte de corupție să li șteargă efectele condamnărilor și, totodată, dacă vor ca Guvernul să mai adopte ordonanțe de urgență în domenii sensibile precum legislația penală și organizarea sistemului judiciar", a declarat Klaus Iohannis. 

Șeful statului a subliniat că ”PSD-iștii au atât de multe probleme penale încât sunt dispuși să riște stabilitatea și viitorul României doar pentru a-și albi dosarele”.

”Ce se întâmplă în actuala guvernare PSD e fără precedent: de mai bine de 2 ani asistăm la un permanent război contra justiției purtat cu OUG-uri. Acest asalt a presupus mereu căutarea momentului prielnic, pervertind și deturnând un mecanism constituțional pe care noi, societatea, trebuie să-l regândim. Societatea a obosit și trăiește cu teamă fiecare zi cu ședință de guvern, ședință a cărei agendă reală nu se cunoaște. Este momentul ca cetățenii să decidă dacă nu cumva e necesar ca și alte autorități să aibă dreptul de a sesiza CCR pentru a stopa efectele OUG-urilor neconstituționale. Sunt convins că dacă CSM sau Înalta Curte ar fi avut posibilitatea să conteste OUG-urile la CCR, nu am fi ajuns în situația de acum. Modificările PSD la legile justiției au fost aspru criticate de UE, iar adoptarea de OUG-uri care sunt amnistii mascate ar avea consecințe foarte grave asupra statutului României în UE. Momentul critic în care ne aflăm e rezultatul proastei guvernări PSD”, a spus Iohannis.

Președintele României a mai spus că ”PSD încalcă chiar regulile statului de drept”.

”PSD-iștii au atât de multe probleme penale încât sunt dispuși să riște stabilitatea și viitorul României doar pentru a-și albi dosarele. N-ar fi exclus să dea prin OUG că politicianul cutare e cinstit. Ar fi culmea! Solicit guvernului să nu mai adopte vreo OUG în domeniul justiției. Referendumul a intrat în linie dreaptă. Orice OUG ar fi ilegitimi, o sfidare la adresa românilor. Azi se impune să ne reamintim un text din Constituție, pe care cei aflați al putere ar vrea să-l facă uitat. Este alineatul 2 al articolului 2 din Constituție: ”Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”. Voința suverană a poporului se exprimă cel mai bine prin referendum. Dragi români, vă aștept la referendum pe 26 mai!”, a încheiat Iohannis.

 

Vă prezentăm, integral, declarația făcută de președintele Klaus Iohannis: 

” Bună ziua!

Astăzi am transmis Parlamentului scrisoarea referitoare la cele două probleme de interes național care vor fi supuse consultării populare în cadrul referendumului ce va fi organizat pe data de 26 mai, împreună cu alegerile europarlamentare.

Prima: Interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție.

Cea de-a doua: Interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare, corelată cu dreptul altor autorități constituționale de a sesiza direct Curtea Constituțională cu privire la ordonanțe.

Aceste două teme vor fi supuse consultării publice.

Cetățenii trebuie să decidă dacă vor ca persoanelor condamnate pentru fapte de corupție să li șteargă efectele condamnărilor și, totodată, dacă vor ca Guvernul să mai adopte ordonanțe de urgență în domenii sensibile precum legislația penală și organizarea sistemului judiciar.

Românii au arătat că nu acceptă corupția și furtul din banii publici! Cu atât mai mult, aceste fapte sunt inacceptabile atunci când ele sunt săvârșite chiar de cei aleși de ei, de cetățeni, ca să le apere interesele și banul public!

Da! Toleranță zero față de fenomenul corupției prin interzicerea amnistiei și grațierii infracțiunilor din acest domeniu reprezintă calea cea mai bună, calea corectă, pentru continuarea luptei împotriva corupției, dar, în egală măsură, este și o garanție pentru asigurarea integrității în exercitarea funcțiilor și demnităților publice!

Ceea ce se întâmplă în actuala guvernare pesedistă este fără precedent! De mai bine de doi ani asistăm la un permanent asalt asupra justiției, purtat cu ordonanțe de urgență.

Acest asalt, acest asalt al pesediștilor, a presupus întotdeauna evaluarea șanselor, pregătirea mijloacelor și căutarea momentului prielnic pentru a acționa, pervertind astfel și deturnând un mecanism constituțional pe care noi, societatea românească, trebuie să îl regândim.

Societatea a obosit să urmărească dacă cei interesați  și-au mai dat o ordonanță de urgență și trăiește cu teamă fiecare zi în care este anunțată ședință de Guvern, a cărei ordine de zi reală nu se cunoaște.

Întrucât ordonanțele își produc de îndată efectele, iar în materie penală chiar cu efect pentru trecut, și pot fi atacate direct la Curtea Constituțională numai de către Avocatul Poporului, este momentul ca cetățenii să decidă dacă nu cumva este necesar ca și alte autorități constituționale să aibă dreptul de a sesiza Curtea Constituțională pentru a stopa efectele ordonanțelor neconstituționale.

Personal, sunt convins că dacă CSM sau Înalta Curte de Casație și Justiție ar fi avut posibilitatea să conteste ordonanțele la Curtea Constituțională, nu am fi ajuns în situația în care suntem acum!

Modificările aduse de PSD legilor justiției au fost aspru și constant criticate și de instituțiile europene, iar adoptarea de noi ordonanțe în materie penală, care în realitate sunt amnistii mascate, va avea consecințe foarte grave asupra statutului României în Uniunea Europeană.

Momentul critic în care ne găsim este rezultatul proastei guvernări pesediste. PSD legiferează netransparent, încălcând chiar regulile statului de drept.

În aceste zile, sunt discuții și reacții în spațiul public cu privire la iminența unor noi ordonanțe de urgență care să modifice codurile penale. Pesediștii au atât de multe probleme penale încât se pare că sunt dispuși să riște chiar stabilitatea și viitorul României numai pentru a-și albi dosarele. N-ar fi de mirare ca mâine-poimâine să dea prin ordonanță de urgență că politicianul X este cinstit. Ar fi culmea!

Solicit și de această dată Guvernului să nu mai adopte vreo ordonanță de urgență în domeniul justiției și politicii penale!

Referendumul a intrat în linie dreaptă, orice astfel de act emis de Guvern ar fi ilegitim, împotriva spiritului Constituției și o sfidare la adresa românilor.

Astăzi se impune, mai mult ca oricând, să ne reamintim un text din Constituție, pe care cei aflați la putere ar vrea să îl facă uitat. Este alineatul (2) al articolului (2) din Constituția României: nici un grup și nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

Voința suverană a poporului se exprimă cel mai bine prin referendum!

Dragi români,

Vă aștept la referendum pe 26 mai!”

 

 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
liviu
04 Apr 22:37
chiar daca vorbesc cu peretii totusi pun o intrebare lui Costin Stefan. Poti s-o soogi fara s-o uzi americaneste?
Răspunde
0 0
vlad
04 Apr 22:33
Iohanis e pe nasalie, a depasit partea imbecila, acum este la partea ce tine de balaceanca.
Răspunde
0 0
Ce micime ce gandire de om politic scăapat de sub control
04 Apr 19:30
Intrebarea naste altă intrebare ,„Corupții stabiliti de DNA sau directia asta nou infintată pentru magistrii ?”Si mai e o altă intrebare,poate guvernul sa guverneze fara controlul presedintelui ?Văd că nu mai apar corupti ,se referă tot la dl Dragnea de acum 12 ani ?Cț doman Codruta a fost demult,ca in povesti..prescrise
Răspunde
0 0
Costin Stefan
04 Apr 16:37
PERSONAL, OPTEZ: ca juristii apti pentru CSM si CCR sa fie alesi prin vot direct si secret, in cadrul scrutinului presidential. Si mandatul acestora sa coincida cu cel al presedintelui ales. Constitutia ar trebui sa mai prevada ca ,, In functiile inalte de stat nu se pot face incadrari sau demiteri fara acceptul presedintelui Romaniei”. Trebuie intrerupta posibilitatea ca, in mod abuziv, partidul sau coalitia ce detine majoritatea in Parlament, sa poata schimba legile si oamenii, pentru a pune stapanire pe tara.
Răspunde
0 0
Marius D
04 Apr 15:58
V-ati suparat ca vacarul pe sat si n-ati transmis declaratia presedintelui.Uitati ca rolul vostru este in primul rand de informare si apoi de razboaie politice.Am stat ca prostul asteptand la ora 14 sa vad declaratia si m-am ales cu vizionarea unor lamentari referitoare la faliment.Daca asa considerati ca va pastrati audienta, batandu-va joc de telespectatorii fideli...nici un regret ca dispareti de pe piata.
Răspunde
0 0
Marius D
04 Apr 15:56
V-ati suparat ca vacarul pe sat si n-ati transmis declaratia presedintelui.Uitati ca rolul vostru este in primul rand de informare si apoi de razboaie politice.Am stat ca prostul asteptand la ora 14 sa vad declaratia si m-am ales cu vizionarea unor lamentari referitoare la faliment.Daca asa considerati ca va pastrati audienta, batandu-va joc de telespectatorii fideli...nici un regret ca dispareti de pe piata.
Răspunde
0 0
Morosanu
04 Apr 15:22
Stai asa, nu era vorba de cei condamnati penal sa nu mai aiba voie in functii publice? Acum intreaba altceva? Ce intrebari de gradinita... Ma mir ca nu intreaba daca sa mai existe guvern pana la urmatoarele alegeri. Sarmanul... odihneasca-se in pace de la anul.
Răspunde
0 0
Maciuca
04 Apr 15:06
presedinte hot si ranchinos ! asta avem la ora actuala ! cel ce a furat case de la batrini cel ce a instrainat copii nu poate fi numit om ! cel ce a impartit tara in doua face tot felul de afirmatii mincinoase ! cel ce de ani tine tara mereu in scandal ! cel care nu a tinut seama de votul celor multi provoaca doar ura si dusmanie ca el altfel nu poate trai ! acest hot vrea sa arate ca e cinstit si ca tine cu tara multi romani nu cred asa ceva ! fii linistit domnule iohanis oamenii nu va vor mai vota ! din atitea milioane de romani se va gasi unul corect cinstit ! si nu va fi psdist !
Răspunde
0 0
Adrian
04 Apr 15:03
Dece nu ați dat live pe post declarațiile președintelui
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?