Bugetele serviciilor se decid marți, după ce amendamentele lui Dragnea au produs confuzie

 
Liviu Dragnea, taie banii de la SRI
Liviu Dragnea, taie banii de la SRI
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a depus două amendamente în nume propriu la proiectul de buget prin care solicită diminuarea fondurilor alocate serviciilor secrete cu 525 de milioane de lei. Dragnea a depus amendamentele doar la Comisia de Sănătate, deși impactul era pe alte trei instituții!



Comisiile reunite de buget-finanțe au decis să amâne pentru marți decizia pe bugetele SRI, SIE și SPP, în condițiile în care oficialii SRI au transmis că "improvizațiile financiare" pun în pericol securitatea națională.

Ce au mai spus cei de la SRI: tăierea bugetului cu suma propusă de șeful PSD va duce la neplata salariilor timp de 4 luni!

Comisiile de buget-finanţe ale Parlamentului au amânat pentru marţi dezbaterea şi votul asupra raportului bugetelor SRI, SIE şi SPP, în condiţiile în care sumele alocate acestor instituţii au fost diminuate în total cu 525 de milioane de lei, sumă cu care au fost suplimentate bugetele Ministerului Sănătăţii şi CNAS.

Adjunctul directorului SRI George-Viorel Voinescu a subliniat în şedinţa de luni a Comisiilor de buget-finanţe că o diminuare a bugetului SRI poate vulnerabiliza capacitatea instituţiei de a-şi îndeplini atribuţiile la parametri optimi.

"Perspectiva reducerii fondurilor alocate SRI de la bugetul de stat poate vulnerabiliza capacitatea instituţiei de a-şi îndeplini atribuţiile la parametri optimi, similar anilor anteriori, cu posibile riscuri în plan imagologic, chiar de ordin strategic. În consecinţă, nu putem face improvizaţii financiare sau compromisuri privind necesităţile Serviciului, deoarece acestea ne pot costa mai mult în termeni de securitate naţională, şi nu în termeni financiari. Vă solicit sprijinul pentru asigurarea unui nivel rezonabil de resurse astfel încât baza financiară şi materială să permită SRI realizarea sarcinilor încredinţate potrivit legii", a afirmat George-Viorel Voinescu.

El a explicat că "dacă sunt daţi afară oameni, va creşte bugetul la pensii, fără a se realiza o creştere asupra bugetului general consolidat".

"Nu vom avea salarii pe patru luni, nu vom putea plăti utilităţi, cheltuieli de funcţionare", a adăugat Voinescu.

Ce spun amendamentele lui Liviu Dragnea

Dragnea propune ca cei mai mulți bani să fie luați de la SRI, 445 de milioane de lei. De asemenea, de la SIE solicită tăierea a 30 de milioane, iar de la SPP – 50 de milioane.

Amendamentul de finanţare a programului privind asigurarea cu vitamina D a fost aprobat, luni, în comisiile reunite pentru Sănătate ale Parlamentului, potrivit Mediafax. Proiectul se va derula în 2019 şi cuprinde analize pentru depistarea carenţei de vitamina D pentru 3,56 milioane de de asiguraţi.

Potrivit amendamentului, se suplimentează bugetul Ministerului Sănătăţii la capitolul "bunuri şi servicii" cu suma de 295.000 de credite bugetare şi credite de angajament pentru următoarele programe: vitamina D, panorama şi teste markeri tumorali.

Amendamentele depuse de Liviu Dragnea:

Amendament 1: "Se suplimentează bugetul Ministerului Sănătății (...) cu suma de 295.000 mii lei, credite bugetare și credite de angajament, pentru următoarele programe de sănătate: Vitamina D, Panorama și Teste markeri tumorali"

Motivație: Suma propusă asigură implementarea de către Ministerul Sănătății a 3 programe pentru populație, respectiv: Programul Vitamina D – proiect nou care va începe a se derula în anul 2019 și cuprinde analize pentru depistarea carenței de Vitamina D pentru un număr estimat de 3,56 milioane de asigurați; Programul Panorama – presupune testări prenatale, fiind estimat un număr de 200.000 de paciente anual cu un cost/investigație de 2.500 lei; Programul Testare markeri tumorali presupune un cost/test de 150 euro/pacient cu factor de risc; se estimează 930.000 beneficiari ai acestui program.
Sursa de finanțare: Se diminuează bugetul Serviciului Român de Informații cu suma de 295.000 mii lei, credite bugetare și credite de angajament de la capitolul "Ordine publică și siguranță națională", titlul "Cheltuieli de personal"

Amendament 2: "Se suplimentează bugetul Ministerului Sănătății cu suma de 230.000 mii lei, credite bugetare și credite de angajament (...) pentru suplimentarea subvenției de echilibrare către Fondul Național unic de Asigurări Sociale de Sănătate".

Motivație: Fondurile sunt destinate implementării de către Casa Națională de Sănătate a programului Diabet juvenil.
Sursa de finanțare: Se diminuează bugetul Serviciului Român de Informații cu 150.000 mii lei; se diminuează bugetul Serviciului de Informații Externe cu 30.000 mii lei; se diminuează bugetul Serviciului de Protecție și Pază cu suma de 50.000 mii lei.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat încă de duminica trecută că le-a solicitat prim-ministrului Viorica Dăncilă şi ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, să analizeze sumele alocate în proiectul de buget pentru serviciile secrete şi să realoce sume de la acestea către Sănătate.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
30 de ani de Madagascar
12 Feb 12:04
Eu propun ca tot bugetul sa se imparta intre cei afiliati cartelului !!! Ar fi mai simplu si oamenii nu ar mai fi manipulati si confuzi !!! Cine are nevoie de aparare cind avem mamuca rossie aproape si gata sa intervina daca interesele protejatilor sint deranjate !!! Apararea e varza, securitatea e varza, educatia e varza, economia e varza, medicina e varza, ..., a mai ramas ceva functional in afara de salariile si pensiile extraordinarea ale unora !!!?
Răspunde
0 0
Alexandru
12 Feb 10:22
Cu Dragnea eu voi vota cînd salariul voi lua si pensia este mărită toată lumea e fericită.
Răspunde
0 0
Vlad
11 Feb 20:22
Propun sa taie total bugetele SRI si SIE ca ele sunt platite de mult timp de baietii din afara tarii iar ciobanilor din SPP sa le mareasca bugetul cu sporuri pentru invatatura sa treaca si ei macar Bacalaureatul pe bune.
Răspunde
0 0
Vlad
11 Feb 20:19
Propun sa taie total bugetele SRI si SIE ca ele sunt platite de mult timp de baietii din afara tarii iar ciobanilor din SPP sa le mareasca bugetul cu sporuri pentru invatatura sa treaca si ei macar Bacalaureatul pe bune.
Răspunde
0 0
Grumeza Radu
11 Feb 19:30
„Dragnea are două amendamente la buget. TAIE bani de la SRI, SIE și SPP”. MARE ȘTIRE!!!!!!! INFRACTORUL FACE MIȘTO DE TOATĂ ȚARA INCLUSIV DE VOI DACĂ AȚI AJUNS SĂ ÎI PROMOVAȚI MINCIUNA ASTA.
DRAGNEA A FACUT BUGETUL CU VÎLCOV , TEODOROVICI..... ATUNCI CU „VIITORUL ARATĂ BINE!” ȘI APOI BRUSC A REALIZAT CĂ AVEM NEVOIE DE VITAMINA D. CÂT DISPREȚ!!!!
Răspunde
0 0
Amalia
11 Feb 18:46
Am și eu un amendament,anulați, desființați....persoanele care au făcut bugetul și "adăugați " și un bonus pentru o" naștere foarte grea "cu termenul mult depășit .
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?