CSM revine: ”pragul” de 50 000 de euro pentru abuzul în serviciu, exclusiv pentru mediul privat

Surpriză din partea CSM, în comisia specială pentru legile justiției: a făcut alba-neagra cu pragul de 50 000 de euro pentru abuzul în serviciu. Astfel, dacă inițial amendamentul CSM a fost prezentat ca fiind valabil doar pentru cei care nu sunt funcționari publici (dar se subînțelegea că este valabil pentru personalul contractual) după doar trei ore de la ședință, CSM a transmis un comunicat de presă în care se răzgândea: de fapt, amendamentul este exclusiv pentru cei din mediul privat. ”De fapt, varianta de nepedepsire sau de atenuare a pedepsei, propusă de Consiliu, vizează anumite fapte săvârşite exclusiv de angajaţii din mediul privat, iar nu de către funcţionarii publici”. Dar să le luăm pe rând, pentru a înțelege cum s-au petrecut lucrurile.