Andreea Cozma, declaraţie şocantă: Iohannis mi-a câştigat admiraţia! (GALERIE FOTO)

 

Deputata PSD Andreea Cosma i-a transmis luni un mesaj neaşteptat preşedintelui Klaus Iohannis: "Mi-a câştigat admiraţia, (...) a dat dovadă de corectitudine si, de ce nu, de curaj." 

Aprecierile vin în contextul ]n care Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul privind eliberarea din funcţia de procuror a lui Mircea Negulescu, fost procuror DNA Ploieşti.

"Preşedintele Klaus Iohanis mi-a câştigat admiratia. Prin semnarea decretului privind eliberarea din funcția de procuror a lui Mircea Negulescu - în prezent suspendat din funcție, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina - ca urmare a aplicării sancțiunii disciplinare constând în excluderea din magistratură, preşedintele României a dat dovadă de corectitudine şi, de ce nu, de curaj. Spun asta pentru că, aşa cum am observat cu totii, curajul este una dintre cele mai rar întâlnite calităţi ale celor care pot şi trebuie să înfrunte un sistem corupt din temelii", a scris Andreea Cosma, într-un comunicat de presă.

Deputata de Prahova a continuat cu laudele la adresa şefului statluiu. 

"Pot spune că l-am iertat pentru că ne-a catalogat drept "penali" pe mine şi pe membrii familiei mele, într-un moment în care în spaţiul public apăruseră deja dezvăluirile cutremurătoare despre abuzurile de la Ploieşti."

Andreea Cozma a mai anunţat că e gata să renunţe pe procesul intentat şefului statului pentru calomnie şi defăimare, pe motiv că se consideră "în sfârşit, mulţumită de atitudinea şi măsura luată azi de preşedintele României".

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?