Ședință de Guvern la Alba Iulia. Executivul deschide larg punga în prag de sărbătoare

 
Ședință de Guvern Alba Iulia
Ședință de Guvern Alba Iulia

Guvernul Dăncilă deschide larg punga în prag de sărbătoare! Şedinţa solemnă organizată la Alba Iulia aprobă majorări de venituri pentru văduvele de război şi veterani, facilităţi fiscale pentru cei care lucrează în domeniul construcţiilor şi educaţie. În plus, Executivul aprobă astăzi şi proiectul prin care se deschid obligatoriu conturi de economii pentru toţi copiii. La finalul şedinţei de guvern, premierul a prezentat un film cu realizările României din ultimii 100 de ani.

Viorica Dăncilă a afirmat că şedinţa solemnă organizată joi la Alba Iulia este "probabil cel mai emoţionant moment" al mandatului actualului Guvern, precizând că vor fi puse în continuare în aplicare politici publice în serviciul ţării şi în beneficiul cetăţenilor. 

Şedinţa solemnă organizată la Alba Iulia aduce noi promisiuni făcute de Guvernul Dăncilă:

- Creșterea indemnizațiilor pentru invalizii, veteranii şi văduvele de război

- Un mecanism de economisire pentru copii – Contul de economii Junior Centenar

Pentru sectorul construcțiilor se stabilește un salariu minim brut lunar de 3000 lei

- Facilităţi fiscale pentru cei care lucrează în domeniul construcţiilor şi educaţie

Întrebată de unde vor exista fonduri pentru toate aceste măsuri, Viorica Dăncilă a spus că acum vrea să vorbească doar despre Centenar.

”În ședința de astăzi vom adopta măsuri prin care ne onorăm eroii, veterani de război, contribuim la bunăstarea cetățenilor și generației tinere.

Avem pe ordinea de zi un act normativ cu valoare reparatorie pentru o categorie de persoane cărora societatea le datorează recunoștință, iar statul are obligația să le asigure condiții decente de viață. Aprobăm o creștere semnificativă a indemnizațiilor pentru invalizii, veteranii şi văduvele de război. Este vorba despre o majorare în medie de aproape cinci ori a acestor indemnizații: de la 259 la 1.500 lei lunar pentru cei încadrați în gradul I de invaliditate, de la 231 la 1.000 lei lunar pentru invalizii de război încadrați în gradul II de invaliditate, și de la 196 lei la 900 lei lunar pentru cei încadrați în gradul III de invaliditate; Toate aceste măriri intră în vigoare de la 1 ianuarie anul viitor.

Instituim astăzi un mecanism de economisire pentru copii – Contul de economii Junior Centenar - care să faciliteze accesul la educație și să acopere lipsa de venituri.

Toți copiii din România vor fi incluși, până la vârsta de 18 ani, într-un mecanism activ de economisire. Concret, statul va deschide la Trezorerie, pentru fiecare copil în vârstă de până la 18 ani, un cont special de economisire. În acest cont, părinții sau reprezentanții legali ai copilului pot depune bani, iar statul contribuie cu o primă anuală. Astfel, începând cu 2019, pentru o sumă minimă de 1.200 de lei depusă anual de părinte sau, în cazul copiilor din sistemul de protecție socială, de stat, în contul special de economisire, statul contribuie cu o primă de 600 de lei anual.

Banii economisiți prin acest instrument pot fi retrași după împlinirea vârstei de 18 ani pentru finanțarea studiilor universitare sau pentru a acoperi la momentul respectiv lipsa de venituri. Banii astfel economisiți nu se impozitează și primesc de la buget o dobândă anuală de 3%, dobândă stimulativă și constantă.

Continuăm adoptarea măsurilor care vizează stimularea mediului economic autohton și dezvoltarea unor instrumente de piață care să integreze ofertele de afaceri în agricultură. Avem în vedere creșterea valorii adăugate și a capitalizării acestui sector economic important, concomitent cu promovarea și valorificarea produselor autohtone către marile piețe externe. Politicile agricole și de dezvoltare rurală, implementate de Guvernul României, au asigurat stimulente pentru ca sectorul agricol să continue să fie un motor de creștere economică. De asemenea, ne propunem crearea unei surse de locuri de muncă pentru populația din mediul rural, odată cu garantarea veniturilor agricultorilor pentru a evita migrația către mediul urban. Prin programul de guvernare ne-am asumat ca obiectiv înființarea Casei de Comerț Agroalimentar UNIREA, denumire ce marchează sărbătorirea celor 100 de ani de agricultură și produse românești de înaltă calitate.

Adoptăm astăzi un act normativ prin care instituim acest mecanism comercial funcțional, capabil să ducă la valorificarea superioară a resurselor și producției agricole naționale și să susțină fermierii și fermele românești pe piața internă și pe piețele externe.

Tot în ședința de astăzi vom aproba prin memorandumuri două acorduri în domenii prioritare pentru România: construcții și educație, pe care le vom semna cu sindicatele și patronatele imediat după această ședință solemnă

Acordul în domeniul construcțiilor: Vom declara acest sector prioritar și de importanță națională pentru economia românească, pentru următorii 10 ani.

Pentru sectorul construcțiilor, vom stabili un salariu minim brut lunar de 3000 lei, vom elimina taxele pe muncă pentru angajator, iar pentru angajat le vom stabili astfel încât, salariul minim net lunar să depășească echivalentul în lei a 500 euro. Vom introduce și alte măsuri suplimentare pentru combaterea muncii la negru în acest sector.

O altă măsura va consta în introducerea obligativității de acordare a avansului pentru contracte de lucrări în procent de 30%, indiferent de sursa de finanțare, și restituirea acestuia prin reduceri procentuale la fiecare factură, până la finalizarea proiectului. În sprijinul finanțării sectorului de construcții se va înființa un Fond de garantare pentru construcții, cu participarea Statului în procent de 80% şi a firmelor de construcții cu 20%.

Prin Acordul între Guvernul României și Federațiile Sindicale Reprezentative din Învățământ, ne angajăm să luăm măsuri de sprijinire a educației, în concordanță cu rolul prioritar al acestui domeniu prevăzut în Programul de Guvernare”, a declarat Viorica Dancilă.

Guvernul mai promite:

Creșterea sumelor destinate finanțării educației cu cel puțin 15% anual față de bugetul anului precedent, astfel încât să se ajungă la cel puțin 6% din PIB.
Devansarea creșterii salariale prevăzute în anul 2022, până la data de 1 septembrie 2020;
Acordarea a două salarii brute pe an pentru dezvoltarea personală și materiale didactice;
Acordarea unei sume de până la 5000 euro pentru achiziția și modernizarea unei locuințe, precum și cumpărarea terenului necesar construcției, pentru personalul didactic din mediul rural.


Acordarea unei garanții de stat de 80% pentru creditele luate în vederea achiziționării unei locuințe
Acordarea unei prime de instalare în cuantum de 3 salarii medii brute pe economie pentru personalul didactic care se titularizează în mediu rural.
Cadrelor didactice cu o vechime efectivă în învățământ de minimum 30 de ani, li se acordă la pensionare 6 salarii medii brute pe economie.
Crearea unui cont unic de dezvoltare prin intermediul căruia toate universitățile să poată demara sau finaliza proiecte de investiții,
Construirea a cel puțin 1000 de grădinițe cu program sportiv

Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor din cadrul ședinței Guvernului României.

II. PROIECTE DE HOTĂRÂRI

1. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea unor măsuri destinate organizării, desfăşurării şi finanţării, în anul 2018, a paradei militare naţionale prilejuite de data de 1 Decembrie-Ziua Naţională a României

Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor din cadrul ședinței Guvernului României.

2. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind înfiinţarea Societăţii Naţionale ''Casa Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA ''S.A., completarea art.3 din Hotărârea de Guvern nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin.(6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi Creştere a Precipitaţiilor şi suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018

Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor din cadrul ședinței Guvernului României.

III. MEMORANDUMURI

1. MEMORANDUM privind aprobarea semnării Acordului între Guvernul României şi Federaţiile Sindicale Reprezentative din Învăţământ

2. MEMORANDUM privind aprobarea semnării Acordului între Guvernul României şi Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii

Urmărește LIVE șefința de Guvern de la Alba Iulia

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
nicu
29 Nov 13:52
SA DSCHIDA LARG GURA SA -I DAM MUEEEE ANALFABETEI SI INFRACTOAREI
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?