Vâlcov: Sunt în plin proces, mă voi prezenta şi îmi voi demonstra vinovăţia sau nevinovăţia

 
Vâlcov: Sunt în plin proces, mă voi prezenta şi îmi voi demonstra vinovăţia sau nevinovăţia
Vâlcov: Sunt în plin proces, mă voi prezenta şi îmi voi demonstra vinovăţia sau nevinovăţia

Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă, spune că "trăieşte cu speranţa" că, la un moment dat, afirmaţiile făcute despre el în spaţiul public "vor fi demontate atât juridic, cât şi cu dovezi pentru ca toată lumea să vadă".

"Trăim într-o Românie în care foarte uşor se aruncă cu cuvântul 'penal' sau nu. Eu, deocamdată, sunt în plin proces, chiar poimâine am un termen, mă voi prezenta şi îmi voi demonstra până la urmă vinovăţia sau nevinovăţia", afirmă Vâlcov, citat de adevarul.ro.

"Din păcate, trăim perioade în care eticheta şi ceea ce se spune despre tine merge cu mult înaintea a ceea ce unii oameni pot să declare sau pot să se apere. Trăiesc cu speranţa că, la un moment dat, punct cu punct toate aceste afirmaţii care au fost făcute despre mine în spaţiul public vor fi demontate atât juridic, cât şi cu dovezi pentru ca toată lumea să vadă şi probabil atuncea mulţumirea va fi mai adâncă", a spus, luni seară, Darius Vâlcov, la TVR, întrebat despre eticheta de "penal".

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?