Ultimele Stiri· 2 min citire

Petrică Paraschiv, copilul care a crescut într-un orfelinat, conduce afaceri de miliarde de lei

Petrică Paraschiv, copilul care a crescut într-un orfelinat, conduce afaceri de miliarde de lei

Petrică Paraschiv, copilul care a crescut într-un orfelinat, conduce afaceri de miliarde de lei

Publicat1 oct. 2009, 18:20
Actualizat18 nov. 2009, 04:29

Sute de copii sunt aruncați în fiecare an în ghene sau pe câmp chiar de către cele care le dau viață. Micuții se fac mari din mila statului sau a celor cu dare de mână, dar fără dragostea părintească și căldura unui cămin. Cei mai mulți dintre cei care cresc în leagăne de copii rămân cu amintiri neplăcute pe care le duc în spate toată viața. Puțini sunt cei care ajung sa-și împlineasca visele. De cele mai multe ori sunt ajutați de familii de împrumut.

Petrică Paraschiv a avut o copilărie chinuită. A crescut într-un orfelinat de la vârsta de 3 ani când a fost abandonat de mama sa. "Am tot sperat ca mama să vină să mă vadă. Aceasta nu a venit niciodată", a spus Petrică Paraschiv. Acum acesta are o afacere de miliarde de lei și 450 de angajați depind de el. Acum visează să construiască o casă de copii.

Petrică Paraschiv este în prezent director general adjunct la Agenția Națională pentru Locuințe.

Chiar dacă nu a crescut în familia lui naturală, Petrică Paraschiv a muncit mult și a ajuns pe o poziție socială invidiată de mulți. Referitor la cazul său, Eugen Cristea a spus că "până la urmă depinde și de soiul omului, dacă se prinde sau nu ceva de tine. Depinde de educație și civilizație.

"Educația este o problemă de stat, mass-media trebuie să fie organizată printr-un program de stat", a completat Dorel Vișan.

"Omul oscilează între tot și nimic, depinde ce alege. Din păcate, în ultima vreme noi ne înclinăm spre nimic. Ca să ajungi la respect, trebuie să ai o calitate specifică omului, deminitatea. Aceasta este un produs al gândirii, iar gândirea este un produs al educației. Noi avem mari probleme cu educația. Un om care gândește bine ia și atitudine", a conchis actorul Dorel Vișan.

Semnează manifestul NOI VREM RESPECT.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri