RATB cere majorarea tarifelor şi gratuitate doar pentru pensionarii cu pensii mici Regia Autonomă de Transport Bucureşti solicită Consiliului General să aprobe majorarea tarifelor pentru transportul în comun, de la 1,3 la 2 lei călătoria şi de la 50 la 75 de lei abonamentul lunar, dar şi acordarea gratuităţii doar pentru pensionarii a căror pensie nu depăşeşte 1.500 de lei.
ONU: 22,1% din populaţia României va dispărea până în 20150, cea mai mare rată de scădere din lume România va înregistra o scădere a populaţiei de 22,1% până în 2050, una dintre cele mai mari rate de scădere din lume, potrivit unui studiu realizat de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).
Martor Ocular. Locuitorii din Târgu Mureş, disperaţi: oraşul, acoperit de smog GALERIE FOTO Mai mulţi locuitori ai Târgu Mureşului au trimis pe adresa Realitatea.net, vineri la ora prânzului, o serie de imagini din care oraşul este acoperit de poluare.
Aglomeraţie mare pe DN1. Se circulă bară la bară Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat că pe DN1, pe Valea Prahovei, se circulă cu viteză redusă între Poiana Ţapului şi Azuga, în ambele sensuri, din cauza numărului mare de autovehicule.
A omorât un bătrân pentru că traversa prea încet: Golanul cu BMW a fost eliberat din puşcărie Cosmin Gigi Drăgan, cel care a ucis în anul 2010 un bătrân pentru că traversa prea încet strada, a fost eliberat condiţionat. Tragicul eveniment a avut loc chiar în Vinerea Mare, sub ochii unei fetiţe în vârstă de 7 ani.
Comisia Europeană, investigaţii în sectorul aerian românesc Comisia Europeană a deschis două investigaţii care vizează Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca şi Aeroportul Transilvania Târgu-Mureş, aflate în proprietatea statului, informează Realitatea TV. Una dintre investigaţii vizează taxele de marketing plătite operatorului aerian de către Aeroportul Cluj-Napoca. Invetigaţiile au fost iniţiate în urma unor plângeri.
Cazul fetiţei de 11 ani violată. Avocatul Poporului cere să i se comunice stadiul dosarului Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul fetiţei de 11 ani din Prahova violată în plină zi. Victor Ciorbea le-a cerut poliţiştilor să-i comunice stadiul dosarului şi dacă fetiţa primeşte consiliere psihologică. Copila se întorcea de la şcoală când a fost atacată de un bărbat de 43 de ani.
Vreţi să plecaţi la mare acum? Trebuie să ştiţi asta înainte să vă urcaţi în maşină Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră (13:00), pe autostrada A1, pe sensul de mers Piteşti - Bucureşti (calea 2), la kilometrul 57, traficul rutier se desfăşoară îngreunat, pe banda a doua, deoarece în zonă se desfăşoară activităţi de ridicare şi tractare a două autotrenuri avariate într-o tamponare, dar şi de transfer a încărcăturii.
Moarte suspectă în curtea Universităţii de Medicină şi Farmacie Cluj-Napoca Un tânăr de 25 de ani a fost găsit spânzurat, vineri dimineaţă, de un gard, pe una din străzile din zona centrală a municipiului Cluj-Napoca.
Militar de 24 de ani, ucis de o căpuşă. Credea că este răcit și nu s-a tratat Un tânăr de 24 de ani, din Bacău, a murit după ce ar fi fost muşcat de o căpuşă într-o tabără de antrenament.
A început Postul Adormirii Maicii Domnului. Sub nicio formă să nu mănânci asta marţea şi vinerea! Postul Adormirii Maicii Domnului începe de obicei pe 1 august şi are o durată de două săptămâni (1-15 august). Lăsata secului pentru postul Adormirii Maicii Domnului se face pe data de 31 iulie. În cazul în care 31 iulie este în zi de miercuri sau vineri, cum pică în acest an, se lasă sec în seara zilei de 30 iulie şi postul începe pe 31 iulie.
Accident grav pe Valea Oltului. Traficul este întrerupt Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că la această oră (11:00), în județul Vâlcea, traficul rutier este întrerupt pe DN7, pe Valea Oltului, la ieșirea din localitatea Gura Văii către Călimănești, din cauza unui accident rutier.
Zece alimente care reduc pofta de mâncare Foamea este o nevoie organică, definită ca fiind o senzație negativă, chiar dureroasă, de insatisfacție, ca o necesitate acută de a te alimenta, este o nevoie naturală, însă apetitul este o poftă, nu o necesitate, explică nutriționistul Lygia Alexandrescu.
Clipe de groază. Copil de 4 ani, muşcat de un câine maidanez în faţa părinţilor Clipe de groază la Paşcani. Un copil de patru ani fost muşcat de faţă de un câine maidanez. Nenorocirea a avut loc miercuri, în jurul orei 14.00, pe o stradă din Paşcani.
Aşa faci cei mai buni biscuiţi de casă. Gata în 15 minute! Biscuiţi crocanţi cu unt şi aromă fină de lămâie. Ingredientele sunt suficiente pentru 30 de biscuiţi delicioşi.
Mafia medicamentelor. Vacanţele medicilor, decontate de CNAS Medicii şi farmaciştii şpăgari au ajuns şi în vizorul inspectorilor Antifraudă. Fiscul a făcut verificări, la începutul anului, care au scos la iveală faptul că atât cadrele medicale, cât şi distribuitorii şi producătorii de medicamente au fost recompensaţi pentru serviciile lor cu excursii şi deplasări în străinătate. Printre destinaţiile preferate se numără Paris, Las Vegas, San Diego. Vacanţele au fost decontate de CNAS.
Turişti, rătăciţi în Munţii Făgăraş. O femeie este rănită Doi turişti polonezi s-au rătăcit în Munţii Făgăraş. Incidentul s-a petrecut aseară, salvamontiştii sibieni intervenind pentru recuperarea celor doi turişti polonezi, care s-au rătăcit din cauza ceţii dense şi a ploii.
Dramă în Iaşi: Bărbat de 50 de ani, găsit spânzurat În această dimineaţă, un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani a fost găsit spânzurat.
Accident în Iaşi: Un taxi a intrat într-un autocamion-şcoală În această dimineaţă în zona bulevardului Nicolae Iorga din municipiul Iaşi a avut loc un accident rutier. Un autoturism care efectua curse în regim taxi s-a ciocnit violent de un autocamion- şcoală.
Violul din Giurgiu: După doi ani şi jumătate, cei şapte bărbaţi au fost trimişi în judecată Doi ani şi jumătate. Atât le-au trebuit procurorilor de la Giurgiu să finalizeze dosarul minorei de 14 ani, violată de şapte bărbaţi. Şi abia după ce cazul a apărut la televizor cei şapte au fost trimişi în judecată. Până acum, violatorii au fost liberi, la doi paşi de victima lor. Liberi vor rămâne şi până la finalul procesului, care se anunţă de lungă durată.
Accident grav în Constanţa. Au fost spulberaţi de un şofer beat: Un mort şi şase răniţi Accident dramatic, la Constanţa, în această dimineaţă, soldat cu un mort şi şase răniţi. Pasagerii unui microbuz, navigatori care tocmai sosiseră din Alaska şi îşi descărcau bagajele, au fost spuberaţi de un şofer băut. Conducătorul auto a fugit de la locul accidentului, dar a fost găsit de poliţişti după aproximativ o oră. Era acasă şi avea o alcoolemie de 0,88 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.
Un cunoscut regizor, arestat pentru pornografie infantilă Cineastul Jason "Jace" Alexander, care a regizat 32 de episoade pentru serialul "Lege şi ordine/ Law & Order", a fost arestat de Poliţia din New York, miercuri, după ce a fost acuzat de pornografie infantilă.
Dan Adamescu, în prag de divorţ. Soţia sa a cerut instanţei să stabilească primul termen Carmen Adamescu, soţia omului de afaceri Dan Adamescu, a intentat acţiune de divorţ la Judecătoria Sectorului 1, dar magistraţii nu au stabilit încă primul termen al procesului,
Cazul violului din Vaslui: Avocata fetei transmite un avertisment dur pentru mass-media Avocata fetei violate de șapte bărbați, din județul Vaslui, solicită reprezentanților mass- media să nu mai difuzeze imagini cu aceasta și avertizează că, în caz contrar, își rezervă dreptul de a se adresa instanțelor judecătorești.
Cum utilizează CGMB fondul de rezervă: 2,7 milioane de lei alocate pentru un monument Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a hotărât, în şedinţa de joi, alocarea a peste 2,7 milioane de lei, din fondul de rezervă bugetară, pentru finalizarea şi amplasarea monumentului "Aripi" în Piaţa Presei.
Zeci de medicamente vor fi scoase temporar de pe piaţă Agenţia Naţională a Medicamentului şI Dispozitivelor Medicale (ANDM) a decis să suspende autorizaţia de punere pe piaţă pentru 40 de medicamente care au fost aprobate pe baza unor studii clinice efectuate de compania de cercetare GVK Biosciences la o unitate din India.
Scrisoarea emoţionantă a unei foste iubite: Îţi mai aminteşti de fata cu inimă frântă şi ochi mari? O lecţie de viaţă impresionantă! Vă prezentăm scrisoarea unei foste iubite către cel alături de care a petrecut o parte din viaţa ei.
Alt tip Nu se puteau opri din râs când au găsit-o pe plajă, în starea asta. I-au făcut imediat fotografii O femelă bursuc a fost găsită beată şi dormind, pe o plajă din Polonia, înconjurată de sticle de bere pe care le furase de la turişti. A fost nevoie ca animalul să fie transportat la un adăpost pentru animale, unde aceasta va fi ţinută până când îşi va reveni din mahmureală.
Suceava: A violat o fată de 16 ani într-un internat. După aceea, a dispărut Un bărbat acuzat că a violat o fată în vârstă de 16 ani, în internatul Şcolii Profesionale Speciale, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, în luna iunie, a fost arestat în lipsă de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.