Accident grav pe Autostrada Soarelui: Un tir încărcat cu deșeuri metalice a lovit o autoutilitară Circulația a fost întreruptă, joi dimineaţă, pe Autostrada Soarelui, la Cernavodă, pe sensul către litoral, unde a avut loc un accident grav.
Tragedie într-un hotel hunedorean: un elev premiant a murit după ce a căzut de la etaj Incident tragic, miercuri seara, într-un hotel din municipiul Hunedoara. Un copil, în vârstă de 11 ani, s-a prăbuşit în gol de la etajul patru al unităţii de cazare. Medicii hunedoreni l-au stabilizat și au decis ca băiatul să fie transferat de urgență la o clinică din Timișoara. În cele din urmă, copilul a murit, la primele ore ale dimineții de joi.
Veste groaznică pentru cei care obişnuiesc să sară peste micul dejun Obiceiul de a sări peste micul dejun este strâns corelat cu o creştere a riscului de deces asociat afecţiunilor cardiovasculare, conform unui studiu publicat luni în Journal of the American College of Cardiology.
Photo Protest inedit în Piața Victoriei după ce Parlamentul a dat "undă verde" infractorilor Un protest inedit a avut loc miercuri după-amiaza în Piața Victoriei după modificarea codurilor penale în Parlament.
Cristian Tudor Popescu dezvăluie urarea-şoc a lui Liviu Dragnea pentru români, de Paşte Codurile penale au primit votul final în Camera Deputaților. Liderii opoziției au anunțat, după vot, că vor cotesta la CCR modificările aduse.
Aşa faci cele mai bune ciuperci cu usturoi. Ingredientul secret care dă tot gustul Servite ca garnitură sau fel principal, ciupercile cu usturoi vor fi la mare înălţime! Aroma puternică de usturoi le face irezistibile. În plus, se pot consuma în perioada postului.
Vreţi să mergeţi la mare de 1 Mai? Iată ce a decis CNAIR cu Autostrada Soarelui (A2)! Lucrările de întreţinere la Autostrada Soarelui (A2) vor fi întrerupte la miezul nopţii şi vor fi reluate în data de 6 mai 2019, perioadă în care vor fi ridicate parţial restricţiile de şantier, iar circulaţia se va desfăşura pe ambele sensuri de mers, a anunţat, miercuri, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
MESAJE PASTE FERICIT 2019. Cele mai noi urări pentru Sărbătorile Pascale MESAJE PASTE fericit 2019 // FELICITĂRI PAȘTE 2019 // FELICITĂRI PAȘTE FERICIT - Texte cu URARI, SMS -uri frumoase, haiose şi amuzante.
Accident cumplit în București. O tânără de 18 ani a fost lovită de un autobuz O tânără de 18 ani a fost rănită miercuri într-un accident rutier care a avut loc în zona Calea Vitan - Energeticienilor, fiind lovită de un autobuz STB, a anunţat Brigada Rutieră a Capitalei.
Explozie într-un bloc din Olt. VIDEO O explozie a avut loc, miercuri dimineață, la o garsonieră dintr-un bloc din orașul Balș, scrie realitateadeolt.net
TRADIŢII DE PAŞTE 2019: Ce fel de mâncare nu trebuie să lipsească de pe masa de Paști TRADIŢII DE PAŞTE 2019. Paştele fiind una dintre cele mai importante sărbători ale anului şi un motiv pentru membrii familiei şi prieteni să se adune în jurul mesei de sărbătoare, de pe masă nu trebuie să lipsească bucăţele tradiţionale.
A vrut să spargă casa unei bătrâne să îi fure banii! Ce a urmat este de-a dreptul comic De ziua lui, un individ de 29 de ani, din comuna argeşeană Sălătrucu a ajuns în arest. Acesta a fost fugărit de câine în timp ce se pregătea să spargă casa unei pensionare de 70 de ani. Animalul credincios a fost cel care a dat alarma, scrie realitateadearges.net
Doar boala te scapă de datoriile de la bancă! Un client de bancă din Maramureş a obţinut ştergerea unei datorii de 44.621 de euro în urma negocierii cu banca, acesta fiind cel mai important caz soluţionat de CSALB până în prezent. Decizia a fost luată din cauza agravării stării medicale a membrilor familiei, dar și pentru că acel credit avea dobândă variabilă, astfel că rata lunară a ajuns la 780 euro.
Cât costă un cozonac pentru Paște 2019? Românii trebuie să scoată mai mulți bani din buzunar Preț cozonac Paște 2019. Românii trebuie să scoată, în acest an, mai mulți bani din buzunar pentru cozonaci pe care îi vor consuma de Sărbătorile Pascale.
Jaf ca în filme la o casă de pariuri din Constanța Tâlhărie, în această dimineață, la o casă de pariuri din localitatea constănțeană 23 august.
Tragedie în Deva: O femeie a căzut de la etajul 10 Tragedie, miercuri dimineaţă, la Deva. Corpul neînsufleţit al unei femei, despre care se presupune că a căzut de la etajul 10 al unui bloc, a fost descoperit în zona "Mioriţa" din municipiu.
Accident grav pe Centura de Vest a Ploieștiului Un microbuz cu șase persoane a fost implicat, miercuri dimineață, într-un accident rutier, pe DN1, Centura de Vest a Ploieștiului, în intersecția spre Buda.
Exclusiv Copiii cu dizabilităţi, fără asistenţi personali. Au fost concediați de mai multe primării din țară Îndrăznește să crezi! În Săptămâna Mare, zeci de părinți care au copii cu dizbilități au fost anunțați că rămân fără banii pentru îngrijirea lor.
Vremea rea nu se dă bătută! COD GALBEN de viscol și vânt Vremea rea nu se dă bătută! Deși ne apropiem de luna mai, temperaturile scad încă sub limita înghețului. Administrația Națională de Meteorologie a emis un nou cod galben de vânt și de viscol.
Tragedie în aer: un avion s-a prăbușit! Nu există supraviețuitori Tragedie în aer: un avion s-a prăbușit!
De ce suntem nefericiţi din cauza tehnologiei Tehnologia face parte din viețile noastre și trebuie să acceptăm asta. Dar este totuși periculoasă, pentru că ne acaparează cu totul.
ALERTĂ de gradul zero la Iași: un criminal în serie ar putea fi liber prin oraș! descoperire macabră într-un apartament din Iași. Cadavrele în putrefacție a doi ieșeni, o femeie de 85 de ani și un bărbat de 49 de ani, au fost descoperite marți de către oamenii legii.
Se închide traficul rutier în pasajul de la Piaţa Unirii din Bucureşti Se închide traficul rutier în pasajul de la Piaţa Unirii din Bucureşti.
Cum faci cel mai bun DROB DE MIEL. Rețetă pentru începători O reţetă delicioasă de drob, extrem de simplă, specifică sărbătorii de Paşte!
Alertă! O altă elevă a murit din cauza meningitei Adolescenta de 15 ani din Vaslui diagnosticată cu meningită meningococică și care a fost transportată în comă în Iași a murit în spital.
Săptămâna Patimilor. Când se face pasca si când se vopsesc ouăle. Tradiții și obiceiuri Joia Mare este ziua în care, de regulă, se prepară cele mai importante copturi pascale: pască,cozonacii cu mac şi nuca şi babele coapte în forme speciale de ceramică.
REȚETĂ COZONAC. Aşa se face cel mai bun cozonac de Paște REȚETĂ COZONAC. Acesta este secretul cozonacului din Moldova! Gospodinele îl trântesc şi pun un ingredient secret în compoziţia cozonacului. Cozonacul lor iese mereu şi pufos şi gustos!
Așa faci cea mai bună pască fără aluat. Ingredientul secret pe care puține gospodine îl știu Pasca se face în Joia Mare. Este pâinea cea mai aleasă a anului. Pe vremuri, în bucătăriile sărmanilor, unde nu era brânză, se folosea o mână de mălai mărunţel, fiert în lapte dulce. Cea mai răspândită formă pentru pască este cea rotundă, pentru că se crede că scutecele cu care a fost înfăşat pruncul Iisus au fost rotunde.
Video Veteranul de 102 ani, cu o pensie de nici 500 lei, care s-ar duce oricând să-și apere țara A jurat credință patriei și nu a trădat-o. Ba chiar şi-a dovedit loialitatea luptând şi fiind rănit pe front, sau făcând ani grei de temniţă într-o închisoare comunistă.
Accident grav în județul Tulcea. O mașină s-a făcut praf, două victime Detașamentul de pompieri Tulcea intervine între localitățile Cataloi și Nalbant din județul Tulcea, pentru descarcerarea și acordarea primului ajutor calificat victimelor unui accident rutier.