PSD și-a stabilit luni, la Sinaia, cadrul politic pentru negocierile privind formarea viitorului Guvern. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, a anunțat că social-democrații sunt dispuși să își asume formarea unui Executiv în jurul PSD, inclusiv a unui Guvern minoritar, însă numai în baza unui program clar și cu obiective precis stabilite. În același timp, partidul exclude susținerea unei formule de guvernare din care nu face parte.
PSD își stabilește condițiile pentru viitorul Guvern
Sorin Grindeanu a prezentat după ședința Consiliului Politic Național al PSD deciziile adoptate de conducerea partidului și mandatul primit pentru negocierile politice.
„Am demonstrat că în România se poate construi. Iar acum, când țara are nevoie de maturitate politică, suntem gata să o facem din nou, dar cu reguli și rezultate măsurabile. De aceea, astăzi, Consiliul Politic Național al Partidului Social Democrat a luat o serie de decizii responsabile, asumate intern, sub forma unor rezoluții politice. Și anume, conducerea politică a PSD a fost mandatată să negocieze în plan politic următoarele: PSD este gata să susțină un guvern funcțional și să-și asume formarea unui guvern în jurul său, inclusiv un guvern minoritar, numai pe baza unui program clar, cu obiective precise, termene, finanțare și responsabilități asumate. În același timp, pentru a fi fără echivoc, PSD nu va susține nicio formulă de guvernare din care nu face parte”, a declarat Grindeanu, potrivit Agerpres.
Poziția anunțată de liderul social-democrat vine în contextul negocierilor pentru desemnarea unui nou premier și pentru constituirea unei majorități parlamentare capabile să susțină viitorul Executiv.
Grindeanu spune că România are nevoie de oprirea austerității
Președintele PSD a susținut că viitorul Executiv trebuie să schimbe direcția economică și a criticat măsurile asociate actualului Guvern condus de Ilie Bolojan.
Grindeanu a transmis că social-democrații vor ca România să își protejeze puterea de cumpărare și să renunțe la ceea ce a numit „experimente fiscale”, în paralel cu relansarea producției interne.
„România este înaintea intereselor de partid, prin urmare PSD propune tuturor partidelor democratice din România asumarea unui principiu simplu: nici o dispută politică internă nu trebuie a fi externalizată la nivel european într-o manieră care poate prejudicia interesele economice, financiare sau strategice ale României. România următorului deceniu trebuie să fie o Românie care construiește, produce și oferă oamenilor o viață mai bună. România trebuie repornită economic. Ținta noastră este protejarea puterii de cumpărare, oprirea experimentelor fiscale și relansarea producției în România”, a transmis liderul PSD.
Sorin Grindeanu își asumă candidatura pentru funcția de premier
Sorin Grindeanu a precizat că își asumă funcția de prim-ministru, însă desemnarea premierului îi aparține președintelui României, Nicușor Dan.
Liderul PSD a amintit că propunerea partidului pentru funcția de premier este aceeași de trei luni și că social-democrații nu și-au modificat poziția.
„Propunerea PSD pentru funcţia de prim-ministru este luată de acum 3 luni. Nu s-a schimbat nimic. Noi nu ne schimbăm deciziile după cum bate vântul. Evident că îmi asum funcţia de prim-ministru, însă vă reamintesc că preşedintele e cel care face desemnarea. În funcţie de asta, vor exista discuţiile politice necesare. Este clar, în schimb, că este nevoie de o desemnare cât mai repede”, a spus preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, la Sinaia.
Grindeanu a explicat că deciziile adoptate la Sinaia stabilesc cadrul în care PSD va purta discuțiile cu celelalte partide în privința viitorului Executiv.
Două variante luate în calcul de social-democrați
Potrivit lui Sorin Grindeanu, PSD are în vedere două formule pentru viitorul Guvern. Prima este un Guvern minoritar al PSD, iar cea de-a doua este un Executiv construit în jurul partidului.
Liderul social-democrat și-a argumentat poziția făcând referire la experiența sa de premier și la rezultatele economice din perioada în care a ocupat această funcție.
„Variantele sunt fie guvern minoritar PSD, fie un guvern în jurul PSD. Spre deosebire de alţii, care confundă guvernul cu o primărie, eu ştiu ce înseamnă să fii premier. Am avut în acele şase luni, dacă adun şi cele şase luni ale lui Tudose, am avut în acel an, în 2017, o creştere economică de 7% şi un deficit de sub 3%”, a mai spus Grindeanu.
Președintele PSD a precizat că partidul a stabilit luni cadrul de negociere și discuțiile care urmează să fie purtate cu ceilalți actori politici.
PSD vrea un Guvern cu puteri depline până la jumătatea lunii septembrie
Sorin Grindeanu consideră că procedurile pentru formarea noului Executiv trebuie să avanseze rapid. El a spus că perioada de vară a făcut dificilă adoptarea unui nou Guvern, însă consideră că România trebuie să intre acum într-un calendar clar.
Liderul PSD și-a exprimat dorința ca noul Guvern să fie instalat până la 15 septembrie, astfel încât România să aibă un Executiv cu puteri depline înaintea evaluărilor internaționale programate în aceeași perioadă.
„Eu cred că România trebuie să intre rapid în acest calendar. Dar au fost aceste luni de vară în care era destul de greu să voteze un nou guvern. (..) Eu cred că lucrurile trebuie să intre rapid într-un calendar. Eu mi-aş dori să avem un guvern atunci când, după 15 septembrie, cred că a mai rămas Standard and Poors. Oricum, în jumătatea lunii septembrie ar fi bine să avem un guvern cu puteri depline, astfel încât partenerii de dialog să fie unii legitimaţi, unii daţi de un vot al Parlamentului. Deci, da, mi-aş dori să avem un guvern până în 15 septembrie”, a mai spus el.