Atentat cu maşină-capcană în Bagdad: Cel puţin 11 morţi şi 40 de răniţi Cel puţin 11 persoane au murit şi circa 40 au fost rănite, într-un atac cu maşină-capcană care a avut loc într-un cartier predominant şiiţ, din estul capitalei irakiene Bagdad, relatează Le Figaro, citând surse medicale şi din securitate.
Grav accident pe o autostradă: două camioane şi şase autoturisme implicate. Cel puţin 12 răniţi Două camioane şi şase autoturisme au fost implicate într-un grav accident produs pe o autostradă, la periferia oraşului francez Paris, cel puţin 12 persoane fiind rănite, informează postul Europe 1.
Angela Merkel este datoare. Ce sumă are de plată Rezolvă crizele mondiale, dar a uitat să plătească de trei ani cotizaţiile la partidul pe care îl conduce.
Accident grav în Italia. Patru români, răniţi: trei dintre aceştia, în stare critică Patru cetățeni români au fost răniți, trei fiind în stare gravă, după ce autoturismul cu care se deplasau a părăsit carosabilul, lovind un stâlp de beton, în nord-vestul Italiei, în apropierea frontierei cu Franța.
Obama, către UE: Poate aveți nevoie de cineva din exterior să vă amintească de progresele făcute Președintele american Barack Obama a declarat luni, la Hanovra, că lumea are nevoie de o 'Europă puternică și unită', în timp ce proiectul european este slăbit de o recrudescență a populismului și de amenințarea retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relatează France Presse, citată de Agerpres.
Ce caută avioanele de război americane F 22 Raptor în România Două avioane F 22 Raptor au aterizat luni pe Aeroportul 'Mihail Kogălniceanu' din Constanța, în cadrul exercițiului Atlantic Resolve, notează Agerpres.
Zeci de oameni au murit după ce au mâncat aceste dulciuri Tragedie la o petrecere în familie. 23 de oameni au murit după ce au mâncat dulciuri cumpărate de la o patiserie din localitatea lor.
Atac armat lângă o școală din Franța: doi oameni, uciși Un atac armat a avut loc, luni, lângă o școală din orașul francez Grenoble. Doi oameni au murit și încă unul a fost rănit.
Photo Au crezut că au găsit un câine vagabond. L-au dus la un adăpost de animale.Aici au descoperit ce era Experienţă groaznică pentru responsabilii unui adăpost de animale. Fondatorul fundaţiei "Hope For Paws", din LA, SUA, a primit un telefon de la un cetăţean îngrijorat, care observase pe străzile din Los Angeles un câine vagabond într-o stare deplorabilă.
Cutremur de 5,6 grade pe scara Richter, luni dimineață Un seism puternic, cu magnitudinea de moment de 5,6 grade pe scara Richter, s-a produs în Mexic.
Un puşti a postat un mesaj pe Twitter.Imediat, trupele Anti-Tero au bătut la uşă lui şi l-au arestat Un tânăr de 20 de ani, pe nume Sean Morkys, a crezut că poate glumi cu absolut orice pe Twitter, fără ca nimeni să-i facă nimic.
ALEGERI SUA: Strategie "disperată" a republicanilor pentru oprirea lui Donald Trump Republicanii americani Ted Cruz și John Kasich și-au lăsat deoparte rivalitatea pentru a-și spori șansele de a-l opri pe nonconformistul populist Donald Trump să obțină nominalizarea Partidului Republican în cursa pentru Casa Albă, relatează DPA, citată de Agerpres.
Alt tip Capitala Belgiei revine la normal! Metroul circulă fără restricții de luni dimineață Metroul din Bruxelles circulă din nou în regim normal de luni dimineață, la o lună după atentatele jihadiste din 22 martie din capitala belgiană, comise la aeroportul internațional Zaventem și în stația de metrou Maelbeek, aflată la doar câteva sute de metri de principalele instituții europene, scrie luni cotidianul La Libre Belgique în ediția online.
Teste ADN la nivel înalt pentru stabilirea paternității. Președintele nu-și recunoaște fiul Justiția boliviană l-a convocat pe președintele Evo Morales pentru a se supune luni la un test ADN care să confirme dacă este tatăl băiețelului fostei sale partenere Gabriela Zapata, un scandal care ține țara cu sufletul al gură de mai multe luni, relatează AFP.
800 de luptători Al-Qaida, ucişi în sudul Yemenului Peste 800 de presupuşi membri ai organizaţiei Al-Qaida au fost ucişi în ofensiva militară lansată împotriva grupării jihadiste în sudul Yemenului, a anunţat luni coaliţia arabă sub comandament saudit care operează în această ţară, transmite AFP, citat de agerpres.ro.
Alt tip 30 de ani de la cel mai grav accident nuclear din istorie Astăzi se împlinesc 30 de ani de la cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Vorbim despre explozia reactorului nuclear 4 al centralei de la Cernobîl. 56 de oameni au murit imediat sau în lunile ce au urmat. Pentru alte sute de mii destinul s-a schimbat într-o clipă. Peste 300.000 de oameni au fost evacuaţi din zonele contaminate. 6,6 milioane de oameni au fost expuşi radiaţiilor. 6.000 de cazuri de cancer tiroidian au fost raportate până în 2005 în special în rândul copiilor şi adolescenţilor.
Poliţiştii, şocaţi: ce era ascuns într-un bolid de lux - FOTO Poliția spaniolă a descoperit 56 de kilograme de heroină care era ascunsă într-un automobil, cea mai importantă captură de acest drog de la începutul acestui an în Europa, și a dezmembrat o rețea de traficanți de droguri, informează duminică France Presse.
Un avion militar a atacat din eroare turnul de control, în timpul unui exercițiu militar în Norvegia Un avion de vânătoare norvegian de tip F-16 a lansat o rachetă, în mod accidental, spre turnul de control al unei baze aeriene, în timpul unui antrenament, însă nicio persoană nu a fost rănită în incident, informează site-ul cotidianului Le Figaro.
Victorie zdrobitoare a extremei drepte, în Austria, la primul tur al alegerilor prezidenţiale Candidatul extremei drepte, Norbert Hofer, a câștigat cu un mare avans primul tur al alegerilor prezidențiale desfășurat duminică în Austria, potrivit primelor estimări, transmite DPA.
Protest cu 10.000 de persoane la Chişinău. Se cer alegeri parlamentare anticipate Aproximativ 10.000 de simpatizanţi ai opoziţiei au protestat duminică în centrul Chişinăului, cerând demisia Guvernului Pavel Filip şi alegeri parlamentare anticipate.
Accidentul nuclear de la Cernobîl, produs acum 30 de ani, va genera riscuri încă cel 3.000 de ani Zona din jurul fostei centrale nucleare de la Cernobîl va continua să fie contaminată în următorii cel puţin 3.000 de ani, afirmă experţi internaţionali, la 30 de ani de la cel mai mare accident nuclear din istorie.
Român arestat în timp ce călătorea cu un terorist ce ar fi fost implicat în atacurile din Franţa Trei indivizi, inclusiv un român, acuzaţi de trafic de persoane au fost arestaţi în Austria, în vehiculul lor fiind depistat un extracomunitar care ar putea fi implicat în atentatele comise în noiembrie 2015 la Paris, afirmă surse citate de presa austriacă.
Un guru din India a transmis un mesaj de pace către ISIS. Răspunsul a fost o fotografie şocantă Un lider spiritual din India a transmis un mesaj de pace grupării jihadiste Stat Islamic, în încercarea de a crea o punte de dialog între religii. Răspunsul primit l-a speriat pe iluminatul hindus.
Obama, avertisment pentru britanici: Brexitul ar însemna 10 ani până la un nou tratat cu SUA Preşedintele american Barack Obama a anunţat că ar dura până la 10 ani ca Marea Britanie şi Statele Unite să negocieze o nouă înţelegere comercială, în cazul în care britanicii votează pentru Brexit, scrie Bloomberg.
Cât va cheltui Volkswagen pentru scandalul emisiilor! Suma colosală Volkswagen şi-a dublat provizioanele pentru scandalul emisiilor, în urma celei mai mari pierderi din istoria industriei germane producătoare de maşini, în timp ce se luptă cu impactul financiar la crizei, scrie Bloomberg.
Şase membri ai reţelei teroriste Stat Islamic, arestaţi în Turcia! Pregăteau atentate Şase persoane suspectate de apartenenţă la reţeaua teroristă Stat Islamic au fost arestate în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă în oraşul turc Konya, anunţă autorităţile locale, citate de site-ul cotidianului Le Figaro.
Stare de urgență declarată în Italia, la Genova, din cauza amenințării unei marei negre Autoritățile din portul Genova (nord-vestul Italiei) au declarat stare de urgență în contextul în care tone de petrol amenință să se împrăștie pe coasta mediteraneană a Rivierei italiene, transmite sâmbătă AFP.
Francezii vor ca Marea Britanie să rămână în UE! Se tem de consecințe negative în caz contrar Șase din zece francezi susțin rămânerea Marii Britanii în interiorul Uniunii Europene și 54% din ei se așteaptă la consecințe negative dacă acest stat ar părăsi forul comunitar, relevă un sondaj de opinie realizat de institutul BVA pentru Orange și iTele, transmite sâmbătă Reuters.
Obama va îndemna Germania să contribuie cu efective militare în estul Europei, inclusiv în România Preşedintele SUA, Barack Obama, va cere Germaniei să se implice mai mult în misiunile de apărare a statelor din partea de est a Alianţei Nord-Atlantice, afirmă surse citate de revista Der Spiegel, precizând că efective suplimentare NATO ar urma să fie trimise în România, Polonia şi ţările baltice.
Ample proteste în Germania înaintea vizitei lui Barack Obama Zeci de mii de persoane au protestat sâmbătă în oraşul german Hanovra, înaintea vizitei preşedintelui american Barack Obama, denunţând Acordul comercial dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite, informează site-ul agenţiei AP.