Rareş Bogdan a fost ameninţat de Dragnea. Răspunsul tăios al realizatorului a venit în direct

Sunday, 03 March 2019, 21:27, Sursă: REALITATEA.NET

Rareş Bogdan a comentat, duminică seară, declaraţiile pe care le-a făcut Liviu Dragnea în turneul prin ţară pe care liderul PSD l-a avut în weekend-ul 2-3 martie.

Realizatorul Realitatea TV i-a oferit un răspuns tăios lui Dragnea, care făcuse aluzie şi la Rareş Bogdan.

"Ameninţarea adresată mie a fost una care a promis că se va ocupa de toţi, dar şi de vedetele care se urcă pe nişte liste. Eu n-am făcut pasul, probabil îl voi face, probabil nu-l voi face. Dacă-l voi face, îl voi face la PNL, tocmai pentru ca Dragnea să dispară din spaţiul public din România. Dar nu pot decât să mă bucur că Dragnea n-are somn de mine.

Dragnea a spus că Iohannis a blocat acest Guvern. Întrebarea este ce ar fi putut face Iohannis cu un Guvern care n-ascultă decât de un stăpân. Românii îi consideră pe reprezentanţii cabinetului Dăncilă că sunt cei mai proşti pregătiţi din istoria românilor. Doamne fereşte ca poporul să arate ca PSD-ul. Poporul român îşi dă legi ca să scape de închisoare? Apără poporul român un infractor? Din 30 de ani de la Revoluţie, PSD-ul a condus poporul român timp de 23 de ani", a spus Rareş Bogdan, care apoi a continuat:

"Cum e creștere economică dacă împrumutați de la străinii pe care îi înjurați aproape 9 milioane de euro pe oră? Cum e creștere economică dacă vreți să aduceți aurul în țară și să lipsiți România de un venit sigur? Cum e creștere economică dacă vreți să tipăriți bani în neștiire? Dacă ar fi creștere economică, ar veni banii fără să trebuiască să tipăriți fără acoperire. Merg mai departe: Lacheii lui Iohannis nu au decât un singur scop, să provoace violență. Aceasta este o minciună sfruntată. Lacheii care provoacă violență sunt jandarmii, și o provoacă împotriva protestatarilor față de porcăriile lui Dragnea Liviu. Încă una, să vedeți cât tupeu are: Nu mai accept ca niște trădători, niște vânzători să dea lecții de românism.

Alo, vânzători de țară sunt aceia care promit Ungariei gazele, daddy! Care scindează instituțiile din Transilvania! Merg mai departe: Să nu mai fie abuzuri, să fie justiție corectă! Aici induce ideea că toate condamnările sunt un abuz, adică cele pronunțate contra sa si a lui Valcov. Să nu-și facă iluzii restul baronilor, ordonanțele justiției nu sunt pentru toți. Se amăgesc. Încă o afirmație aiuritoare: Firmele românești să aibă tratament egal cu firmele străine. Asta le intrece pe toate!".

Adaugă părerea ta
Alte articole din: POLITICĂ