1. Urzica moartă albă- Proprietăți anti-inflamatoare și antimicrobiene
Studii recente au demonstrat că extractele de Lamium album au efecte antiinflamatorii și antimicrobiene semnificative. Aceste proprietăți pot fi utile în tratarea afecțiunilor inflamatorii și a infecțiilor bacteriene, fiind ideală pentru uz extern și intern. De exemplu, infuziile din această plantă ajută la reducerea inflamațiilor tractului urinar și digestive.
2. Efecte antioxidante
Urzica moartă albă conține compuși fenolici, precum acidul cafeic, acidul clorogenic și flavonoide, care au activitate antioxidantă. Acești compuși pot contribui la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ și la prevenirea unor afecțiuni cronice.
3. Efect hemostatic
Această plantă are efecte hemostatice, fiind utilă pentru oprirea sângerărilor nazale sau menstruații abundente, dar și și pentru a trata „menstruațiile albe” – leucoreea, o secreție albă/galbenă de mucus vaginal. Este un remediu natural eficient, folosit de secole pentru reglarea proceselor de coagulare a sângelui.
Studiile au confirmat aceste efecte, indicând potențialul plantei în tratamentele pentru sângerări ușoare, scrie Sfat Naturist.
4. Diuretic natural
Urzica moartă albă sprijină eliminarea toxinelor din organism prin stimularea diurezei. Astfel, poate fi integrată în curele de detoxifiere sau pentru susținerea funcției renale.
5. Calmant pentru sistemul nervos
Dacă te confrunți cu anxietate, insomnie sau stres, această plantă poate fi un aliat natural. Consumată sub formă de infuzie, ajută la relaxarea sistemului nervos și îmbunătățirea calității somnului.
Cum se utilizează urzica moartă albă
- Infuzie: Se pune o linguriță de plantă uscată într-o cană cu apă clocotită, se lasă 10-15 minute, apoi se strecoară. Se recomandă 2-3 căni pe zi.