"Oamenii se sperie când o simt". INSECTA pe care Primăria Capitalei vrea să o elimine Primăria Municipiului Bucureşti va desfăşura în perioada 21 august-29 august o campanie de stropire contra dăunătorilor, în special împotriva tigrului platanului, o insectă care s-a dezvoltat foarte mult în ultima perioadă din cauza căldurii şi a plantării de platani.
Patriarhul Daniel, apel către românii din străinătate Patriarhul Daniel îi îndeamnă în mesajul său de Duminica românilor migranți pe preoții și credincioși românii ortodocși din afara României ca, în duhul tradiției ortodoxe, să cinstească sfintele icoane și să cultive permanent în suflete recunoștința față de toți cei care au mărturisit credința ortodoxă în vremuri grele.
Tren de călători, blocat în mijlocul câmpului. A schimbat TREI locomotive! Trei locomotive pentru un tren. Zeci de călători au rămas în câmp aproximativ două ore şi jumătate după ce locomotiva garniturii în care se aflau s-a stricat.
O tânără l-a rugat să o ajute pentru că se simte rău. Şoferul a înmărmurit când s-a întors Poliţiştii au deschis dosar penal după ce un bărbat i-a anunţat că o tânără pe care ar fi oprit să o ajute, după ce aceasta susţinea că se simte rău, i-ar fi furat maşina. Femeia a fost depistată de poliţişti, având o alcolemie de 1.29 mg/l.
Poliţia confirmă: Ce s-a întâmplat cu băiatul dat dispărut în timpul atacului terorist din Spania Julian Caldman, băieţelul de şapte ani dispărut în timpul atacului terorist din Barcelona, a fost găsit mort.
"Totul este otravă, nu există nimic neotrăvitor", declaraţia uluitoare a unui medic Medicul Simona Tivadar a vorbit recent, în cadrul unui interviu, despre pericolul alimentelor modificate genetic.
Avertismentul lui Raed Arafat pentru cei care se află pe litoralul românesc Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, duminică, la Constanţa, că bunul simţ ar trebui să fie suficient atunci când salvamarul le spune turiştilor să nu intre în apă, iar atunci când o fac, în ciuda avertismentului, au "o problemă".
4 zodii care reuşesc să facă tot ce îşi propun. Campionii horoscopului Descoperă semnele zodiacale care au trăsături care le fac să aibă succes în tot ce îşi propun!
Mâncăm îngheţată plină de E-uri! Descoperiri şocante făcute de Protecţia Consumatorului Unele îngheţate au chiar şi 11 E-uri, spun reprezentanţii Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor InfoCons. Acestia sustin că în produsele de pe piaţa românească au descoperit aproape 40 de tipuri de aditivi alimentari.
Un elicopter s-a prăbuşit în Portugalia Un elicopter care participa la stingerea incendiilor de pădure în districtul Viseu din nordul Portugaliei s-a prăbușit duminică, potrivit agenției de presă portugheze Lusa, preluată de Xinhua.
E oficial: Prima Doamnă care a primit imunitate diplomatică Grace Mugabe a cerut imunitate diplomatică statului Zimbabwe, după ce a fost acuzată că a lovit un model într-un hotel din Johannesburg. Potrivit agenţiei de ştiri AFP, aceasta a obţinut-o.
Tu ştii ce mănânci? Ce tipuri de brânză topită ar fi mai bine să eviţi Asociația pentru Protecția Consumatorilor InfoCons a organizat un studiu cu privire la conținutul de sare ce se regăsește în produsele tip brânză topită. Specialiştii atrag atenţia că peste 50% din doza zilnică de sare recomandată unui adult se regăseşte în doar 100g de brânză topită.
Zeci de proiectile și o bombă, găsite în timpul lucrărilor la canalizare, într-un sat din jud. Iaşi Zeci de proiectile și o bombă rămase neexplodate din timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite într-un sat din comuna Horlești.
PNL, acuzaţii dure pentru "secretara de casă a lui Dragnea". Cer anchetă pentru pensionările din MAI Partidul Național Liberal va solicita, la începutul sesiunii parlamentare, înființarea unei comisii de anchetă care să verifice modul în care s-au făcut pensionările și reangajările din Ministerul Afacerilor Internelor, a anunțat duminică vicepreședintele PNL Florin Roman.
Horoscop 21 august. Zodia care riscă să piardă TOTUL! Şi NECAZURILE abia acum încep... Iată ce vă rezervă astrele, în funcţie de zodie, pentru ziua de luni, 21 august 2017.
Mesaj sfâşietor transmis de soţia scriitorului care a murit înecat în Marea Neagră: Sub ochii mei... Scriitorul Mircea Ţuglea a murit înecat sâmbătă în Marea Neagră. Soţia sa a postat un mesaj sfâşietor.
REZULTATE LOTO, LOTO 6 DIN 49, LOTO 6/49. NUMERELE CÂŞTIGĂTOARE la LOTO, duminică, 20 august 2017 REZULTATE LOTO, LOTO 6 DIN 49, LOTO 6/49. Duminică, 20 august 2017, a avut loc o nouă extragere Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. REALITATEA.NET îţi arată numerele câştigătoare la extragerea LOTO de duminică, 20 august 2017.
3 zodii de femei agresive: nu se pot controla. Să nu stai în calea lor, fac prăpăd! Doamne fereste sa le superi, fiindca s-ar putea chiar sa sara la bataie! Asta pentru ca, din firea lor, sunt foarte agresive. Vorbim despre femeile cu un comportament deloc calm si linistit, despre femeile care se aprind usor si care nu reusesc sa se controleze.
Secretele Mării Negre. De ce tot mai mulţi oameni îşi pierd viaţa pe litoral Specialiştii sunt de părere că zona de litoral la Marea Neagră a suferit, de-a lungul anilor, schimbări profunde.
Cea mai "rece" zodie. Se îndrăgostește rar și foarte greu. Aventurile, la ordinea zilei Horoscopul amoros al uneia dintre zodii spune că nativii ei pot avea multe relații "serioase" de-a lungul vieții, dar și mai multe aventuri.
Horoscop financiar. Cum stai cu BANII în săptămâna 21-27 august. Singura zodie care câştigă FABULOS Descoperă ce îţi pregătesc astrele pentru această săptămână pe plan financiar şi vezi ce poţi face ca să ai mai mulţi bani!
Video Accident tragic. A furat mireasa, apoi a murit. Avea permis de doar 2 luni de zile Destinul unei tinere de doar 18 ani a fost curmat brusc in aceasta dimineata. Lipsa de experienta la volan si-a spus cuvantul. Fata a intrat cu masina intr-un copac. Daca ea si-a pierdut viata, o prietena a ei a ajuns in stare grava la spital. Fetele fusesera la o nunta.
Primarul comunei în care s-a prăbuşit avionul, cinism extrem: "Viaţa merge înainte!" Primar cinic, după tragedia aviatică de la Iaşi. Edilul comunei Tătăruşi, Costel Iosub, spune că nu are nicio legătură cu avionul prăbuşit sâmbătă şi nu va opri ceremoniile dedicate zilei comunei. Mai mult, susţine că nu el i-a contactat pe piloţi pentru a face demonstraţiile aeriene, iar cei care deţin avioanele ar fi venit din proprie iniţiativă la eveniment.
TAROM și Compania Națională de Investiții, verificate de Corpul de Control al premierului Corpul de Control al premierului va merge, luni, să facă verificări la TAROM şi la Compania Naţională de investiţii.
Alt tip Fetele au mers pe plajă la nudişti şi s-au dezbrăcat de costumele de baie. Au atras toţi bărbaţii Patru tinere, cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, foarte bune prietene, au mers într-un week-end la mare. Totul s-a întâmplat în Venezuela. Galeria Foto.
Video Leonard Doroftei, somat să evacueze locaţia unde are un pub, în Ploieşti Primăria Ploieşti l-a somat pe Leonard Doroftei să închidă barul pe care îl deţine în centrul oraşului. Motivul: clădirea are risc seismic. Cele două părţi vor ajunge în instanţă, iar fostul boxer se gândeşte inclusiv să părăsească definitiv Ploieştiul.
Imagini socante Doctorii i-au făcut femeii o INCIZIE în burtă. A urmat ceva incredibil! În secunda următoare... ŞOC! De îndată ce a ajuns la spital, femeia a trebuit să fie operată! După incizie, şoc! A urmat ceva incredibil! Atenţie, imaginile sunt şocante şi vă pot afecta emoţional!
Video Profesorul Ioan Aurel Pop: "Dacă nu recunoşti sărbătoarea naţională, n-ai cum să trăieşti aici" "Dacă nu recunoşti sărbătoarea naţională, nu ai cum să trăieşti în această ţară". Este replica pe care rectorul Universităţii Babeş-Bolyai i-a dat-o preşedintelui UDMR, într-o intervenţie la Realitatea TV. Zilele trecute, Kelemen Hunor a afirmat că etnicii maghiari din România nu au ce sărbători în 2018, anul Centenarului.
DOLIU în cinematografie. Un mare actor de comedie a murit Actorul de comedie Dick Gregory, care s-a implicat activ în mișcarea pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare din Statele Unite în anii '60, a decedat la vârsta de 84 de ani, a anunțat fiul său pe rețelele de socializare sâmbătă.
Alt tip Cum arată femeia care dă vocea aplicaţiei Siri, de pe Iphone. Surpriză! Aplicaţia Siri, de pe Iphone, este asistentul personal inteligent care te ajută să faci diverse lucruri. Siri poate să trimită mesaje, să efectueze apeluri, să-ți verifice calendarul și altele. Galeria Foto.