Video Dragnea nu a făcut declarații la intrarea la DNA. Și totuși a spus câteva cuvinte. Ce REPLICĂ a dat? Liviu Dragnea a ajuns la DNA în jurul orei 17.30. Liderul PSD a fost primit atât cu aplauze din partea susținătorilor, cât și cu scandări care îi cer demisia, venite din partea contestatarilor.
Kovesi, atac la noile legi ale Justiției: Există acțiuni de intimidare asupra noastră Există o urgență nejustificată pentru modificarea legilor justiției, a spus Laura Codruța Kovesi în timp ce Liviu Dragnea era la sediul DNA! Procurorul-șef al parchetului anticorupție reclamă că nu a existat transparență și nici o dezbatere reală înainte ca aceste propuneri să fie transmise Parlamentului, iar modificările propuse duc la o creștere a autorității ministrului justiției în dezavantajul independenței magistraților.
Lovitură dură pentru Rusia din partea Google. Decizia a fost luată! Russia Today și Sputnik, principalele canale internaționale ale propagandei ruse, își vor pierde rankingul Google. Decizia a fost luată pentru a rezolva problema răspândirii informațiilor false.
O decizie a Gabrielei Firea scoate oamenii în stradă: „E strigător la cer!” Asociația Secular – Umanistă din România anunță proteste, după ce primarul Bucureștiului a decis să dea Arhiepiscopiei Bucureștilor un teren în folosință.
Alt tip Au găsit un seif într-o peşteră. Au spart încuietoarea şi...n-au mai muncit o zi în viaţa lor Doi verişori au mers într-o expediţie într-o peşteră din America de Sud. Au dat peste un seif. Desigur, cutia de metal era închisă. Galeria Foto.
Orașul din România în care la fiecare două zile o mașină este spartă. Avertismentul polițiștilor În Sibiu se sparge o mașină la fiecare două zile. Polițiștii trag un semnal de alarmă și recomandă șoferilor să nu lase la vedere, în interiorul maşinii, diferite bunuri de valoare.
Răsturnare de situație, după ce Catalonia și-a proclamat independența. Ce urmează Guvernul Spaniei analizează posibilitatea de a acorda mai mult autonomie fiscală regiunii Catalonia, în eforturile de a detensiona criza constituțională apărută, după ce liderii de la Barcelona au proclamat independența.
Noi reguli pentru ITP, votate de deputați. Mașinile vechi, verificate în fiecare an La fiecare inspecție tehnică periodică (ITP), mașinile vor trece sau nu de verificare în funcție de gravitatea defectelor pe care le au, potrivit unui proiect de act normativ care a primit astăzi votul decisiv al deputaților.
Cazul Mită pentru judecătoare, în Dosarul Transferurilor.Ce a făcut Geanina Terceanu la Borcea acasă Înalta Curte de Casație și Justiție a judecat azi, 21 noiembrie, un nou termen în cazul în care judecătoarea Geanina Terceanu ar fi luat mită de la fraţii Becali şi de la Cristi Borcea, pentru a da un verdict favorabil în Dosarul Transferurilor.
Alt tip Lux și opulență! Cum își trăiesc viețile copiii oligarhilor ruși Uitând de marea parte a populaţiei care moare de foame sau rubla care s-a prăbuşit, copiii oligarhilor din Rusia par să o ducă din ce în ce mai bine.
Avocatul din Iași care a accidentat mortal doi tineri și-a aflat pedeapsa. Era mort de beat Avocatul ieşean care s-a urcat beat la volan şi a condus cu 150 de kilometri la oră, a fost condamnat, marţi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 5 ani şi 8 luni de închisoare. Decizia este definitivă, potrivit MEDIAFAX.
Te doare capul când te trezeşti? Mergi de urgenţă la doctor. Ai putea suferi de o boală gravă Dacă te trezeşti cu dureri de cap dimineaţa, trebuie să ştii că poţi scăpa de ele înlăturând cauzele. Vezi care sunt acestea şi ce poţi face ca să scapi de dureri şi să începi ziua în forţă!
Semne de pe limbă care anunță că ficatul este plin de toxine Dacă vrei să știi cât de sănătos este ficatul tău, verifică-ți limba. Aici apar semne importante, care te pot trimite la medic. Vezi cum le recunoști.
Legătura incredibilă dintre varza murată şi cancer. Nu s-a ştiut asta până acum Murăturile sunt legumele care trec printr-un proces de fermentaţie acido-lactică în timpul căreia se generează diferite substanţe biologic active, cum ar fi vitamine, acid lactic etc. Sub influenţa microflorei de fermentaţie acestea capătă valoare nutriţională deosebită, devenind practic alimente funcţionale probiotice.
Ce supliment trebuie să administrezi pentru a te ajuta să trăiești mai mult Cercetătorii canadieni susțin că 1000mg de calciu pe zi prelungeşte viaţa femeilor şi le scade riscul de deces în următorii 10 ani.
Exclusiv Dan Suciu, purtător de cuvânt BNR, explică motivele creșterii monedei EURO și ale ROBOR-ului Banca Naţională a cotat astăzi moneda europeană la 4.6551 lei, iar leu a fost la cea mai scăzută cotaţie din istorie în faţa euro. ROBOR-ul a scăzut astăzi ușor, însă în ultimele săptămâni a avut o ascensiune furtunoasă. Într-o intervenție telefonică la REALITATEA TV, purtărorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a explicat motivele din spatele creșterii monedei EURO și ale ROBOR-ului.
Super-alimentul toamnei: Trebuie neapărat să îl incluzi în alimentaţia ta! Dovleacul sau bostanul este o legumă folosită ca ingredient la prepararea unor mâncăruri, dulciuri, dar și ca medicament. Delicios si parfumat, dovleacul este preferatul multora si folosit intr-o varietate de retete, fiind extrem de hranitor si benefic pentru sanatate.
Câinele dormea zilnic la uşa ei. Într-o zi, animalul a venit cu un bilet la gât. L-a citit, ŞOC! O femeie din Canada era vizitată zilnic de un căţel îngrijit, care dormea la uşa ei, câte 2-3 ore, după-amiaza. Era vizibil că animalul avea un stăpân, pentru că animalul era curat şi nu "cerşea" mâncare.
Cum ne distrug detergenţii ficatul. Semne că organismul începe să-ţi cedeze A avea o casa ori haine curate echivalează, de cele mai multe ori, nu doar cu indepartarea germenilor si a murdariei, ci si cu periclitarea propriei sanatati.
Proiectul privind statutul Casei Regale, măr al discordiei în Comisia Juridică Comisia juridică va include pe ordinea de zi a primei sale ședințe propunerea legislativă referitoare la reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României, act normativ inițiat de președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.
Un asteroid în formă de ȚIGARĂ se apropie de Pământ. Anunțul făcut de NASA Un asteroid misterios, observat în apropierea planetei noastre, provine dintr-un alt sistem solar, au confirmat oamenii de știință, fiind pentru prima dată când astronomii studiază un obiect care intră în Sistemul nostru Solar din spaţiul interstelar.
Dispărut fără urmă după ce a plecat la muncă în Spania. Apel disperat lansat de mama tânărului Un tânăr de 25 de ani din Bocșa, Caraș Severin este căutat de Poliție după ce familia a anunțat că i-a pierdut urma.
Aşa faci cele mai pufoase gogoşi de post: Reţeta pe care trebuie să o păstrezi GOGOŞI DE POST. Dacă vrei să pregăteşti un desert gustos şi uşor de preparat, îţi propunem să încerci această reţetă de gogoşi. Pufoase aromate, perfecte pentru cei dragi.
Usturoiul chinezesc se găseşte în toate supermarketurile de la noi. Cât de toxic este. Mai cumperi? Usturoiul produs în China este toxic. Producătorii chinezi folosesc pesticide interzise de lege pentru a accelera creșterea legumelor și fructelor pe care le cultivă, scrie healthyfoodhouse.com.
Armata promite o paradă EVENIMENT de 1 Decembrie Aproximativ 3.500 de militari și specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul Român de Informații, peste 350 de mijloace tehnice, din care circa 50 de aeronave, plus militari din mai multe țări aliate sau partenere vor participa la parada de 1 Decembrie, anunță un comunicat al MApN.
Dragostea şi grupa sanguină. Cum îţi influenţează relaţiile intime 0, A, B, AB... Rh pozitiv sau negativ. Grupa sanguină este de o importanţă primordială în medicină. Dar, după cum cred cercetătorii japonezi, ea este responsabilă şi de relaţiile noastre afective şi sexuale.
3 zodii care vor avea de luat o decizie grea în 2018. Vor simţi pe pielea lor durerea Viata nu aduce intotdeauna numai surprize placute, ci vine si cu doza sa de amar. Trei dintre zodii vor trai pe pielea lor nefericirea, in 2018. Si vorbim despre necazuri in dragoste, care duc la rupturi definitive.
Efectele adverse ale consumului zilnic de carne de pui In ultimii 30 de ani, a existat o creste graduala a consumului de carne de pui, la nivel mondial. Majoritatea oamenilor considera ca includerea in meniul zilnic a carnii albe aduce multiple beneficii sanatatii, in plus, gustul este placut, iar pretul - acceptabil.
Blocul Național Sindical anunță un protest uriaș pe 12 decembrie în București Biroul executiv al Blocului Național Sindical a hotărât organizarea unei acțiuni de protest în București în data de 12 decembrie, a declarat marți, Dumitru Costin, liderul BNS.
Dragnea a anunțat când va fi adoptat de guvern proiectul de buget pe 2018 Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat, marți, că proiectul de buget pe 2018 ar putea fi adoptat în Guvern pe 29 noiembrie, urmând ca, după Ziua Națională a României, să înceapă dezbaterea în comisiile parlamentare