Statul Islamic este aproape de dispariție? Iată câți jihadiști au mai rămas în Siria și Irak În Irak și în Siria se află mai puțin de 1.000 de combatanți ai Statului Islamic. Acest număr reprezintă o treime din numărul estimat în urmă cu numai trei săptămâni, susține coaliția internațională condusă de Statele Unite.
Această SUPĂ are un efect de 100 de ori mai mare decât antibioticele Supa de usturoi ar putea fi o alternativă potrivită pentru persoanele care vor sa evite antibioticele. Supa de usturoi poate fi pana la de 100 de ori mai eficienta decat antibioticele, sugereaza un studiu realizat de Universitatea din Washington.
Cât poţi păstra CARNEA la congelator până să se strice Cu totii ne dorim sa prevenim alterarea alimentelor pe o perioada cat mai lunga de timp, iar uneori congelarea e modul perfect de conservare.
O fetiță a ajuns la spital dintr-un motiv incredibil! Cine a atacat-o O fetiță în vârstă de 11 ani din Slatina este internată în spital, după ce, în Ajunul Crăciunului, a fost atacată în timp ce dormea de pisica bunicului său. Acesat a chemat în ajutor Poliția Locală.
S-a descoperit secretul longevității. Ce să faci ca să trăiești 100 de ani Oamenii de știință susțin că au descoperit secretul longevității.
Ce s-a descoperit despre oamenii care beau cafeaua fără zahăr Un studiu realizat de cercetătorii austrieci i-au pus pe consumatorii de cafea pe gânduri. Oamenii de știință de la Universitatea din Innsbruck au ajuns la concluzia că persoanele care beau cafea fără zahăr sau alți îndulcitori au mari șanse să devină psihopați.
Și-au CHINUIT fiica fără milă și aceasta a murit. Ce au declarat în fața polițiștilor este ȘOCANT Doi japonezi, soț și soție, au fost arestați, după ce și-au ținut propria fiică încuiată într-o cameră extrem de mică pentru 15 ani. Din nefericire, fata a murit din cauza condițiilor.
NU ucide acest gândac dacă îl vezi în casa ta! Se întâmplă că cei mai mulţi dintre noi să ucidă micile vietăţi pe care le vedem prin locuinţele noastre, gândindu-ne cât de neplăcute sunt ele pe lângă casă omului.
Ce nu ai voie să faci în seara Sfântului Ştefan: Aduce mare ghinion! SFÂNTUL ŞTEFAN este sărbătorit a treia zi de Crăciun. Numele Ştefan înseamnă în greaca veche cununa lui Dumnezeu. 400 de mii de români îşi sărbătoresc de Sf. Ştefan onomastica.
Filmul groazei din casa Maleon: De ce s-ar fi sinucis, de fapt, cei doi soţi? Pareau o familie perfecta, dar totusi neimplinita. Anda si Bogdan Maleon aveau tot ce isi doreau, mai putin copii. In oras, Bogdan Maleon era un respectat profesor, ajuns sa ocupe o functie extrem de importanta, era director al Bibliotecii Centrale Universitare. Ziua de 25 decembrie 2017 a lasat un gust amar tuturor. Bogdan si Anda au fost gasiti morti in casa lor din zona Tatarasi
Ţi-a rămas cozonac de la Crăciun? Iată ce poţi face cu el! O reţetă ingenioasă Ţi-a rămas cozonac după Crăciun şi nu ştii ce să faci cu el, dar nu te înduri să-l arunci sau să-l dai la porumbei? Vezi cum să prepari un tort special din resturile de cozonac!
Dosarul Tel Drum, trimis în judecată de DNA Societatea Tel Drum şi oamenii de afaceri Petre Pitiş şi Mircea Vişan - reprezentanţi ai firmei - au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul privind fraudarea fondurilor europene, cu un prejudiciu de peste un milion de euro, informează DNA.
Trei directori Romgaz - Sucursala Tîrgu Mureş, trimişi în judecată de DNA Trei directori din cadrul SNGN Romgaz SA - Sucursala Tîrgu Mureş au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru abuz în serviciu, după ce ar fi semnat un document privind modalităţile de recepţie a unui motogenerator, chiar dacă acesta nu corespundea cerinţelor din documentaţia de atribuire şi în oferta tehnică.
Otrava din farfurie. Şi tu pui asta în ciorbă, fără să ştii că e extrem de toxic Otrava din farfurie. Şi tu pui asta în ciorbă, fără să ştii că este extrem de toxic...
MESAJE DE ANUL NOU 2018: Cele mai frumoase urări pentru cei dragi. LA MULTI ANI 2018! MESAJE DE ANUL NOU 2018. Cei care vor să trimită MESAJE DE ANUL NOU pot alege unul dintre zecile de mesaje de mai jos. Realitatea.net vă oferă câteva mesaje pe care le poţi trimite celor dragi la cumpăna dintre ani.
Reduceri ceasuri Fossil. Site-urile care dau ora exact și prețul corect Dacă sunteți în căutarea de reduceri ceasuri Fossil, iată câteva site-uri care au oferte de senzație în această perioadă. De asemenea, vă prezentăm și câteva modele foarte populare.
REVELION 2018 Bucureşti. Programul evenimentelor organizate în Capitală REVELION 2018 Bucureşti. Petrecerile de la Palatul Parlamentului, Centrul Vechi sau concertele din pieţe şi parcuri sunt, şi anul acesta, câteva dintre variantele pe care le au la dispoziţie bucureştenii pentru a petrece noaptea dintre ani.
Medicii sunt uimiţi: Această plantă distruge cea mai temută bacterie din lume! Levănţica este o plantă folosită în special în uleiurile esenţiale şi în săculeţii parfumaţi, pentru aromă să extrem de plăcută. Deşi sunt calităţi apreciate, această plantă deloc pretenţioasă ascunde şi alte proprietăţi nebănuite, ce nu pot fi egalate de remediile medicinii moderne. Printre altele, levănţica poate combate infecţiile cu stafilococi rezistenţi la medicamente (MRSA) şi infecţiile micotice.
Euro explodează: 4,6658 lei Banca Naţională a României (BNR) a anunţat marți un curs de referinţă de 4,6658 lei/euro, în creştere cu 0,13% faţă de pragul atins luni, fiind cel mai mare nivel din 25 iunie, când a fost 4,6665 lei.
eMAG - Oferte exceptionale de televizoare! eMAG are o promotie speciala pentru televizoare. Produsele vizate beneficiaza de reduceri semnificative.
Superstiţii: Ce se întâmplă dacă intri în Anul Nou cu datorii? Este mai grav decât îţi imaginezi Superstiţiile de Anul Nou sunt respectate de multe persoane, care speră că în acest fel vor scăpa de ghinion şi vor atrage doar lucruri bune în viaţa lorAceste superstiţii iau multe forme, de la umplerea portofelelor cu bani pentru un an prosper, la dansul în aer liber.
Cele mai bune leacuri băbeşti împotriva gripei. Pur şi simplu fac minuni! Odată cu frigul, apar şi durerile în gât, răcelile și gripa. Cât sunt ele de periculoase şi ce complicaţii pot apărea?
Cum să repari maioneza tăiată? Ingredientul-minune care salvează situația Problema maionezei tăiate a fost rezolvată! Dacă până acum stăteam cu grijă şi frică, acum situaţia s-a schimbat!
Robbie Williams, șoc pentru fani de Crăciun! S-a pozat complet gol Robbie Williams, 43 de ani, a vrut să arate diferit de Crăciun. Dacă cei mai mulți dintre noi obișnuit să ne îmbrăcăm în ceva nou, artistul s-a expus complet gol.
Cele mai bune 5 plante care-ți ușurează digestia Balonarea, crampele și arsurile stomacale, neplăcerile digestive în general pot apărea la final de an, când, după un post mai lung, ai parte de mese îmbelșugate. Încearcă remediile oferite de farmacia verde a naturii!
Noi detalii despre cazul dublei sinucideri din Iaşi: Soţii Maleon aveau o alcoolemie extrem de mare Noi detalii despre cazul dublei sinucideri din Iaşi: Cei doi soţi aveau o alcoolemie extrem de mare, a anunţat la Realitatea TV Carmina Pascal, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul din Iaşi.
eMAG Masini de spalat rufe – Modelele cele mai ieftine ale momentului Masini de spalat rufe cu preturi mai bune ca niciodata la eMAG. Am intocmit top 6 cu cele mai ieftine modele pe care le gasesti acum.
DNA: Ana Maria Pătru, trimisă în judecată pentru trafic de influenţă şi spălare de bani Ana Maria Pătru, fosta şefă a Autorităţii Electorale Permanente (AEP), a fost trimisă în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul în care este acuzată de trafic de influenţă şi spălare de bani, informează miercuri DNA.
Doliu! Un mare maestru bucătar s-a stins din viață Maestrul bucătar italian Gualtiero Marchesi, considerat fondator al gastronomiei moderne din peninsulă, a murit la vârsta de 87 de ani, la Milano, oraşul său natal, potrivit AFP.
Secretul unei partide de amor de neuitat. Cele 15 minute care fac diferența Chiar dacă preludiul este important într-o relaţie intimă, cercetătorii au aflat că esenţiale sunt de fapt cele 15 minute de după finalul actului sexual. Ele pot face diferenţa între o experienţă perfectă, de neuitat şi una banală.