De ce se duc la înmormântări 2 lumânări? Una este pentru mort. Dar cealaltă? Explicaţia te va uimi Dintre toate evenimentele vieții, cel mai dureros și mai greu de suportat este, desigur, decesul. Mai mult decât în celelalte ocazii ale vieții trebuie să uităm de vechile certuri și să ne apropiem de cei familia decedatului și de cei care suferă. Însoțite întotdeauna de un anumit ceremonial, funerariile se supun unui protocol care nu s-a schimbat prea mult în decursul anilor.
Copilul dispărut în Suceava, găsit mort Copilul dispărut luni din cătunul Bahna, de pe raza orașului Vicovu de Sus, județul Suceava, a fost găsit mort. Acesta era dispărut de vineri seara.
Detalii INCENDIARE despre ultimul sezon al serialului Game of Thrones Sezonul al 8-lea și ultimul al serialului „Game of Thrones va fi difuzat de HBO în 2019. Până la urmă zvonurile din vară au fost adevărate. Producătorii serialului au decis acest lucru din cauza faptului că ultimul sezon are nevoie de un timp mai mare de filmare. Deocamdată, HBO nu a anunţat exact ziua și lună din 2019 când va fi difuzat primul episod.
TVR reia concertul reconcilierii austro-ungare de la Viena. Hoandră: ”O infamie!” O nouă decizie controversată luată de TVR. După ce postul public a transmis pe 2 ianuarie concertul omagial de la Budapesta al reconcilierii austro-ungare susţinut de Filarmonica din Viena, televiziunea va relua spectacolul și astăzi. Asta în condițiile în care TVR nu a transmis concertul filarmonicii din Cluj de la Viena de ziua națională
Exclusiv Reportajele Realității: Antreprenorii din România, la limita existenței Business-ul în România e ca un joc de noroc. Câştigi o nimica toată, dar rămâi cu datorii pe viaţă. Este descrierea perfectă pentru multe dintre firmele mici din România. Acestea se zbat să supravieţuiască în urma unor contracte păguboase, fie cu statul, fie cu unele companii-mamut care uită să-şi mai plătească partenerii de afaceri. Doar în prima jumătate a anului trecut, peste 4.000 de întreprinderi au intrat în insolvenţa. Asta nu pare să-i sperie deloc pe cei care veghează la bunul mers al economiei. Motivaţia: firmele care se desfiinţează sunt mult mai puţine decât cele care îşi fac loc pe piaţă. Nu contează că rezistă doar câteva luni! E plină ţara de hârtii la Registrul Comerţului! Un reportaj realizat de Andreea Dăscălescu, Mihai Angiu şi Vali Dinu.
Doliu pentru un mare actor român! Tatăl acestuia a MURIT Cunoscutul actor Mihai Mălaimare trece printr-o mare suferință, chiar la început de an. Tatăl său a murit la vârsta de 95 de ani.
eMAG - Electrocasnice mari, reduceri foarte mari - Top 14 oferte eMAG are o multime de reduceri pentru produsele electrocasnice mari. Nu ratati ocazia si aruncati o privire peste oferte.
Dispăruse de acasă de 16 ani. Într-o zi, familia lui a primit un telefon care i-a cutremurat Un bărbat din Australia care dispăruse de 16 ani de acasă a fost găsit de familia sa în Marea Britanie, Jason Ronald Douglas trăind pe străzi de mai bine de un deceniu.
Bobotează 2018. Cel mai înspăimântător obicei de Bobotează. Iată ce presupune cititul în cărbuni Bobotează 2018. În ziua de Bobotează, apele capătă puteri tămăduitoare. Pregătirile pentru Botezul Domnului încep cu câteva zile în avans, când preoţii umblă cu Iordanul şi sfinţesc casele oamenilor. Boboteaza este sărbătorită de creştin-ortodocşi în fiecare an, pe 6 ianuarie. Potrivit creştinortodox.ro, în satele din Moldova, pe vremuri, femeile petreceau în grupuri mari, acasă la una dintre ele.
Casa lui Gheorghe Hagi și vila ambasadorului Pakistanului, SPARTE de hoți Vila ambasadorului Pakistanului a fost spartă de hoți. Acesta este cel de-al doilea jaf din zonă, după ce și locuința lui Gheorghe Hagi a fost călcată de infractori. Cele două imobile se află într-un cartier exclusivist de la marginea Bucureștiului.
Iranienii acuză Statele Unite. Donald Trump, pus la zid Şeful diplomaţiei iraniene a denunţat drept "o nouă gafă" decizia Administraţiei preşedintelui american Donald Trump de a aduce problema recentelor proteste din Iran în faţa Consiliului de Securitate al ONU.
Un cunoscut medic a făcut profilul psihologic al pedofilului din Drumul Taberei: ”Este...” Psihologul Gabriel Diaconu, directorul medical al unui centru de psihiatrie & psihoterapie, a publicat pe facebook profilul psihologic al pedofilului care a agresat sexual doi copii în liftul unui bloc din Drumul Taberei, București.
Incendiar! Preşedintele Venezuelei, enervat pe SUA: "Răbdarea mea față de ce face Trump e la limită" Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a declarat că a ajuns la capătul răbdării faţă de SUA, după ce Washingtonul a anunţat sancţiuni împotriva a patru generali venezueleni, activi sau în retragere.
Rochii Andreea Raicu - 10 modele superbe pe care o sa le vrei neaparat Am ales cele mai vandute 10 rochii din colectia Andreea Raicu pe care le puteti achizitiona de pe magazinul online shop.andreearaicu.ro.
Unul dintre copiii răniți în accidentul din Bistrița Năsăud a murit O adolescentă, în vârstă de 16 ani, accidentată grav în incidentul rutier de pe DN 17, în Tureac, județul Bistrița-Năsăud, a murit în cursul nopții de vineri spre sâmbăta, la Spitalul de Urgență din Bistrița, unde a fost operată. Tânărul care a produs accidentul este și el internat, însă în comă alcoolică.
Paramedicii veniți la accident au văzut: femeia ținea ceva în brațe. I-au descleștat mâinile și..șoc Prăbușindu-se de pe un pod și aflându-se 9 metri în cădere liberă, Jennifer Duncan a avut un singur instinct: să-și salveze fiul. Oare ce s-a întâmplat acolo?
Accident aviatic GRAV pe aeroportul din Toronto! Pasagerii au fost evacuați de URGENȚĂ Pasagerii unui avion care tocmai ce aterizase pe aerportul din Toronto au fost evacuați de urgență, după ce o aeronavă a lovit aparatul de zbor în care se aflau.
Mesajul cutremurător al tinerei din Pitești care a murit la 26 de ani: ”Știi ce nu înțeleg eu?” Monalisa Pandelea, o cunoscuta artista din Pitesti, a murit la numai 26 de ani. Celebra pentru efectele speciale pe care le crea in make-up, Monalisa a pierdut lupta cu cancerul.
Se uita la tv când și-a văzut soția, dezbrăcată, cu jurnaliștii lângă ea. Abia apoi a aflat adevărul Un bărbat care se uita la televizor acasă a descoperit cu uimire că soția sa este ridicată de poliștii aflați într-o razie la un bordel.
Lovitură pentru Donald Trump! Iată ce au cerut utlizatorii Twitter Twitter a refuzat, vineri, să îi blocheze contul președintelui SUA, Donald Trump.
Acum se știe. Avertisment oficial al medicilor: aceasta este mâncarea care îţi grăbeşte moartea Cei care obisnuiesc sa manance multa carne rosie trebuie sa isi reanalizeze optiunile. Carnea procesata si cea neprocesata pot scurta viata consumatorilor, avertizeaza oamenii de stiinta.
Micuțul s-a apropiat pentru a cere un ban. Când a văzut cine se află în mașină a bufnit în plâns Un băiețel sărac din Nairobi, Kenya, a izbucnit în plâns în momentul în care a văzut problemele unei femei de la care tocmai încerca să ceară un bănuț.
Boboteaza 2018. Premieră la Patriarhie: ”Anul acesta nu vom mai avea cruce de gheață” BOBOTEAZĂ 2018. Botezul Domnului va fi celebrat sâmbătă în ţară prin manifestări religioase şi laice, cea mai importantă fiind tradiţia aruncării Crucii Sfinţite în apă şi recuperarea ei de către tineri, notează Agerpres.
Soţia a murit la naștere. După înmormântare, s-a uitat în laptopul ei şi a încremenit Sharry Buhanan-Decker a murit la 29 de ani, în timpul nașterii. Mai apoi, soțul ei a făcut o descoperire emoționantă.
Tradiţii de Sf. Ion 2018. Ce nu ai voie să faci pe 7 ianuarie. E mare păcat! Tradiţii de Sf. Ion 2018. Ziua Sfântului Ion Botezătorul reprezintă încheierea oficială a sărbătorilor de iarnă deschise la Sfântul Nicolae, pe 6 decembrie.
Exclusiv Cozmin Gușă:"Ambasadoarea Olandei putea să recunoască prietenia cu familia Iordache, decât să mintă" Cozmin Gușă a comentat declarațiile ambasadoarei Olandei, Stella Ronner Grubacic, care a negat prietenia cu familia lui Nelu Iordache. Consultantul politic susține că ea putea să-și asume calitatea de prietenă cu familia Iordache, decât să ”mintă”.
Opt răniți, după un accident grav între un microbuz și un autoturism, în Popești-Leordeni Un accident grav a avut loc în Popești Leordeni, județul Ilfov, vineri seară, după ce un microbuz și un autoturism s-au ciocnit. Șapte persoane au fost rănite ușor, iar una este în stare gravă, anunță Realitatea Tv.
Un adolescent beat și fără permis a provocat trei accidente în aceeași seară, rănind șase minori Şase copii au fost răniţi, vineri seara, în zona localităţii Tureac, judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce un şofer băut şi fără permis a intrat cu maşina în trei grupuri de colindători, apoi a fugit. Două victime sunt în comă, transmite corespondentul Mediafax.
Exclusiv Cozmin Gușă: "Diplomația israeliană este târâtă într-un joc al lui Trump" Într-o intervenție telefonică la Realitatea TV, Cozmin Gușă a tranșat problema mutării ambasadei României la Ierusalim, oraș recunoscut recent de președintele SUA, Donald Trump, drept capitala Israelului.
Alertă în București. Un pedofil care încerca să agreseze sexual 2 copii în lift, căutat de Poliție Un bărbat care a încercat să agreseze sexual doi copii de cinci, respectiv nouă ani, este căutat de poliţiştii din Capitală, au declarat, vineri, reprezentanţii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).