Reportajele Realității: Antreprenorii din România, la limita existenței

Teddy Lebrun a părăsit Franța pentru România acum mai bine de 14 ani. De trei ani conduce propria afacere de proiectare și instalare a echipamentelor pentru tratarea deșeurilor. Francezul știe că țara noastră riscă proceduri de infringement dacă nu tratează cu maximă seriozitate problema mediului.

El a pus la bătaie toată experiența pentru a executa lucrări ca la carte. În toate proiectele, beneficiar a fost statul român. Din păcate, chiar aceasta este una dintre probleme pentru că banii vin greu. În plus, contractorii aplică ad literam proverbul: cine-mparte, parte-și face!

Teddy Lebrun: Sunt cazuri clare în care lucrările nu sunt achitate.
Reporter: Sunt sume mari?
Teddy Lebrun: Sunt sume importate pentru o societate de nivelul nostru.
Reporter: Care ar fi cea mai mare sumă pe care n-ați încasat-o?
Teddy Lebrun: Recent vorbim de o sumă de 660.000 lei.
Reporter: Cine n-a dat banii ăștia?
Teddy Lebrun: O societate de construcții românească. Sunt și momente în care punem stop dar rămânem și cu material pe stoc, rămânem cu facturi de la furnizor... e complicat. Ma simt bine în Romania, n-aș vrea să plec dar e adevărat că acest context în care azi lucrăm devine din ce în ce mai dificil. Și pentru mine, care nu sunt național aici, e greu să înțeleg cum funcționează aparatul administrativ. Trebuie foarte multe justificări pentru a face ceva și multe lucruri care n-au sens. În Franța, lucrurile sunt orientate către performanță.

Ca să-și recupereze banii de la firma care l-a contractat pentru lucrări de stat, Teddy a apelat la instanță. Procesul ar putea dura ani întregi.

Reporter: Dacă ar fi să o luați de la capăt, ați mai face afaceri în România sau v-ați muta în Franța?

Teddy Lebrun: M-aș duce înapoi. Nu știu să vă zic, poate că ar trebui să fac ceva... m-aș face avocat sau medic sau ceva mai ușor. Avocat, da, pentru că din ce în ce mai mult sunt căutați.

Conaționalii sunt mult mai vehemenți când sunt trași în piept. Valentin Andronache, un antreprenor de succes, spune că a fost înșelat de partenerul de afaceri. Și aici benficiarul lucrărilor a fost tot statul, compania Hidroprahova.

Valentin Andronache: În urmă cu un an și patru luni, am semnat un contract prin intermediul unui achizitor, beneficiar final fiind societatea Hidroprahova SA, operatorul regional de apă din județul Prahova, prin care am furnizat un sistem de detecție-pierderi apă, format din aprox 40 de debitmetre, cu rolul de a monitoriza consumul de apă in localitățile aferente județului. Nici până în momentul de față nu am reușit să încasăm contravaloarea respectivelor echipamente.

Reporter: Ce val avea contractul dvs?
Valentin Andronache: Valoarea contractului este 1.960.000 lei
Reporter: Din care ați primit cât?
Valentin Andronache: Din care în momentul de față am încasat undeva la 50%.

Conform contractului, suma integrală ar fi trebuit plătită la o jumătate de an după ce lucrarea a fost finalizată, susține păgubitul.

Valentin Andronache: Am avut nenumărate discuții cu firma subbeneficiară care ne-au subcontractat, discuții care nu s-au concluzionat cu niciun rezultat concret. Au fost numai promisiuni. Ne-au ascuns faptul că beneficiarul final a plătit contravaloarea echipamentelor livrate de noi. Situatia este dramatica. Pentru că în momentul în care nu încasezi, riști să intri în insolventa, să intri în faliment, practic ești scos efectiv din piață.

Nu de aceeași părere sunt și reprezentanții firmei colaboratoare. Aceștia susțin că cei care se consideră păgubiți nici măcar nu aveau dreptul să primească sumele restante.

”Lipsa plăților a fost cauzată exclusiv de neexecutarea propriilor obligații de către Syscom, prin nefinalizarea conformă și la termen a serviciilor ce îi revin și neîdeplinirea condițiilor contractuale.'', spune Romair.

”Cei mai mulți urmează căile bătătorite. Știe că i-a emis factura antreprenorul general, pe ăla îl dă în judecată, dar ăla poate să fie dat în judecată de alți 20, poate să intre în insolvență, poate să trebuiasca să te înscrii la masa credală. Repede trebuie să acționezi, dacă stai cu anii... normal că nu mai iei pe nicio cale și rolul tău este de carne de tun. Să te duci în faliment, să prospere marii afaceriști care fac afaceri cu statul”, spune avocatul Dumitru Dobrev.

Și lipsa tribunalelor economice tergiversează acțiunile în justiție. Asta îi face pe păgubiți să vină și cu bani de acasă pentru a duce la bun-sfîrșit procesele.

”Am avut situații în care a trebuit să încercăm să recuperăm banii de la firmele lui Georgică Cornu, marele asfaltator al Banatului, la fel știu că au fost foarte mari dificultăți, și necazuri, și probleme, și insolvențe după ce a fost arestat Nelu Iordache, când nu s-a mai plătit nimic pe unde avea Romstrade lucrări și a creat dificultăți mari subantreprenorilor”, explică Dumitru Dobrev.

Sunt și oameni de afaceri care sunt convinși că eșecul lor vine la pachet cu nepăsarea funcționarilor publcii. Adică a beneficiarilor, cei care demarează proiectele și organizează licitațiile. Bani există, dar plățile nu se fac la timp, susțin micii întreprinzători.

”Fără niciun fel de ocoliș o spun, neplățile sunt datorate statului. Eu nu știu care sunt condițiile și termenele de plată dar asta generează o sarabandă a neplăților de la cel mai mare până la cel mai mic. Atunci când încasează, ca fiecare își plătește datoriile pe care le are tot la stat, impozite, diverse, si ce mai rămâne, dacă mai rămâne, celor ca mine, să zicem. Cu cât ești mai mic, cu atât ești mai tare călcat în picioare”, spune Marius Iacob, păgubit.

Numai în prima jumătate a anului, peste 4.400 de firme și-au declarat insolvența. Potrivit unui studiu Coface, cei mai mulți desfășurau activități în domeniul construcțiilor - peste 700, și în agricultără - peste 200. Alte 200 de întreprinderi care aveau ca obiect de activitate fabricarea produselor textile s-au închis.

Noua lege a achizițiilor publice oferă un colac de salvare antreprenorilor care vor să evite păcăleala patronilor mai mari.

”O firmă mică trebuie să știe că atunci când merge în consorțiu cu o firmă mai mare, acea firma este obligată să declare autorității contractante, care sunt subcontractanții lui, termenele de plată și modalitățile prin care se realizează plata. Așa încât o autoritate contractantă va știi în fiecare moment că o firmă mare nu-și plătește de fapt subcontractorii, tragându-i pe aceștia în faliment sau în imposibilitate de plată. Și existând posiblitatea ca autoritatea contractantă să plătească direct subcontractorului”, spune Florin Jianu, președinte Consiliului Național al IMM-urilor.

Într-un stat unde legea nu este făcută ca să fie încălcată, companiile cu istoric prost nu ar mai putea participa la licitații. O astfel de inițiativă a existat la un moment dat și în România, însă ideea a murit din fașă.

”Trebuie să punem niște întrebări totuși și la Consiliul Concurenței. Noi folosim, de exemplu, datele cu caracter personal ale beneficiarilor noștri. Vedem dacă se ajunge la o decizie de genul ăla, care sunt condițiile de îndeplinit legale pentru a putea face așa ceva”, explică Adrian Panait Director departamentul pentru IMM.

Lehamitea din cauza timpului pierdut și a buzunarelor goale i-a determinat pe mulți antreprenori să-și ia gândul de la afacerile românești.

Valentin Andronache: În momentul de față desfășurăm un contract în Germania unde lucrurile se desfășoară civilizat.

În străinătate, chiar dacă o firmă ajunge să intre în insolvență, rata recuperării banilor este mult mai mare, iar timpul mult mai scurt. Potrivit unor date de la Banca Mondială, în Franța, de exemplu, rata recuperării este de 73,5 la sută, în aproape doi ani, în timp ce în Finlanda, rata este de 88,3 la sută în 11 luni. Germania stă, de asemenea, foarte bine în ceea ce privește recuperarea datoriilor, cu o rată de 80,6 la sută într-un an și două luni. Nu același lucru se poate spune despre România care are o rată de recuperare de 35,6 la sută, în trei ani și trei luni. Mai bine ca noi stau și polonezii, cu o rată de recuperare de 63 la sută, în trei ani. Dintre țările europene, Grecia este la coada clasamentului, cu o rată a recuperării de 33,6 la sută, în trei ani și cinci luni.

Chiar dacă sunt oameni care sunt nevoiți să pună lacăt pe afacere, reprezentanții Ministerului pentru Mediul de Afaceri ne garantează că îi ajută pe cei mai tineri să-și lanseze propriul business. Astfel că procentul celor care prosperă ar fi mai mare decât al celor care au pus cruce ideii de afacere românească.

”Programul Start Up Nation a fost un succes. Este și cel mai ambițios program din Uniunea Europeană. Nu există alt stat care să gestioneze un program de o asemenea anvergură. Au fost foarte mulți înscriși, aproape 20.000 de oameni 10.000 au intrat în verifcări, din acești 10.000 au fost și respinși. S-au semnat 8.470 de contracte”, spune Adrian Panait
director Departamentul pentru IMM.

Autoritățile dau asigurări: Start Up Nation funcționează... chiar și pe forțe proprii!

În ceea ce privește anul viitor, un lucru e cert: nimic nu e sigur!

”La ora asta sunt trecute doar 700 de miloane credite de angajament, dar pot fi suplimentate până la două miliarde oricând. Pentru a atinge acel maxim de 10.000 de beneficiari în fiecare an. MUSCA 11.50 N-am pus niciodată presiune pe buget până să vedem ce se întâmplă”, spune Panait.

”Pentru anul viitor nu va exista un nou call de programe. 10.000 de noi firme nu vor fi finațate anul viitor. Cel puțin nu se regăsesc în bugetul Ministerului pentru IMM uri”, explică și Jianu.

Ca să fie siguri că merg pe plus, unii dintre cei care au aplicat la programul Start Up Nation au scos proiectul la vânzare pe olx. Este singura afacere care, odată ce-ai scăpat de ea, nu poate să dea greș.