Actual· 7 min citire

Război în Ucraina, ziua 804: Volodimir Zelenski anunță că lucrează la un plan de pace

Volodimir Zelenski / Foto: Profi Media

Volodimir Zelenski / Foto: Profi Media

Publicat7 mai 2024, 07:00
Actualizat7 mai 2024, 22:52

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski afirmă că lucrează foarte activ la pregătirea summitului inaugural, Summitul pentru pace din Elveția, el precizând că este important ca cât mai multe state posibil, cât mai mulți actori posibil care sunt interesați de aplicarea deplină a Cartei ONU și a dreptului internațional, să își demonstreze poziția de lider în cadrul summitului. Zelenski mai spune că o astfel de pace și adevărata restabilire a liniștii în relațiile internaționale sunt posibile doar dacă majoritatea mondială se alătură la instaurarea păcii și obligă Rusia la pace, o obligă să adere la regulile de bază ale coexistenței normale a națiunilor.

UPDATE 22:50 - România confirmă că va trimite un sistem Patriot Ucrainei. Iohannis spune însă că sistemul operațional rămâne în țară

Președintele Klaus Iohannis, prezent în Statele Unite ale Americii a confirmat că un sistem Patriot din cele deținute de România ar putea ajunge în Ucraina.

E vorba de un sistem din cele trei aflate în curs de operaționalizare. Sistemul care e deja operațional nu va fi trimis Ucrainei.

„Există nevoia unor sisteme avansate în Ucraina. În acest fel în ultimele săptămâni e o discuție intensă despre cine poate oferi sisteme Patriot Ucrainei. România dispune de astfel de sisteme, și sigur că am fost intrebați și noi. Și președintele Biden a adus această chestiune în discutie. Am spus ca suntem deschiși. Trebuie să discut acasă în CSAT, să vedem ce putem primi în schimb pentru că e inacceptabil să rămână România fără apărare aeriană”, a punctat Iohannis.

Președintele României a mai adăugat că negocierile pentru a trimite un sistem Patriot Ucrainei se poartă nu pentru cel operațional, ci pentru unul din cele aflate în proces de operaționalizare.

România a achiziționat 7 sisteme de apărare antiaeriană de tip Patriot. Din acestea 4 au fost livrate, urmând să fie contractate următoarele 3.

UPDATE 20:30 - Von der Leyen și Tusk insistă ca UE să-și consolideze industria de apărare și armament

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și premierul polonez Donald Tusk au pledat marți pentru creșterea cheltuielilor de apărare a țărilor membre ale Uniunii Europene și pentru stimularea industriei militare europene, relatează EFE.

Atât Ursula von der Leyen, cât și Donald Tusk au reiterat necesitatea de a investi în consolidarea unui mare sector european de armament pentru a "oferi locuri de muncă și securitate", la Forumul Economic European, care a reunit marți, în orașul Katowice din sudul Poloniei, șefi de întreprinderi din toate sectoarele și reprezentanți guvernamentali.

Președinta CE, care aspiră să își reînnoiască mandatul pentru încă cinci ani, și-a reafirmat intenția de a crea postul de comisar european pentru apărare, deși a precizat că "statele membre vor fi întotdeauna responsabile pentru trupele lor și pentru toate deciziile referitoare la acestea: recrutare sau formare, doctrină, desfășurare".

La rândul său, premierul polonez a afirmat că "o sumă importantă de bani, bine cheltuită pentru securitatea europeană, va ține războiul departe de granițele Uniunii Europene pentru o perioadă lungă de timp, poate chiar permanent".

UPDATE, ora 20:00 - Ucraina și Spania au finalizat negocierile privind textul unui acord bilateral de securitate, a anunțat marți președintele Volodimir Zelenski, după o convorbire cu premierul spaniol Pedro Sanchez, potrivit The Kyiv Independent.

Peste 30 de țări s-au alăturat până în prezent Declarației Comune de Sprijin pentru Ucraina a Grupului celor Șapte (G7). Regatul Unit, Germania, Franța, Danemarca, Italia, Canada, Olanda, Finlanda și Letonia au semnat deja acorduri bilaterale cu Kievul.

Ucraina pregătește acorduri bilaterale de securitate cu alte șapte țări, inclusiv cu Spania.

Membrii G7 și-au prezentat planul de angajamente de securitate pe termen lung pentru Ucraina la summitul NATO de la Vilnius, care a avut loc la începutul lunii iulie 2023. Conform acestui plan, mai multe țări ar urma să ofere sprijin bilateral Kievului, pentru ca Ucraina să respingă invazia rusă și să descurajeze orice agresiune viitoare.

UPDATE 17:30 - Rusia și Ucraina s-au acuzat reciproc în cadrul organului de supraveghere global al armelor chimice de la Haga că folosesc subtanțe chimice interzise pe câmpul de luptă, a anunțat marți organizația.

Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a spus că acuzațiile sunt „insuficient fundamentate”, dar a adăugat: „Situația rămâne volatilă și extrem de îngrijorătoare în ceea ce privește posibila reapariție a utilizării substanțelor chimice toxice ca arme”.

Nici Rusia, nici Ucraina nu au cerut oficial OIAC să investigheze presupusa utilizare a armelor chimice, a spus acesta.

Săptămâna trecută, SUA au declarat că Rusia a desfășurat agentului de sufocare cloropicrină împotriva trupelor ucrainene.

UPDATE 14:42 - Tentativă de asasinat asupra președintelui Volodimir Zelenski

„Contraspionajul și anchetatorii SBU au zădărnicit planurile FSB (serviciul de securitate al Rusiei) de eliminare a președintelui Ucrainei și a altor reprezentanți ai conducerii militare și politice de vârf”, a declarat SBU pe Telegram.

Șeful SBU, Vasyl Malyuk, a descris complotul ca fiind un „cadou pentru Putin înainte de inaugurare”.

SBU a declarat că doi suspecți au fost reținuți după ce o anchetă a documentat treptat presupusele lor acțiuni criminale.

UPDATE 13:05 - Dublul campion european și sportiv olimpic al Ucrainei, Oleksandr Pielieșenko, a murit pe frontul din estul țării

Autoritățile din Ucraina au anunțat că dublul campion european la haltere și sportiv olimpic, Oleksandr Pielieșenko, a murit în luptă pe frontul din estul țării. Comitetul Olimpic al Ucrainei a declarat că sportivul, în vârstă de 30 de ani, s-a alăturat armatei la începutul conflictului cu Rusia și „a murit apărându-și patria”, informează BBC.

UPDATE 11:32 - Polonia finanțează funcționarea a 20.000 de terminale Starlink în Ucraina

Guvernul polonez a anunțat luni că finanțează funcționarea a 20.000 de terminale de acces la internet prin satelit Starlink în Ucraina, rețea esențială pentru comunicațiile armatei din această țară, informează AFP.

"Astăzi, avem peste 20.000 de (terminale) Starlink, a căror funcționare este finanțată de Polonia", a declarat prim-ministrul polonez pentru digitalizare Krzystztof Gawkowski, în timpul unei vizite la Kiev, citat de agenția PAP.

"Starlink își aduce sprijinul pentru armata ucraineană, dar și pentru spitale", a subliniat el.

UPDATE 9:07 - Negocierile de pace pentru Ucraina ar trebui să includă Rusia, afirmă ambasadorul chinez la Moscova

Beijingul susține o conferință de pace privind războiul din Ucraina care să aibă o participare egală a tuturor părților, a declarat ambasadorul chinez în Rusia, Zhang Hanhui, într-un interviu acordat agenției ruse RIA, publicat marți, relatează Reuters.

"China susține convocarea în timp util a unei conferințe internaționale de pace, aprobată de părțile rusă și ucraineană, cu participarea egală a tuturor părților și cu o discuție corectă a tuturor opțiunilor de pace", a declarat ambasadorul citat de RIA.

Elveția va găzdui discuții în cadrul unei conferințe la nivel înalt timp de două zile, pe 15 și 16 iunie, cu scopul de a obține o soluție de pace în Ucraina, dar Moscova nu a fost invitată la această reuniune. Luni, președintele chinez Xi Jinping, aflat în vizită în Franța, a părut să fie favorabil conferinței elvețiene.

ȘTIRE INIȚIALĂ

”Acum lucrăm foarte activ la pregătirea summitului inaugural, Summitul pentru pace din Elveția. Este important ca cât mai multe state posibil, cât mai mulți actori posibil care sunt interesați de aplicarea deplină a Cartei ONU și a dreptului internațional, să își demonstreze poziția de lider în cadrul summitului.  Astăzi, am vorbit cu președinții Lituaniei și Poloniei, Gitanas Nausėda și Andrzej Duda, și cu prim-miniștrii Estoniei și Canadei, Kaja Kallas și Justin Trudeau. I-am invitat personal la summit. Le-am mulțumit pentru că ne-au sprijinit activitatea în favoarea unei păci juste - pentru că au sprijinit Formula de pace”, a scris președintele Volodimir Zelenski pe Facebook.

Zelenski i-a îndemnat pe ucraineni să-și îndrepte rugăciunile de Paște către soldații din prima linie a frontului


 
El precizează că ”o astfel de pace și adevărata restabilire a liniștii în relațiile internaționale sunt posibile doar dacă majoritatea mondială se alătură la instaurarea păcii și obligă Rusia la pace, o obligă să adere la regulile de bază ale coexistenței normale a națiunilor”. 
 
”Sunt recunoscător tuturor partenerilor care ne ajută să punem în aplicare această sarcină. Sunt recunoscător fiecărui lider care comunică cu ceilalți pentru a se asigura că și ei participă la summit și își spun părerea. Lumea de astăzi este o lume a majorității, o lume în care nimeni nu are sau nu ar trebui să aibă privilegiul de a impune ceva altor națiuni. Mai ales prin violență. Toată lumea este la fel de importantă și fiecare națiune merită în mod egal respect. Despre asta este vorba în Formula noastră de pace, este benefică pentru fiecare națiune, iar Summitul pentru pace este o oportunitate de a arăta nu doar în cuvinte, ci și în realitate cine susține cu adevărat egalitatea în lume”, mai transmite liderul ucrainean.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News