Nicolae Ciucă, împreună cu Rares Bogdan și Lucian Bode se află într-o vizită de lucru în Spania. Timp de două zile liderii PNL se întâlnesc cu românii stabiliți în peninsula Iberică, antreprenori și angajați, și participă la activități în cadrul comunității extinse de români. După o serie de întâlniri avute cu românii din zona Barcelonei, liberalii au pornit spre Madrid, iar mijlocul de transport ales a fost unul inedit.
Agenda de lucru a liberalilor în Spania este foarte aglomerată, motiv pentru care aceștia au optat să folosească trenul pentru a ajunge rapid la următoarea destinație.
Sursele Realitatea Plus au reușit să-l surprindă pe Nicolae Ciucă în timpul călătoriei sale cu trenul către Madrid. Alegerea de a călători cu trenul în locul altor mijloace de transport mai obișnuite subliniază o abordare practică și economică, dar și poate fi interpretabilă ca fiind un semn de apropiere față de cetățeni, care de cele mai multe ori preferă trenul ca mijloc de transport.
În prima zi a vizitei lor în Spania, liberalii au vizitat unul dintre lanțurile de abatoare din Catalonia cu cei mai mulți români angajați. Mai precis, jumătate dintre cei aproape 400 de angajați sunt români. Liderii PNL au discutat cu aceștia despre condițiile de muncă ale românilor din diaspora spaniolă, de relația cu angajatorii, dar și de problemele pe care le întâmpină.
"Am întâlnit astăzi români extraordinari, care locuiesc și muncesc în zona Barcelonei. Am vizitat un abator al Carniques Celra, care are jumătate dintre angajați de origine română. De altfel, compania este cel mai mare angajator de cetățeni români din regiunea Cataloniei. Cei cu care am discutat mi-au spus că, în această fabrică modernă, au condiții bune de muncă și venituri care le permit să trimită bani acasă. Sunt mândri de calitatea muncii lor și de faptul că produsele pe care le fac aici sunt apreciate pe toate continentele", a scris Ciucă, într-o postare pe Facebook.
Acesta a discutat și despre problema obținerii cetățeniei spaniole de către românii stabiliți în această țară.
"Am discutat, totodată, problema imposibilității deținerii cetățeniei române în paralel cu cea spaniolă și i-am asigurat că acest proces - pe care l-am inițiat anul trecut cu Guvernul de la Madrid - se va finaliza în acest an. Nu au fost tratative ușoare, Spania având asemenea acorduri doar cu vecinii săi Portugalia și Franța. Mă bucur nespus că, din acest an, nu vor mai fi nevoiți să renunțe la cetățenia română când o solicită pe cea spaniolă. Pentru cei peste un milion de români din Spania, acesta va fi un vis împlinit", a mai spus Nicolae Ciucă.
Este important de precizat că românii din Spania vor beneficia în curând de dubla cetățenie, un obiectiv important pentru aceștia.
Demersurile pentru obținerea dublei cetățenii au fost demarate de Nicolae Ciucă în urma unei vizite a acestuia în calitate de premier. La acel moment, premierul Nicolae Ciucă și premierul spaniol Pedro Sanchez au stabilit înființarea unui grup de lucru în acest scop.
În cursul anului 2022, au fost operaționalizate consulatele generale de la Chișinău, Londra, Madrid, Paris și Roma.
În prezent, sunt în curs de desfășurare demersurile pentru operaționalizarea biroului consular Belfast, precum și a consulatului general de la Valencia. Consulatul General de la Salzburg a început activitatea cu publicul, în data de 8 mai 2023, urmând să fie inaugurat în cursul acestui an.
De asemenea, au fost inițiate demersurile pentru înființarea consulatelor generale ale României la Nantes (Franța), Frankfurt și Hamburg (Germania), Seattle (SUA), Birmingham (Marea Britanie), Cagliari (Italia), precum și a unui birou consular la Santa Cruz de Tenerife (Spania).