Majoritatea ferestrelor termopan moderne sunt prevăzute cu un sistem de reglaj sezonier, care permite modificarea presiunii dintre toc și canat în funcție de temperatură.
Acest reglaj se face foarte simplu, printr-un mic buton sau șurub de reglaj amplasat pe lateralul ferestrei, de obicei în zona balamalelor. Un specialist a explicat pe rețelele sociale cum funcționează acest mecanism:
”Reglajul are două părți: partea groasă și partea subțire. Când partea groasă e la exterior, e setat pe modul de vară. Când partea groasă e în jos, e setat pe modul normal.
Când partea groasă e spre garnitură, e setat pe modul de iarnă. Pentru că, în felul acesta, reglajul aplică mai multă presiune pe garnitură și aerul nu mai trece. Deci, e setat pe modul de iarnă.”
Pe scurt, poziția butonului determină cât de strânsă este închiderea ferestrei. În modul de iarnă, presiunea este mai mare, ceea ce împiedică pătrunderea aerului rece și reduce pierderile de căldură.
Pentru a verifica dacă ferestrele sunt în modul de iarnă, poți face un test simplu: deschide canatul și caută pe lateral un mic buton metalic – de obicei de formă rotundă.
Acesta are o parte mai groasă și una mai subțire. Cu ajutorul unui imbus sau al unei șurubelnițe, rotește-l ușor spre garnitură pentru a activa modul de iarnă.
Înainte de reglaj, este recomandat să cureți garniturile și să le ungi cu puțin silicon special, pentru a le menține elasticitatea. Dacă observi că în timpul închiderii fereastra se mișcă greu, nu forța mecanismul – este mai bine să soliciți ajutorul unui specialist.
Reglajul sezonier nu doar că îmbunătățește confortul termic, dar contribuie și la eficiența energetică a locuinței. În modul de iarnă, ferestrele izolează mai bine, pierderile de căldură scad, iar centrala sau caloriferele consumă mai puțin. Un reglaj corect al termopanelor poate reduce cu până la 10-15% costurile de încălzire, în funcție de izolația locuinței.
De aceea, specialiștii recomandă verificarea sistemului de închidere la începutul fiecărui sezon. O simplă rotire de buton poate însemna diferența dintre o locuință călduroasă și o factură usturătoare, potrivit sursei.