Proporția testelor pozitive la coronavirus a început să crească din nou la New York, în special în mai multe zone cu un număr mare de evrei religioși, a avertizat luni guvernatorul acestui stat american, Andrew Cuomo. Avertismentul guvernatorului vine pe fondul creșterii cazurilor noi în aproape jumătate din SUA și după semnalul de alarmă al experților în sănătate, care vorbesc despre un nou val exploziv de infectări COVID-19 în această toamnă și iarnă.
Datele pentru ultimele 24 de ore arată 1,5% teste pozitive - 834 din cele 52.936 de teste realizate , a scris pe Twitter Andrew Cuomo, în timp ce acest procent staționa la 1% de mai multe zile, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Statul New York a ajuns să la 455.626 de oameni bolnavi de COVID-19, dintre care 33.140 au murit, potrivit datelor corona.help.
După ce a fost puternic lovit de coronavirus în primăvară, cu un număr record de 23.800 de morți numai pentru orașul New York cu începere din martie, autoritățile se lăudau în ultimele săptămâni cu o rată de pozitivare și de contaminare printre cele mai scăzute din marile orașe americane.
Dacă media de 1,5% teste pozitive este în continuare relativ scăzută, mai ales în comparație cu explozia actuală de cazuri în Europa, ea ascunde focare de contaminare considerate "îngrijorătoare" de autoritățile sanitare, în special în mai multe cartiere din Brooklyn cu o puternică populație de evrei religioși.
În unele din aceste cartiere din Brooklyn, rata de contaminare a urcat la peste 5-6%, față de 1% pentru întregul oraș, mai ales pe fondul sărbătorilor evreiești care s-au încheiat luni cu celebrarea Yom Kippur (Ziua Ispășirii), potrivit autorităților sanitare din New York.
Printre locurile unde rata de pozitivare a crescut, guvernatorul Cuomo a citat luni, pe lângă Brooklyn, două comitate de la marea periferie newyorkeză, Rockland și Orange, unde locuiește, de asemenea, un număr important de evrei religioși.
Creșterea numărului de cazuri în Brooklyn este îngrijorătoare pentru autoritățile capitalei economice a SUA deoarece intervine cu câteva zile înainte de redeschiderea școlilor publice pentru cursuri parțial în persoană, spre sfârșitul acestei săptămâni, deschidere amânată deja de două ori.
Anunțând acțiuni de comunicare în următoarele zile cu privire la necesitatea gesturilor barieră și portului măștii, serviciile sanitare au avertizat că vor inspecta școlile particulare - inclusiv numeroase școli evreiești yeshiva - și vor sancționa instituțiile unde portul măștii și distanțarea nu sunt respectate.
Aproape jumătate din SUA raportează un număr crescut de noi cazuri de COVID-19, pe măsură ce experții din domeniul sănătății avertizează asupra unui potențial val de coronavirus în toamnă și iarnă. SUA s-ar putea confrunta cu o explozie de cazuri COVID-19 în această toamnă și la iarnă, în primul rând din cauza relaxării oamenilor: renunță la precauție și petrec mai mult timp în interior, unde există o probabilitate mai mare de transmitere, spune dr. Chris Murray, directorul Institutului Universității din Washington pentru evaluarea sănătății (IHME).
Începând de duminică, numărul de cazuri noi de coronavirus a crescut cu cel puțin 10% sau mai mult comparativ cu săptămâna precedentă în 21 de state, majoritatea din vest, potrivit unei analize CNN a datelor de la Universitatea Johns Hopkins.
Numărul infectărilor a crescut în 21 de state: Alabama, Alaska, Colorado, Idaho, Maine, Michigan, Minnesota, Montana, Nevada, New Jersey, New Mexico, Carolina de Nord, North Dakota, Oregon, Carolina de Sud, South Dakota, Texas, Utah, statul Washington, Wisconsin și Wyoming. Potrivit CNN, în 18 state se înregistrează o ușoară stabilizare a ritmului infectărilor și numai în 11 se poate vorbi de o scădere palpabilă a numărului de cazuri confirmate cu noul coronavirus. În Arizona, Louisiana, Tennessee, Georgia, Florida, Virginia, Maryland, Connecticut, Rhode Island, Vermont și New Hampshire s-au înregistrat scăderi ale cazurilor noi cu peste 10% față de săptămâna precedentă.
Potrivit ultimelor date centralizate de corona.help, numărul total de îmbolnăviri în SUA a ajuns la peste 7,4 milioane, dintre care 23.876 numai în ultimele 24 de ore. Bilanțul deceselor a trecut de 200 de mii - 209.654.