#LEGILE JUSTIȚIEI! Peste 60.000 de români au protestat în Capitală și în marile orașe din țară

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Proteste masive în București și peste 30 de orașe din țară, dar și din diaspora. În total, peste 60.000 de români au scandat în stradă împotriva schimbării legilor justiției.




În București aproximativ 20.000 de oameni au fost prezenți duminică seara în Piața Victoriei, punctul de plecare a marșului către Palatul Parlamentului pe traseul Piața Victoriei-Piața Romană-Piața Universității-Piața Unirii-Piața Constituției. Oamenii au scandat împotriva Guvernului social-democrat, dar și a șefului PSD, Liviu Dragnea.

Una dintre prezențele notabile din stradă, în Capitală, pe lângă zecile de mii de persoane, a fost Dacian Cioloș, fost premier tehnocrat. El a declarat în fața jurnaliștilor că ”nu ne putem juca cu viitorul României prin astfel de decizii. România este percepută după comportamentul lor. Trebuie să fim acolo atunci când este nevoie de noi! Toți cei care sunt în stradă fac politică pentru că le pasă de România”.

”Hoții, hoții”, ”Ole, ole, ole, Liviu Dragnea să ajungi îmbrăcat în multe dungi!”, ”PSD, ciuma roșie!” și ”Nu dați înapoi, venim peste voi!”, au strigat cu putere bucureștenii ieșiți în stradă.

În același timp, prezențe uriașe se înregistrau și în marile orașe ale țării. Peste 5.000 de persoane au ieșit pe stradă în Cluj-Napoca, la fel și la Timișoara. La Sibiu, numărul a fost mai mic: 3.000. Același număr de protestatari se putea regăsi și în fața Prefecturii din Brașov. În Capitala Moldovei, la Iași, 2.500 de persoane au spus un ”NU” hotărât schimbărilor din justiție.

Totodată, sute de români care muncesc în afara țării s-au adunat în fața ambasadelor românești din capitalele și orașele europene: Zurich, Paris, Berlin, Londra, Milano, Birmingham și Munchen.

Potrivit proiectului de schimbare a legilor justiției, Preşedintele României este eliminat din procedura de numire a procurorilor şefi ai Parchetelor, iar durata mandatului acestora este extinsă de la trei la patru ani. Proiectul mai prevede că Inspecţia Judiciară a CSM va trece din subordinea acestei instituţii la Ministerul Justiţiei, „ca structură cu personalitate juridică”.

O altă modificare prevede că preşedintele României poate refuza o singură dată, motivat, numirea în funcţiile de conducere ale instanţei supreme. Prevederea este similară cu cea de la numirea miniştrilor, unde, de asemenea, preşedintele poate refuza o singură dată şi motivat propunerea făcută de şeful Guvernului pentru numirea unui nou ministru în Cabinet.

De asemenea se extinde mandatul preşedintelui şi vicepreşedinților Înaltei Curţi de la trei la patru ani.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------

Reforma în justiţie stârneşte revolte! Au fost organizate noi proteste în Bucureşti, în marile oraşe ale ţării, dar și în diaspora. 20.000 de oameni au protestat în fața Palatului Parlamentului din București, iar în toată țara numărul de persoane ieșite în marile orașe a ajuns la 60.000. IMAGINI LIVE, AICI.

Iată numărul de protestari înregistrat în fiecare mare oraș din România:

București - 20.000 de oameni

Cluj - 5.000 de oameni

Timișoara - 5.000 de oameni

Sibiu - 3.000 de oameni

Brașov - 3.000 de oameni

Iași - 2.500 de oameni

REALITATEA.net transmite LIVE, în această seară, începând cu ora 19:00, protestele care au loc în Piaţa Victoriei, precum şi marşul către Palatul Parlamentului.

Update, ora 21:25: Fostul premier al României Dacian Cioloș se află printre protestatarii din Piața Constituției. El a declarat că va participa la viitoare alegeri cu ”Platforma România 100”.

”Vreau să transmit că nu ne putem juca cu viitorul României prin astfel de decizii. România este percepută după comportamentul lor. Trebuie să fim acolo atunci când este nevoie de noi! Toți cei care sunt în stradă fac politică pentru că le pasă de România”, a declarat fostul premier al României.

Update, ora 21:20: Protestatarii din Piața Constituției strigă: ”Hoții, hoții”, ”Ole, ole, ole, Liviu Dragnea să ajungi îmbrăcat în multe dungi!”, ”PSD, ciuma roșie!” și ”Nu dați înapoi, venim peste voi!”.

La aceeași oră, la Brașov se înregistrează 3.000 de oameni în stradă, la Cluj-Napoca - 5.000 și Timișoara 2.500.

De altfel, în contextul protestelor din toată țara, juranlistul Rareș Bogdan a dialogat cu o femeie care a călătorit, duminică seara, în același avion cu Liviu Dragnea de la Viena la București. Aceasta susține că șeful PSD a fost aprostofat de pasagerii avionului.

Update: 21:00: Bucureștenii prostează în continuare în stradă, în fața Palatului Parlamentului, împotriva modificărilor legilor din justiție. Între timp, la Sibiu, 3.000 de oameni au mărșăluit pe bulevardul pietonal din centrul oraşului şi au revenit în Piaţa Mare.

Pe pagina de facebook REALITATEA.NET puteți urmări imagini LIVE de la protestul din Piața Constituției.

Update, ora 20:30: Peste 5.000 de oameni s-au strâns în Cluj Napoca. Juranlistul Mircea Tătar de la Ziua de Cluj relatează că oamenii scandează: ”București, nu uita, Clujul e de partea ta!” și ”DNA să vină să vă ia!”

Update, ora 20:20: Traficul rutier dintre Izvor și Piața Constituției, dar și cel de pe Calea 13 Septembrie spre Piața Constituție din București a fost oprit pentru a permite trecerea în siguranță a celor 15.000 de protestari. Reporterul REALITATEA.NET transmite că manifestanții ajunși în Piața Constituției au adus cu ei vuvuzele și scandează ”România, trezește-te!”.

În țară, peste 200 de craioveni protestează în Piața Mihai Viteazul. Oamenii spun că parlamentarii nu fac un lucru bun atunci când aduc modificări masive legilor justiției.

”Să plece și să lase pe alții în locul lor. Asta e schimbarea de care avem nevoie”, a declarat un om revoltat reporterului Realitatea TV.

Craiovenii au precizat că doar fiind solidari vor putea învinge, iar ei au strigat în Piața Mihai Viteazul următroarele lozinci: „Justiție! NU corupție!” „PSD, ciuma roșie!”  „Jos Tăriceanu, Dragnea și Dorneanu!”,„Nu vrem să fim o nație de hoți“.

UPDATE, ora 20:00: Oamenii pun pancarte și bannere pe gardul Târgului de Crăciun, din Piața Constituției, organizat de Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea.

UPDATE, ora 19:55: Cei 12.000 de bucureșteni adunați în stradă s-au oprit din marș în Piața Universității pentru a cânta Imnul Național ”Deșteaptă-te române!”. Între timp, reporterul Realitatea.NET, aflat în Piața Constituției din Capitală, informează că protestatarii sunt așteptați de echipaje de polițiști și jandarmi.


UPDATE, ora 19:45: 12.000 de oameni mărșăluiesc către Palatul Parlamentului în București. Alte mii de persoane manifestează în alte 30 de orașe din România și 10 din diaspora.  Pe pagina de Facebook REALITATEA.NET puteți urmări imagini live transmise din timpul protestului. De asemenea, pe site-ul REALITATEA.NET puteți citi în continuare informații exacte despre protestele din România.

Update, ora 19:20: Cei 3.000 de protestatari din Cluj-Napoca au început marșul prin oraș. Ei poartă pacarte cu mesaje împotriva politicienilor corupți și scandează împotriva schimbării legilor justiției în Parlament. Alte mii de persoane manifestează în marile orașe din România, printre care Timișoara, Iași, Sibiu, Brașov, Târgu Mureș, Galați, Constanța și alte 23 de orașe. Mai jos puteți urmări imagini live din Cluj și Timișoara.

 

Update, ora 19:15: Aproximativ 10.000 de bucureșteni au pornit în marș din Piața Victoriei spre Palatul Parlamentului. Oamenii strigă ”PSD, ciuma roșie!” și ”Ne-am săturat” și ”Nu vream să fim o nație de hoți!”. Imagini de la marș puteți vedea în galeria foto de mai sus.

În același timp, la Galați mărșăluiesc 500 de oameni. Corespondentul Realitatea TV transmite că au existat îmbrânceli între manifestanți și jandarmi.

Update, ora 18:45: Cunoscutul polițist Marian Godină participă și el la protestele din fața prefecturii din Brașov. Sute de oameni s-au strâns în centrul orașului de la poalele Tâmpei. Aceștia scandează împotriva modificărilor legilor din Justiție, împotriva PSD și a guverului social-democrat.


Update, ora 18:30: Peste 2000 de oameni au s-au strâns Piața Victoriei din București și au blocat traficul pe șoseaua Kiseleff. Manifestanții au adus cu ei steaguri și pancarte cu mesaje pentru politcieni. Totodată, organizatorii susțin că vor porni în marș către Palatul Parlamentului în momentul în care vor considera că s-au strâns suficient de multe persoane în Piața Victoriei.

De asemenea, în Cluj-Napoca protestează la această oră 300 de oameni, în timp ce la Sibiu numărul este asemănător.

Aproximativ 100 de persoane protestează și la Pitești. O bună parte din protestatari sunt piteșteni tineri, dar și membri ai PNL, transmite presa locală.

Update, ora 18:15: Ieșenii au început să iasă și ei în stradă. Zeci de persoane s-au adunat în Piața Unirii pentru a protesta împotriva legilor justiției. Mai jos puteți vedea o imagine din ”Capitala Moldovei”, surprinsă în urmă cu doar câteva momente (Sursa: Ziaruldeiași.ro).

Update, ora 18:00 - Sute de oameni s-au adunat deja în Piața Victoriei din Capitală. Numărul persoanelor venite crește din secundă în secundă. Totodată, alți români au manifestat în fața Ambasadei României de la Paris, aceștia fiind solidari cu locuitorii marilor orașe din țară.

UPDATE, ora 17.50: Protestele au început deja peste hotare. Mai mulţi români s-au strâns în faţa Ambasadei României de la Paris pentru a-şi striga nemulţumirile cu privire la legile justiţiei. 

La ora 14:00, în jurul de 11.000 de persoane au anunţat pe Facebook participarea la protestul din Piaţa Victoriei. Per total, 44.000 de români spun că sunt interesaţi de această manifestaţie de duminică seara. 

În Capitală, zeci de mii de oameni s-au mobilizat, ca de obicei, pe facebook, şi au creat un eveniment pe care l-au denumit ,,Nu vrem să fim o naţie de hoţi". Și la metrou au fost împărțite flyere pentru a promova evenimentul. Manifestaţii se anunţă şi la Cluj, Timișoara, Galați, Alba Iulia, Arad, Iași, Sibiu, Constanța, Craiova, dar şi în alte oraşe din ţară. Şi românii din străinătate au anunţat pe siteul de socializare că vor protesta la Zurich, Paris şi Berlin, dar şi în oraşe din Scoţia. Ultima variantă a pachetului de legi ale justiţiei, care este a treia formă, prevede reincluderea preşedintelui în procedura numirii procurorilor-şefi ai marilor parchete din ţară, dar excluderea din cea de revocare. Asupra instituţiei care controlează activitatea tuturor magistraţilor din ţară, Inspecţia Judiciară, încă domneşte incertitudinea.

Proteste faţă de proiectele de modificare a legilor justiţiei sunt anunţate, pe Facebook, pentru duminică seara, atât în Bucureşti, cât şi în mai multe oraşe din ţară. În Bucureşti, oamenii se vor aduna în faţa Guvernului, urmând ca, în jurul orei 19.00, să plece în marş spre Parlament.

De asemenea, se vor mai organiza proteste de amploare în Cluj, Timișoara, Galați, Alba Iulia, Arad, Târgu Mureș, Iași, Sibiu, Constanța, Suceava, Rădăuți, Oradea, Craiova, Brașov, Târgu Ocna, Slatina, Râmnicu Vâlcea, Baia Mare, Ploiești, Bacău, Roman, Lugoș și Deva. 

Și românii din străinătate anunță că vor ieși în stradă. Se vor mai organiza proteste la Zurich, Roma, Paris și Berlin, dar și în orașe din Scoția.

„Proiectul de modificare la Legilor Justiţiei a ajuns deja în Parlament şi urmează să fie supus dezbaterii şi votului în plen. Inspecţia Judiciară va deveni o unealtă politică în mâna ministrului Justiţiei. Numirea procurorilor-şef de către ministru, fără control din partea preşedintelui înseamnă că DNA se va întoarce la PNA, iar Parchetul devine subordonat intereselor politice. Dacă acest pachet de legi va fi adoptat de Parlament ar însemna un dezastru pentru România şi cetăţenii ei. Ne putem lua adio de la o justiţie independentă. Nu suntem singuri în această luptă. De la Magistraţi la Preşedinte şi Comisia Europeană, cu toţii s-au poziţionat împotriva acestor legi. Este momentul ca fiecare dintre noi să acţioneze şi să nu legitimeze încercarea corupţilor de a controla Justiţia”, se arată pe paginile de Facebook ale evenimentelor.

Platforma România 100, fondată de fostul premier Dacian Cioloş, a precizat, sâmbătă, că nu susţine propunerile PSD-ALDE de modificare a legilor justiţiei şi a anunţat că va fi alături de manifestanţi, în stradă, la protestele care încep duminică. Platforma România 100 a făcut un ”apel la acţiune şi implicare”.

(w500)

"Stăm noi simbolic cât vrem la Guvern, realitatea este că Guvernul este doar o marionetă.

Duminică ne strângem la Guvern, iar la ora 19:00 plecăm în marş, către Casa Poporului.

Motivele ?

1. Proiectul de modificare al Legilor Justiției a ajuns deja în Parlament și urmează să fie supus dezbaterii și votului în plen.

Inspecția Judiciară va deveni o unealtă politică în mâna ministrului Justiției.
Numirea procurorilor-șef de către ministru, fără control din partea preşedintelui înseamnă că DNA se va întoarce la PNA, iar Parchetul devine subordonat intereselor politice.

Dacă acest pachet de legi va fi adoptat de Parlament ar însemna un dezastru pentru România și cetățenii ei. Ne putem lua adio de la o justiție independentă. 
Nu suntem singuri în această luptă. 
De la Magistrați la Președinte și Comisia Europeană, cu toții s-au poziționat împotriva acestor legi. 
Este momentul ca fiecare dintre noi să acționeze și să nu legitimeze încercarea corupților de a controla Justiția.

2. Luni, Senatorii jurişti au dat un raport negativ unui proiect de lege care-i împiedică pe cei condamnaţi penal să ocupe funcţia de preşedinte al ţării.
Urmeaza votul in Senat.
Asta inseamna ca un borfas, condamnat penal, poate decide soarta romanilor si ii va reprezenta pe acestia.

Haide si tu la o plimbare prin Bucuresti, care sa se auda pana in Senat si Parlament", se arată pe pagina de Facebook a protestului

Şi membri USR au decis să iasă în stradă, duminică, la protestele #rezist.

”Membrii USR vor participa, duminică, la demonstrațiile declanșate în toată țara pentru a opri asaltul PSD împotriva Justiției. Toate forțele reformiste trebuie să spună, într-un glas: Nu vrem să fim o nație de hoți! România este în pericol să devină un stat eșuat și avem datoria să ne opunem acțiunilor PSD care vor să întoarcă România în vremea când niciun politician nu putea fi tras la răspundere pentru furtul din bani publici și abuzul în funcție. O facem în Parlament, o vom face și în stradă. Suntem într-un război purtat de PSD-ul condus de Liviu Dragnea, un politician condamnat penal, împotriva românilor care-și doresc o societate dreaptă, modernă și prosperă. Putem să-i oprim! Am reușit cu Roșia Montană, cu Marțea Neagră, cu OUG 13” transmite USR pe Facebook.

 


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?