Deputatul "mitralieră" a făcut din nou circ, limbaj incalificabil la adresa unui coleg

Deputatul Cătălin Rădulescu"Mitralieră" a făcut din nou circ vineri seară, după CEx al PSD, folsind un limbaj incalificabil atât la adresa colegului de partid Robert Negoiţă, cât şi a minorităţilor sexuale. Paradoxal, parlamentarul social-democrat s-a enervat că el, un "intelectual", ar fi fost apostrofat de primarul sectorului 3.



Dialogul halucinant dintre Rădulescu şi jurnalişti, filmat cu telefonul de colegii de la hotnews.ro, a avut loc chiar înainte ca parlamentarul să facă declaraţiile oficiale referitoare la Robert Negoiţă. După ce l-a făcut „homosexual", apoi „bisexual",  Cătălin Rădulescu le-a declarat, senin, ziarişilor, că preferă să facă o declaraţie ca să nu-l bată pe Negoiţă.

La începutul ședinței CEx, primarul sectorului 3 a refuzat să comenteze o altă declarație a lui Rădulescu la adresa sa, folsind expresia "individul despre care dumneavoastră mi-ați vorbit". 

sursă video: Hotnews.ro

Cătălin Rădulescu este cunoscut pentru declarţiile sale extrem de agresive, deseori jignitoare sau discriminatorii. Chiar porecla "mitralieră" i se trage de la o astfel de declaraţie, făcută în 2017, după marele miting anti-PSD la care au aprticipat peste 500.000 de oameni. Rădulescu a afirmat că are acasă o mitralieră AKM de la Revoluție și că este pregătit să o folosească din nou, dar şi că tunurile cu apă ar trebui folosite împotriva manifestanților din Piața Victoriei.

Şi după mitingul disporei din 10 augus anul acesta, Rădulescu i-a ameninţat, la modul genral, pe protestatari”Nu ne provocați, că strângem 1 milion și vă călcăm în picioare”.

În 2014, procurorii DNA l-au trimis în judecată, acuzându-l de . Rădulescu ar fi obținut adjudecarea lucrării de asfaltare a unui centru comercial din Pitești și i-ar fi promis 10.000 de lei unui manager de proiect, pentru ca aceasta să nu ridice obiecții privind execuția lucrărilor de asfaltare.

În 2016,  Rădulescu a fost condamnat de ÎCCJ la un an și șase luni de închisoare cu suspendare, pentru dare de mită și de administrarea unei firme, fapta incompatibilă cu calitatea sa de parlamentar. Cu toate acestea, el a primit un loc eligibil pe listele PSD, iar postura de candidat s-a suprapus peste condamnarea definitivă, pronunțată pe 5 decembrie 2016, potrivit romanialibera.ro.

 

 

 



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Nae
23 Sep 16:41
... asta se intimpla cind platesti mirlani sa reprezinte o tara ...
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?